Un minor de 15 ani are dosar penal, după ce şi-a snopit vecinul în bătaie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandalul a izbucnit ieri, între două familii de romi care împart aceeaşi locuinţă de la primărie, în localitatea sibiană Ruja.

Citiţi şi:

A încercat să fure un sos de soia dintr-un restaurant,apoi a bătut chelneriţa

Un băiat de 14 ani a spart o maşină,la Agnita


Poliţiştii spun că între cele două familii era un conflict mai vechi, care a culminat ieri cu un scandal între tatăl minorului şi un bărbat din familia cu care împart casa, în vârstă de 37 de ani.

După scandal, tatăl copilului a plecat de acasă, însă acesta din urmă, care asistase la discuţie, a sărit cu o bâtă asupra celui cu care se certase părintele său. Totul s-a petrecut sub ochii mamei copilului şi ai soacrei bărbatului bătut, care au încercat zadarnic să-i despartă pe cei doi. 

În urma loviturilor primite, bărbatul a fost dus la spital iar minorul s-a ales cu dosar penal.

„În cauză s-a întocmit dosar penal împotriva agresorului pentru săvârşirea infracţiunii de lovire sau alte violenţe, urmând ca după obţinerea certificatului medico – legal să se stabilească încadrarea corectă a faptei”, spune Anca Bloanca, de la biroul de presă al Inspectoratului Judeţean de Poliţie.
        

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

image
Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite