Cetele de juni de la Mărginimea Sibiului. La Sadu, a fost încinsă prima sârbă şi au început pregătirile pentru sărbători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Flăcăii tineri din satele Mărginimii Sibiului duc şi acum mai departe un obicei frumos, vechi de sute de ani. În preajma Sfântului Nicolae, cetele de juni se adună şi încep pregătirile pentru sărbătorile de iarnă.

La Sadu, localitate aflată la aproximativ 20 de kilometri de Sibiu, ninge frumos, ca într-o poveste veche, de demult, spusă de bunici la gura sobei. Dumitru Hanea (25 de ani) şi Mihai Bourel (21 de ani), judele şi vornicul Cetei Mari de la Sadu îşi spun povestea frumos, cu suflet şi cu dragoste pentru obiceiul vechi, pe care îl poartă cu mândrie mai departe. 

„Ceata de juni este o tradiţie foarte veche, pe care dorim să o continuăm, să nu o lăsăm să moară. Alegerea cetelor de juni, în timpuri mai vechi, se făcea chiar de Sfântul Nicolae”, explică Mihai.  

Organizarea cetei

Cei doi sunt cei care organizează ceata, primul pas fiind depunerea cererii la Primărie, unde trece prin Consiliu, se aprobă, apoi Primăria sprijină ceata oferindu-le 3 lemne de fag, unul care este dat gazdei, cel mai mare care este adus pe car pe 24 decembrie şi pe care stau feciorii şi cel de-al treilea, pe care îl păstrează feciorii. După aprobarea cererii începe căutarea feciorilor (tineri cu vârste cuprinse între 17 şi 25 de ani) şi a pristavilor (flăcăii mici din ceată, un fel de ajutoare, elevi de clasele a opta şi a noua). 

De sfântul Nicolae, se face publică ceata, prin jucarea sârbei pe scenă. Primul din sârbă este judele, ultimul vornicul, iar fiecare fecior intră pe rând şi se prezintă. Dacă mai sunt doritori se pot alătura cetei până în ultima duminică dinaintea Crăciunului. „Odată cu alegerea cetei trebuie să mergem la preot cu o traistă de mere, pentru a primi binecuvântarea”, explică Dumitru. 

Gazda şi repetiţiile cetei de juni

De astăzi încolo, cetele de juni îşi încep repetiţiile şi învaţă colindele, 19 la număr, specifice satului şi transmise din generaţie în generaţie. Nu sunt colindele clasice, cunoscute de toată lumea, ci colinde specifice cetei de juni. „La repetiţii vornicul dă tonul colindelor iar băieţii îl urmează. Aceste colinde au o muzicalitate foarte aparte, adaptată vocii de bărbat, şi se cântă într-un ritm foarte alert, au o rezonantă deosebită”, explică Mihai. 

Pentru repetiţii, junii îşi găsesc o gazdă, pe care, atunci când toată „desfăşurarea de forţe” se termină, o „plătesc” de obicei cu lemne de foc. Înainte de a ajunge la gazdă, pristavii merg prin sat cu nişte instrumente de suflat „tutoaiele”, şi cheamă feciorii din ceată la repetiţii. Apoi pristavii merg la gazdă, aprind focul, încălzesc camera, pentru ca totul să fie gata pentru repetiţii. 

Repetiţiile durează câteva ore pe zi, pentru a repeta toate colindele junilor le ia aproape o oră şi jumătate. „După ce terminăm de repetat ne punem la masă, fiecare fecior, când taie porcul, trebuie să aducă carne pentru grătar, şi până la finalizarea repetiţiilor o vadră de vin”, explică judele Cetei Mari. 

„Ridicarea fetelor”

În ultiam duminică dinaintea Crăciunului, judele şi vornicul organizează balul, cu ocazia „ridicării fetelor”. În perioada repetiţiilor, flăcăii îşi aleg fetele cu care vor să petreacă sărbătorile, merg acasă la acestea, de regulă la taţi, cu o sticlă de vin, şi le cer voie să-şi petreacă sărbătorile fiecare cu fata aleasă. 

„Ridicarea fetelor” începe cu o sârbă în care intră în ordine judele, vornicul şi apoi între ei feciorii. Apoi, în horă intră fetele, prima judeceasa, partenera judelui, apoi vorniceasa, fata vornicului, pe urmă restul fetelor, în dreapta feciorilor. 

După ce au intrat fetele, flăcăii şi fetele lor se desprind pe rând, pentru un joc de doi în mijlocul sârbei, respectând aceeaşi ordine – primul judele, al doilea vornicul, apoi restul. Acum intră în scenă crâjmarii, doi băieţi fără fete, care intră în mijlocul horei, se apropie de cei doi care joacă, băiatul lasă fata iar crâjmrii o prind de mijloc, o ridică de trei ori în sus şi o prezintă astfel celor de la bal. 

Ultima repetiţie a cetei de juni are loc pe 23 decembrie, iar în 24 decembrie, la prima oră a dimineţii, încep tradiţiile legate de colindat. 

Vă mai recomandăm: 

VIDEO Feerie pe gheaţă în centrul Sibiului. Sibienii şi turiştii sunt aşteptaţi la patinoar

Au început lucrările la cel de-al nouălea Hotel de Gheaţă

Bâlea şi Păltinişul îşi aşteaptă turiştii. Unde schiem în această iarnă, la Sibiu

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite