Vaccinare într-un pavilion expoziţional de lux: patru centre cu 20 de puncte. Câţi bani s-au investit FOTO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În municipiul Sibiu, administraţia publică locală a amenajat, pentru a doua etapă de vaccinare împotriva COVID, patru centru cu câte cinci punct de vaccinare fiecare.

Cele patru centre cu 20 de puncte de vaccinare au fost amenajate de către Primăria Sibiu în Centrul de expoziţii Redal Expo, de pe strada Sebastian Bach.

Spaţiul a fost pus la dispoziţia municipalităţii în mod gratuit de către firma care-l deţine, Retezat SA. Între cele două entităţi - firmă şi primărie - a fost încheiat un contract în acest sens. Conform acestuia, municipalitatea se va ocupa doar de costurile utilităţilor consumate în perioada în care funcţionează centrele de vaccinare, precum şi de costurile pentru serviciile de curăţenie şi dezinfecţie a spaţiilor.

GALERIE FOTO CU CENTRELE DE VACCINARE DIN SIBIU AMENAJATE ÎNTR-UN SPAŢIU EXPO DE LUX

Este vorba despre un spaţiu de lux, în care de obicei se organizau nunţi, botezuri şi alte evenimente, cu candelabre din cristal şi alte decoraţiuni de calitate, dar sibienii, deşi încântaţi de locaţie, susţin că nu este suficientă. Mai ales că programările s-au epuizat în câteva ore ale primei zile de vaccinare. Situaţia este similară şi în celelalte localităţi ale judeţului. 

26.000 de lei investiţi în spaţiul amenajat în centrul expoziţional

„Amenajarea a constat în amplasarea mobilierului necesar: paturi, mese, paravane separatoare, birouri, scaune, etc, dotarea cu computere şi imprimante pentru eliberarea adeverinţelor de vaccinare, termometre digitale pentru triaj, truse de prim ajutor şi dozatoare de apă. Menţionăm că mobilierul a fost pus la dispoziţie de către firma Retezat, costul pentru restul dotărilor achiziţionate de Primărie fiind de 26.000 lei”, au precizat reprezentanţii Primăriei Sibiu, demonstrând că sumele vehiculate la nivel de ţară pentru amenajarea unor astfel de centre sunt exagerate.

Cele patru centre vin în completarea celor existente în cadrul unităţilor spitaliceşti din municipiu, au mai anunţat autorităţile, deşi singurul centrul disponibil, în afara celui de la Redal Expo, este cel amenajat la Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” de pe Bulevardul Victoriei, nr. 46.

Cu toate acestea, încă de la primele ore ale zilei de luni, 18 ianuarie, prima zi din etapa a II-a de vaccinare anti-COVID nu se mai puteau face programări, nu atât din cauza problemelor tehnice cu platforma naţională, ci pentru că deja se epuizaseră locurile disponibile.

Sibienii au stat o oră în frig, ca să se vaccineze, în prima zi

Sibienii s-au înghesuit din zorii zilei, ca să se vaccineze, iar din cauză că activitatea a fost decalată cu o oră, oamenii s-au văzut nevoiţi să aştepte în frig. 

Pentru Sibiu şi Mediaş s-a anunţat că programările pentru punctele de vaccinare au fost deja epuizate, iar înainte de prânz nu mai erau decât puţin peste 600 de locuri pentru Agnita şi peste 200 pentru Avrig. 

În ultima zi de raportare a infecţiei la 14 zile, rata în Sibiu ajunsese la 2,18 cazuri de infectare cu SARS - CoV-2 la mia de locuitori, adică 373 de noi cazuri raportate în aceste două săptămâni.

„S-ar vaccina şi mai multă lume, dacă s-ar mai putea face programări”

Programările pentru vaccinarea anti-COVID pot fi făcute prin intermediul medicilor de familie; individual, prin intermediul platformei RoVaccinare (https://programare.vaccinare-covid.gov.ro/auth/login); prin contul unui aparţinător, prin intermediul platformei online (de pe un cont se pot înscrie până la 10 persoane); prin call center 021.414.44.25, e-mail: sb.callcenter@vaccinare-covid.gov.ro; precum şi prin structurile de asistenţă socială de la nivelul U.A.T.-urilor.

Pe reţelele de socializare, sibienii s-au plâns că s-au epuizat programările, de problemele cu platforma online, dar şi de faptul că telefonul alocat „sună mereu ocupat”: „S-ar vaccina şi mai multă lume, dacă s-ar mai putea face programări. În municipiul Sibiu deja nu mai e nicio dată disponibilă”.

Vă mai recomandăm şi:

Trolere uitate pe stradă: unul a pus pe jar SRI-ul, din altul au fost furaţi banii pentru o operaţie de urgenţă VIDEO

Provocarea unui cercetător român: promovarea internaţională a istoriei literaturii române cu 1,5 milioane de euro

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite