Un animal dispărut din România acum 40 de ani a reapărut în mijlocul unui muzeu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe firul de apă ce traversează cel mai mare muzeu în aer liber din ţara noastră a fost identificată prezenţa unui castor. Specie protejată prin lege, castorul a fost readus în România acum 20 de ani, iar în zona Sibiului şi-a găsit teren propice.

Castorul din Muzeul din Dumbrava Sibiului şi-a făcut simţită prezenţa din primăvara acestui an. Iniţial, muzeografii nu şi-au putut explica de ce nivelul apei a început să crească pe firulcare curge din lacul Dumbrava formând mai apoi pârâul Trinkbach. „Ne-am întrebat care este cauza creşterii nivelului apei, după care am văzut diferite urme pe copaci. Am luat legătura cu doamna Ana Maria Benedek, de la Ecologia şi Protecţia Mediului din cadrul Universităţii «Lucian Blaga» din Sibiu. Ea a venit şi ne-a încredinţat că este vorba de un castor. Şi este unul extrem de activ, încât ar putea să ne inunde toată lunca“, spune Ciprian Ştefan, directorul general al Muzeului Astra. Scenarii asupra modului în care castorul ar fi putut ajunge până în Muzeu nu există, deocamdată.

Nou obiectiv turistic

Castorul şi-a amenajat casa în partea de est a muzeului, acolo unde peste un pod se ajunge la aşa-numitul etno-tehno-parc, zonă dedicată educării celor mici asupra meşteşugurilor tradiţionale din România. Iar planurile muzeografilor sunt de a convieţui cu rozătoarea. Deocamdată, încă, nu au reuşit să o fotografieze, dar când acest lucru se va întâmpla, imaginea castorului va fi folosită pentru a promova o nouă zonă a muzeului. „Împreună cu specialiştii de la Universitate vom amenaja zona, astfel încât nici noi să nu deranjăm castorii, dar nici muzeul să nu fie inundat. Cel mai probabil vom şi împrejmui zona, iar rezultatul muncii castorului va deveni obiectiv turistic în muzeu“, mai spune Ciprian Ştefan.

image

Muzeografii Astrei şi-au dat seama că au un nou ”coleg” după ce nivelul pârâului care traversează muzeul a început să crească FOTO Traian Deleanu

Dispărut de 40 de ani

Castorii au dispărut din România în jurul anului 1970. În 1996, în cadrul unui proiect de repopulare cu această specie de mamifere, 21 de castori au fost aduşi în diferite zone din ţara noastră. În zona Avrig, castorii s-au adaptat extrem de bine, încă din 2013 reprezentanţii Agenţiei de Protecţie a Mediului din Sibiu anunţând că există cel puţin patru familii care şi-au construit baraje pe diferite cursuri de apă. Castorii sunt specii protejate prin lege, iar cei care îi capturează sau ucid sunt pasibili de pedepse cu închisoarea.

castor
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite