Familie în comă după consum de ciuperci otrăvitoare, la Sibiu. Un copil de 2 ani şi 4 luni ar putea fi transferat la Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:
ciuperci soare

Cinci persoane din localitatea Valea Viilor, judeţul Sibiu, printre care şi un copil de 2 ani şi 4 luni, au ajuns în stare gravă la spital după ce au mâncat ciuperci otrăvitoare.

Iniţial, cei cinci au fost duşi de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal din municipiul Mediaş. Potrivit directorului unităţii sanitare, medicul Bogdan Burghelea, copilul de 2 ani şi 4 luni a ajuns la spital în comă, fiind intubat şi trimis la Sibiu. Tot la Sibiu au fost trimişi bunica şi tatăl copilului, de asemenea în stare gravă. 

"Mama şi bunicul au rămas internaţi la Mediaş iar mama şi-a cerut externarea pe semnătură în această dimineaţă", a spus medicul Bogdan Burghelea. 

Doi adulţi în comă

Micuţul de 3 ani a fost internat la Spitalul Clinic de Pediatrie. Acesta a ieşit din comă, şi se discută despre un eventual transfer la un spital din Bucureşti. "Copilul în vârstă de 2 ani a fost adus la Compartimentul Primiri Urgenţe intoxicat cu ciuperci halucinogene. În prezent este stabil hemodinamic şi respirator şi se continuă investigaţiile în Compartimentul Primiri Urgenţe, după care se va decide dacă se internează la noi în clinica de Pediatrie sau se trimite la Bucureşti", spune Alina Cozac, purtător de cuvânt al Spitalului de Pediatrie. 

Tatăl şi bunica micuţilor sunt în stare gravă, aceştia fiind aduşi în cursul dimineţii, în comă, la spitalul din Sibiu. "În Unitatea Primiri Urgenţe au fost aduşi un bărbat de 33 de ani şi o femeie de 58 de ani. Aceştia sunt în stare de inconştienţă, intubaţi, şi au fost preluaţi de medicii din Unitatea Primiri Urgenţe, pentru investigaţii", precizează Decebal Todăriţă, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu. 

Vă mai recomandăm

UPDATE VIDEO FOTO Un TIR s-a răsturnat pe DN 7. Şoferul şi pasagerul, scoşi din cabină de echipajele de descarcerare

FOTO VIDEO Accident grav cu o ambulanţă în misiune, la Sibiu

VIDEO-FOTO Accident pe DN 1 - un om a murit

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite