Secretele ceramicii de Corund, care a făcut România celebră: „Lutul e fin, nu are nisip în el şi putem face orice“
0
Cunoscută în toată România şi dincolo de graniţe, ceramica făcută în Corund (judeţul Harghita) se realizează şi acum manual, respectând vechiul meşteşug al bunicilor. De obiectele lucrate aici se îndrăgostesc nu doar românii, ci şi foarte mulţi turişti străini.
Olăritul este ocupaţia principală în Corund (judeţul Harghita), iar obiectele de ceramic măiestrite de meşterii de aici au ajuns celebre nu doar în România, ci şi dincolo de graniţe. Le cumpără cu acelaşi drag românii care vor să dea locuinţelor o notă de autentic, gospodinele care ştiu că nu există mâncare mai bună decât cea pregătită în vase de lut, turiştii din toată lumea care le descoperă la târguri de profil sau în galeriile de artă, dar şi românii plecaţi în străinătate, care vor să ducă cu ei câte ceva care să le aducă aminte de casă.
Pe străduţele din Corund, dai de un atelier de ceramică la câteva case, iar în total, în comună, sunt aproape 300 de meşteri olari. Cu toţii duc mai departe o poveste veche de sute de ani, începută de moşii şi strămoşii lor cu aceeaşi dragoste pentru lutul fin, fără pic de nisip, care prinde viaţă atunci când este modelat cu măiestrie şi foarte mult suflet.
A ÎNCEPUT CU CÂTEVA MII DE FARFURII
Jozsa Laszlo are 55 de ani şi, de 40 de ani, viaţa lui curge în atelierul vechi în care au lucrat cu aceeaşi dragoste şi tatăl, şi bunicul lui. Chiar dacă roata de olărit nu mai e cea de odinioară, ci are acum un mecanism electric, bărbatul lucrează şi-acum unele obiecte mişcând-o cu piciorul. Lutul e adunat de pe dealurile din jurul Corundului. Odinioară îl strângeau olarii, acum sunt alţi oameni care fac asta şi meşterii îl cumpără de la ei, gata pregătit.
Alături de Laszlo lucrează toată familia: soţia şi fetele pictează obiectele ceramice pe care el le realizează. „Cel mai important este să punem lutul în mijlocul roţii, ca să putem forma obiectele. Facem multe forme, iar mâinile trebuie să fie în acelaşi loc şi la interior şi la exterior când lucrăm, altfel nu simţim grosimea. Fac cu piciorul, ca şi strămoşii noştri, dar mecanismul e nou, electric, pentru că trebuie să facem multe bucăţi. Şi tatăl meu a lucrat cu lut, şi bunicul, iar eu lucrez de la 15 ani. Am început cu farfuriile, am făcut câteva mii de bucăţi, apoi au urmat alte obiecte“, povesteşte meşteşugarul. Meseria e frumoasă, povesteşte zâmbind bărbatul, în timp ce mâinile modelează, pe roată, o vază splendidă.
Nu are mari secrete şi spune că cel mai important este să faci totul cu dragoste. Altfel, din obligaţie şi după program, nu sunt rezultate. „Nu e mare secret, e meserie strămoşească. Dacă avem talent, atunci putem să facem orice fel de forme. Lutul e fin, nu are nisip în el şi putem face orice fel de formă. După ce le modelăm, le punem la aer, la soare, la uscat. După aia punem mâner şi umplem cu caolină, apoi vine partea de pictură: femeile pictează. Mai apoi ardem o dată, smălţuim şi iarăşi ardem. Îmi place foarte mult, altfel nu ar fi rezultate bune“, povesteşte Jozsa Laszlo.
A mers cu obiectele făcute de el la nenumărate târguri şi expoziţii, şi în România, şi în Ungaria, şi i-au trecut pragul clienţi din toată lumea. „Produsele create de mine au ajuns până în Australia, Statele Unite ale Americii, Rusia, Elveţia, Franţa, Italia, Germania, Portugalia, Suedia, Ungaria şi în multe locuri din România. Ţelul meu în viaţă este şi va rămâne olăritul“, spune meşterul.
Jozsa Laszlo mai are un motiv de mândrie. Este singurul din ţară care a dezvoltat o tehnică specială, cea a ceramicii „brodate“, prin care farfuriile sunt decorate cu modele-unicat, cu ajutorul unui ac. „Rezultă o farfurie «brodată». Fiecare farfurie e cu alte motive şi le fac manual pe toate. Modelele sunt inspirate din viaţa oamenilor de aici, am avut multe expoziţii cu ele şi am şi primit multe premii“, explică meşterul.
„M-AM NĂSCUT ÎN MESERIA ASTA“
Mathe Denes are 62 de ani şi-o pasiune pentru meserie rămasă intactă după zeci de ani petrecuţi în atelierul de olărit. Spune zâmbind că se lucrează cu spor doar dacă îţi place ce faci, altfel trebuie să-ţi schimbi meseria. „M-am născut în meseria asta, părinţii şi bunicii tot cu asta s-au ocupat, am învăţat de la ei. Lutul de la noi nu e aşa nisipos cum e la Horezu şi în alte părţi, e un lut mai special. Fac de la miniaturi până la vaze mari, de toate, obiecte de uz casnic şi de decor. Fiecare vază este altfel. La vazele mici îţi trebuie – lut mai moale, la cele mari lut un pic mai tare. Muncim toată familia: eu, soţia, copiii. În atelier stau de dimineaţă de la 5.00 şi până la 10.00 seara, ăsta nu e lucru de opt ore. Dacă lucram opt ore pe zi, dădeam faliment de mult“, spune meşterul.
Lucrează cu galeriile de artă tradiţională din muzee, pentru vânzarea obiectelor, şi merge la târgurile de profil unde este invitat. Mulţi clienţi se îndrăgostesc de creaţiile lui şi revin pentru a vedea ce a mai făcut nou. „Clienţii sunt mai ales oameni mai în vârstă, tineri mai puţin. Am clienţi şi români, şi străini, din America, Anglia, Franţa, Germania, Ungaria, Republica Moldova. Sunt mulţi clienţi care cumpără şi apoi revin“, spune Mathe Denes.
„MÂNCAREA IESE MAI BUNĂ ÎN VASE DE LUT“
Jozsef Attila Todor (36 de ani) a deprins meşteşugul de la părinţi şi bunici, şi lucrează în atelierul de olărit de la 17 ani. Soţia şi mama lui pictează obiectele ceramice şi speră să le transmită meşteşugul şi copiilor, dacă vor avea înclinaţie spre asta. „Trebuie să ai o dragoste de lut. Mie îmi place să lucrez, altfel nu se poate. Nu e aşa de căutată ceramica încât să facem numai pentru bani. Stau mult în atelier, 10-12 ore pe zi“, povesteşte meşterul.
Face şi obiecte ornamentale, şi de uz casnic, ultimele tot mai căutate. Tinerii redescoperă tradiţiile şi savoarea bucatelor pregătite în vase de lut, ca pe vremea bunicilor. „Mâncarea iese mai bună pentru că se face mai încet în vase de lut, durează mai mult să fie gata şi poate din cauza asta. La fel cum mâncarea iese mai bună în cuptor tradiţional comparative cu cea făcută în cuptor electric, tot aşa e şi cu oalele de lut“, spune meşterul. Jozsef Attila Todor adaugă că se poate trăi decent din olărit, cu condiţia să nu munceşti doar opt ore pe zi.
Vă mai recomandăm:
Aurelia Rusu (68 de ani), fostă profesoară de limba română, acum pensionată, a amenajat într-o veche casă săsească din localitatea Bazna un mini-muzeu splendid cu obiecte vechi săseşti, şi a publicat de asemenea o carte cu reţete tradiţionale ale saşilor.
Ultima nuntă în satul sibian Gherdeal a avut loc în 1987, iar ultimul copil s-a născut aici în 1988. Din comunitatea înfloritoare de altădată, care număra 300 de suflete de români şi de saşi, acum au mai rămas doar 12 locuitori, şi toţi trecuţi de 50 de ani. Amintirile lor au rămas închise în cutii cu fotografii alb-negru.
Germanul Christian Rummel (30 de ani) s-a mutat în România în 2010, după ce a ajuns pentru prima dată aici în 2007, în cadrul unui program pentru calfele călătoare. Cucerit de farmecul tradiţiilor locale, şi-a întemeiat o familie şi trăieşte în satul sibian Richiş, unde a repornit atelierul de dogărie.
Se încarcă comentariile...
