VIDEO Mii de oameni protestează în Sibiu. „Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru România”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou protest împotriva guvernării PSD are loc în seara zilei de miercuri, 20 iunie, la Sibiu. Câteva sute de persoane s-au adunat în Piaţa Mare din centrul oraşului, iar la scurt timp numărul acestora a depăşit 1.000.

UPDATE 21.20 În jur de 4.000 de protestatari scandează lozinci împotriva PSD, a guvernului şi a lui Liviu Dragnea, mărşăluind pe străzile oraşului.

UPDATE 20:10 Protestatarii au ajuns până pe Bulevardul Mihai Viteazul. Numărul acestora a ajuns la câteva mii de persoane.

Imagine indisponibilă

FOTO Doru Apostol

UPDATE 19:40 În Sibiu a început să plouă. Protestatarii continuă să mărşăluiască. Aceştia au mers prin faţa clădirii Tribunalului şi Judecătoriei, unde i-au aplaudat pe magistraţi. „Nu cedaţi, sunteţi apăraţi!”, au scandat sibienii.

„Stop joc, penalilor!” este genericul manifestaţiei de azi seara. Participanţii s-au adunat în centrul oraşului, în primul rând pentru a protesta faţă de recenta decizie a parlamentarilor, de modificare a Codului de procedură penală.

Totodată, aceştia continuă o serie lungă de proteste organizate în oraş împotriva actualei coaliţii de guvernare.

„Veniţi cu noi, vă fură şi pe voi!”, „PSD, ciuma roşie”, „Justiţie, nu corupţie”, Afară-afară cu PSD din ţară” - sunt câteva din cele mai cunoscute slogane pe care le scandează sibienii. Din Piaţa Mare aceştia au pornit în marş pe strada pietonală Nicolae Bălcescu, coloana de protestatari ocupând întreaga stradă.

Am intrat în etapa finală a bătăliei pentru viitorul României. Avem de ales între un stat de drept şi un stat banditesc. Ieşiţi în stradă pe 20 iunie în faţa fiecărei prefecturi din fiecare judeţ. Ieşiţi şi spuneţi DA democraţiei, domniei legii şi luptei anticorupţie. Cereţi demisia Guvernului, cereţi demisia lui Liviu Dragnea din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cereţi majorităţii parlamentare să oprească schimbarea codurilor penale. Iar dacă îl suspendă pe Preşedinte, spuneţi-le că ei oricum nu scapă. Spuneţi-le că viitorul copiilor noştri şi al ţării nu trebuie să depindă de interesul penal al unui borfaş.   Gangsterii au capturat România. Au furat la fiecare contract din bani publici, au furat de la Guvern, au furat de la Parlament, au furat de la consiliul judeţean, au furat de la primărie, ne-au jefuit pe fiecare dintre noi. Iar când au început să ajungă la închisoare, au început să fure instituţii şi legi. Au transformat codurile penale în codurile penalilor, distrug instituţii independente şi le pun sub cizmă politică, fură democraţia cu totul. România devine Koruptistan, iar democraţia se transformă în cleptocraţie. Din anunţul organizatorilor

La această oră au fost anunţate în mai multe oraşe din ţară manifestaţii asemănătoare.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite