Sibiu

articolul anterior articolul urmator

Scrisori de dragoste celebre. Emil Cioran către Friedgard Thoma “Sunteţi blestemul meu indispensabil”

0
30 Jan 2015 09:49:32
Autor: Ramona Găină
Emil Cioran si Friedgard Thoma
Emil Cioran si Friedgard Thoma

La 70 de ani, scriitorul originar din Răşinari şi stabilit la Paris trăieşte o poveste de dragoste tulburătoare cu Friedgard Thoma, o tânără doctorandă în filosofie în vârstă de 35 de ani.

 
În februarie 1981, Friedgard Thoma, pe atunci în vârstă de 35 de ani, mamă a unui copil şi doctorandă în filosofie, îi scrie pentru prima dată lui Emil Cioran, atrasă fiind de scrierile lui. La momentul respectiv, Cioran trăia de decenii bune cu Simone Boue, “semi-însurat” cum avea să-i scrie lui Friedgard, mai târziu, într-o scrisoare. Între cei doi s-a născut o legătură profundă, materializată printr-o corespondenţă purtată între anii 1981 şi 1991. După moartea lui Cioran, Friedgard Thoma a publicat, într-un volum, povestea legăturii ei cu filozoful şi, parţial, scrisorile. Volumul a fost tradus în limba română de Nora Iuga, cu titlul ”Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran” şi publicat în 2005 la Editura EST – Samuel Tastet Editeur.    
 
Fragmente din scrisorile lui Cioran către Friedgard Thoma, extrase din volumul ”Pentru nimic în lume – O iubire a lui Cioran”
 
„La ora unu acasă, am dormit câteva ceasuri, m-am trezit devreme şi atunci a început chinul. M-am gândit la dumneavoastră şi la tot ce ar fi putut să se întâmple în noaptea de joi...dacă nu v-aţi fi împotrivit. V-am auzit suspinând şi plângând. Mai bine de o oră în mintea mea s-au derulat scenele cele mai intime cu o asemenea precizie încât a trebuit să mă scol ca să nu-mi pierd minţile. Am discutat prea mult şi am înţeles dependenţa mea senzuală de Dumneavoastră în toată claritatea ei abia după ce v-am mărturisit la telefon că aş vrea să-mi îngrop capul pentru totdeuna sub fusta Dumneavoastră. Ce mortale pot fi anumite lucruri. Totul a început de fapt cu fotografia, vreau să spun cu ochii Dumneavoastră. Aţi fost oarecum speriată când v-am vorbit de o înclinaţie „perversă” pe care mi-o stârneşte trupul Dumneavoastră. Pervers nu a fost cuvântul potrivit. Am vrut să spun arzătoare. Doar sunt normal; stări interzise cer expresii ne-naturale. Cred (poate mă înşel) că în dimineaţa asta aş fi mai puţin obsedat dacă aţi fi fost mai binevoitoare cu mine. În definitiv ne cunoaştem de la prima dumneavoastră scrisoare”.    
 
„De când am fost izgonit din Paradis, m-am gândit în fiecare secundă la dumneavoastră şi nu mă pot gândi la nimic altceva. Aş vrea acum să zbor în Patagonia departe, departe de Dumneavoastră, la polul opus. Cu o oră în urmă am găsit cuvântul pe care l-am căutat zadarnic ieri sau azi: Leprosul, asta înseamnă să nu mai fiu cu dumneavoastră, să nu vă mai aud suspinele...”   
 
„Vă mai amintiţi de plimbarea atât de apropiată pe marginea lacului? Din cauza frigului, azi dimineaţă nu era aproape nimeni acolo. Doar eu cu lacrimile mele. Niciodată în viaţă nu am vărsat atât de multe, fără cea mai mică posibilitate de a râde. Nu înţeleg ce caut pe lumea asta în care fericirea mă face şi mai nefericit decât nefericirea. Pentru mine aţi devenit atât de importantă încât mă întreb cum va sfârşi întâlnirea noastră. Aş vrea să evadez cu Dumneavoastră într-o insulă părăsită şi să plâng toată ziua. Acest loc mi-a devenit brusc drag pentru că îl cunoaşteţi şi îl îndrăgiţi. (...) Tot ceea ce mă ţine departe de Dumneavoastră e exil. Trebuie să ajung într-un fel din nou „voios” sau să mă prăbuşesc. Şi totuşi declinul meu datorită Dumneavoastră îmi este necesar şi nesperat”.    
 
„A sunat telefonul. Vreau să sper că aţi sunat Dumneavoastră. Venea de undeva dintr-o lume atât de îndepărată şi atât de apropiată ca – pentru mine cel puţin – dintr-o fericire fără fund. Când am plecat de la telefonul cu vedere spre grădină, m-am gândit la cât de mult mi-aş dori să mor împreună cu Dumneavoastră cu o singură condiţie: să fim puşi în acelaşi sicriu. Fireşte trebuie să fiţi şi Dumneavoastră de acord şi să renunţaţi pe veci la linişte...Aş avea atâtea să vă spun, atâtea lucruri nespuse...”   
 
„Starea de a fi singur era religia mea. Şi, într-adevăr, eu m-am simţit întotdeauna singur – fireşte, cu unele execepţii: cea mai ciudată e cea de acum. Aţi devenit centrul vieţii mele, zeiţa unuia care nu crede în nimic, cea mai mare fericire şi nefericire întâlnită vreodată. După ce am vorbit ani în şir cu sarcasm despre asemenea lucruri ca iubirea trebuia să fiu pedepsit într-un fel, şi chiar sunt, dar nu regret”.    
 
„Deşi am iubit viaţa pătimaş, am găsit-o totuşi lipsită de sens. Acum mi se pare total lipsită de sens – fără Dumneavoastră”.    
 
„Cât regret că nu am aşternut pe hârtie în fiecare zi, nu, în fiecare ceas, de când vă cunosc, ce reprezentaţi pentru mine! Cele mai contradictorii impresii pe care o fiinţă le-a simţi vreodată. Şi totuşi, puse cap la cap, ar putea avea o unitate, o secretă convergenţă: frica teribilă că v-aş putea pierde”.    
 
„Ieri noapte, când mă plângeam de proba rupturii care e lozul meu, mi-ai spus ceva curios: „Altfel v-aţi fi plictisit”. Şi e adevărat. În fapt, m-aţi vindecat (deocamdată?) de plictiseală. Vremea care a trecut de la apariţia Dumneavoastră a fost atât de plină, de substanţială, de neprevăzută şi atât de impregnată de Dumneavoastră, că vă sunt recunoscător pentru toate bucuriile şi loviturile legate de numele Dumneavoastră. Mă aflu, ştiţi doar, într-o anxiete continuă cu privire la nestatornicia Dumneavoastră, dar nu mă pot consacra liniştii. Pur şi simplu, nu sunt în stare să trag concluziile susceptibilităţii mele. Mai bine iadul cu Dumneavoastră decât binecuvântarea de unul singur. Sunteţi blestemul meu indispensabil”. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
FOTO Lecţia tinerilor din diaspora care chiar fac România bine. 50 de români şi cea mai frumoasă poveste de viaţă: aduc tone de ajutoare sărmanilor din ţară
 
Un grup de tineri români împrăştiaţi prin toată lumea, dar uniţi de dorinţa de a face bine, adună tone de ajutoare pentru familiile sărace din România, pe care le distribuie personal. Uniţi de un sibian plecat în Germania, tinerii au înfiinţat, până acum, peste 30 de puncte de colectare şi au ajutat deja aproximativ 200 de familii.
 
FOTO Un bunic desprins din poveştile triste româneşti. Moş Nicolae creşte singur trei nepoţele, dintr-o pensie de 350 de lei
 
Cu bani foarte puţini, dar cu foarte multă dragoste, un bătrân de 69 de ani din satul Ţeline, judeţul Sibiu, creşte singur trei minuni de copii.
 
Astrid Fodor, urmaşa preşedintelui în fruntea Sibiului: „Klaus Iohannis e un strateg. Are viziune“
 
Astrid Fodor, primar interimar al Sibiului după ce Klaus Iohannis a fost ales preşedinte al României, a vorbit într-un interviu pentru cotidianul „Adevărul“ despre copilăria, adolescenţa şi studenţia sa, despre familie şi pasiuni, despre cum a trăit Revoluţia din decembrie 1989, dar şi despre cât de multe a învăţat de la Klaus Iohannis, ce înseamnă alegerea sa în cea mai înaltă funcţie în stat şi cum se va dezvolta pe mai departe Sibiul.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii