Tatăl care creşte singur trei copii premianţi, după ce soţia lui a fost diagnosticată cu o boală gravă: „Ei sunt sufletul din mine“

Foto Ramona Găină

În comuna Chirpăr din judeţul Sibiu, un tată încearcă singur să le asigure traiul copiilor lui şi să-şi sprijine soţia diagnosticată cu o boală foarte gravă.

Drumul fără asfalt din Chirpăr se opreşte în poarta unei case vechi, cu porţi de lemn şi tencuială căzută pe alocuri. E trecut de 7 seara şi Nicu Carculea abia a ajuns acasă de la muncă. E electrician de meserie dar lucrează la o firmă de construcţii. Ia 1.200 de lei pe lună, singurul venit alături de alocaţiile copiilor într-o familie cu trei micuţi şi o soţie care nu se ştie cât timp va mai rămâne printre cei vii. 

În urmă cu 3 ani, Anca a făcut un accident vascular, apoi medicii i-au descoperit o tumoră sub creier. Nu se poate opera, însă apasă pe glanda hipofiză şi apar tot felul de complicaţii, aşa că cea mai mare parte din timp e prin spitale, ba la Bucureşti, ba la Cluj, ba la Sibiu. ”Dacă o operează nu garantează nimeni. E cu un picior în groapă şi unul afară, viaţă noi nu putem să-i dăm, putem doar să fim lângă ea şi să fim cu ea”, explică Nicu. E un munte de om, dar ochii i se umplu de lacrimi grele. Familia e singurul adevăr pe care-l ştie pe lume. Singura lui comoară. 

Prima din şcoală

Nicoleta a terminat clasa a opta, prima din şcoală, 9,66 a avut, e o adevărată mândrie pentru profesorii ei. La Evaluarea Naţională a luat peste 8, iar acum se pregăteşte de admitere la liceu, la ştiinţe naturale. După, visează la facultatea de medicină. ”Vreau să fac medicina pentru că îmi doresc să ajut oamenii, pe de o parte, şi apoi vreau să fac asta gândindu-mă la mama mea”. 

E ambiţioasă şi n-a lăsat nicio secundă cartea din mână, chiar dacă a rămas stâlpul casei după ce mama s-a îmbolnăvit. Face mâncare, curăţenie şi lecţii cu fraţii ei. Şi învaţă pe rupte. ”Am trecut peste şi când a fost de învăţat am învăţat, când au fost probleme am plâns. De 3 ani sunt problemele cu mami, pe 17 iunie au fost 3 ani, în 16 a fost ziua ei şi în 17 a căzut. Trecem peste toate, mă gândesc că dacă e bolnavă se duce la spital şi o să vină şi o să fie bine”, spune fata. 

”Sunt sufletul din mine copiii ăştia”

După ea, se mobilizează şi fraţii mai mici, Aliona (10 ani, merge în clasa a V-a) şi Paul (6 ani, începe în toamnă clasa I). Nicoleta face teme cu ei, le face mâncare, îi încurajează. Paul o pierde din ochi şi e numai zâmbet când se uită la ea. ”Eu, când o să fiu mare, vreau să mă fac poliţist. Ca să nu-i las pe oameni să fure”, rezumă, scurt.

În camera mobilată modest dar extrem de curată, tatăl îşi îmbrăţişează, cu ochii înlăcrimaţi, cele trei minuni. E tot timpul cu gândul la ei, şi de la serviciu sună mereu să vadă dacă sunt în regulă. Îi e frică să nu care cumva să păţească ceva. În cele două camere mici, în ochii de ciocolată şi-n zâmbetele lor e toată speranţa şi toată fericirea lui. 

”Sunt sufletul din mine copiii ăştia, pentru ce trăieşti pe lumea asta? Pe Nicoleta a mobilizat-o traiul ăsta greu al nostru, s-a gândit să iasă din încurcăturile astea, din sat, să poată să realizeze ceva în viaţă, să nu stea la coada vacii”. 

Aliona zâmbeşte, în timp ce Nicoleta îşi trece, protectoare, braţul peste umărul ei. La şcoală e îndrăgostită de limba română, dar tot doctoriţă vrea să se facă. Dacă ar fi putut-o ajuta cu ceva pe mami...

”Îmi doresc să am sănătate, să pot munci, să-i întreţin”

Nicu n-are vise mari. Vrea să fie cât poate alături de Anca, atât cât o va mai lăsa Dumnezeu lângă ei. Şi-apoi, vrea să fie puternic pentru minunile lui de copii. Ei i-au dat în fiecare secundă putere, altfel nu ştie cum ar fi reuşit să treacă, cu mintea întreagă, ultimii 3 ani. ”E greu dar nu avem ce face, ce dă Dumnezeu trebuie să mergem înainte. Pentru ei îmi doresc sănătate şi să le dea Dumnezeu minte, să gândească de două ori înainte să facă un lucru. Şi îmi doresc să am şi eu sănătate, să pot munci, să-i întreţin”, încheie tatăl. 

Copiii lui au nişte zâmbete care opresc în casa mică şi timpul, şi sufletul cui le trece pragul. Au însă nevoie de multe lucruri, e foarte greu doar cu salariul lui Nicu şi cu cheltuielile pe care le au cu mama prin spitale. Prind bine hăinuţe pentru copii, încălţăminte, alimente neperisabile. Şi bani, pentru că sunt cheltuieli mari cu mama iar banii, niciodată de ajuns. Când mama a făcut fibrom şi a trebuit operată la Cluj, de exemplu, au avut noroc cu primarul localităţii, el personal i-a ajutat cu bani, altfel nu ştiu cum s-ar fi descurcat. 

Cum putem ajuta

Cei care doresc să dea o mână de ajutor pot contacta familia la numărul de telefon 0269/586231, pot trimite pachete pe adresa: Strada Principală nr. 327, comuna Chripăr, judeţul Sibiu sau pot depune bani în contul deschis pe numele tatălui, Carculea Nicolae, la BCR Agnita: RO80RNCB0318061036350001

Vă mai recomandăm: 

Cosmina, fetiţa care sparge lemne, are grijă de fraţii ei şi îşi face temele la lumânare. Mai are 5 fraţi şi n-au avut niciodată jucării

Într-un sat uitat de lume din judeţul Sibiu, şase copii frumoşi duc zi de zi o luptă chinuitoare pentru supravieţuire. Asta nu-i împiedică să-şi vadă de şcoală şi să viseze la un viitor mai bun.

Dragoste de mamă: îşi creşte singură cei nouă copii într-o casă improvizată în şcoală. „Un cartof dacă-l am, îl pun pe blat şi îl mâncăm toţi. Şi tot nu-i las!”

Lenuţa Podariu, o femeie în vârstă de 47 de ani dintr-un cătun uitat de lume din Sibiu, creşte singură nouă copii. Nu se plânge, însă, şi spune că nu şi-ar da copiii pentru nimic în lume.

Povestea fraţilor abandonaţi la orfelinat şi crescuţi de un cuplu de bunici: „Tot ce am avut mai bun în casă a fost pentru ei“

Soţii Victoria şi Eugen Groza din Mediaş, judeţul Sibiu, au luat în plasament în urmă cu 14 ani doi fraţi abandonaţi şi i-au crescut cu toată iubirea şi atenţia de care s-ar fi putut bucura dacă ar fi fost copiii lor naturali. Cei doi fraţi, Sebi şi Alexandra, mărturisesc cu emoţie că nici nu-şi puteau dori o familie mai frumoasă.