VIDEO Momentul petrecut la Sibiu ajuns viral pe pagina de Facebook a preşedintelui Franţei. Cum a fost abordat Emmanuel Macron de trei tinere activiste

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emanuel Macron vorbeşte în Sibiu cu un grup de activiste. FOTO: Captură video/FB Emmanuel Macron
Emanuel Macron vorbeşte în Sibiu cu un grup de activiste. FOTO: Captură video/FB Emmanuel Macron

Preşedintele Franţei a postat pe Facebook o filmare din Sibiu. Prezent la summit-ul organizat în România pe data de 9 mai, Emmanuel Macron a fost oprit de un grup de tinere care i-au transmis: „Să aveţi grijă de viitorul nostru pentru că aceasta este treaba voastră acum!”.

„Am venit aici din Germania şi Belgia pentru a ne asigura că schimbările climatice sunt o prioritate atunci când se vorbeşte despre viitorul Europei”, i-a transmis o tânără preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, în Piaţa Mare din Sibiu.

Întâmplarea petrecută joi, în timpul summit-ului informal al liderilor UE a fost filmată şi postată pe pagina de Facebook a preşedintelui francez, având aproape 70.000 de vizualizări şi peste 600 de comentarii.
 

Un grup de tinere activiste de mediu l-au abordat pe Macron pentru a-i cere să acţioneze în legătură cu pericolul schimbărilor climatice. Tinerele sunt probabil membre ale organizaţiei de mediu Greenpeace, care a derulat mai multe acţiuni în Sibiu cu ocazia summit-ului.  

„Le mulţumesc pentru energia lor”


„Le-am primit împreună cu Greta Thunberg, în februarie. Aceste tinere care luptă pentru mediu ne-au transmis toată nerăbdarea tinerilor. Suntem mai mult decât oricând mobilizaţi pentru a răspunde provocărilor ecologice alături de partenerii noştri europeni. Le mulţumesc pentru energia lor”, a comentat Macron pe pagina lui de Facebook clipul în care este înregistrată scurta discuţie pe care a avut-o cu activistele.
 

Activistele i-au adus o scrisoare semnată de 17.000 de tineri din toată Europa în care li se cere liderilor ţărilor membre să considere schimbările climatice drept o prioritate şi treacă la acţiuni în acest sens conform cu Acordul de la Paris (un tratat în temeiul Convenţiei-cadru a Organizaţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice, care reglementează măsurile de reducere a emisiilor de dioxid de carbon începând cu anul 2020 -nr).- https://unfccc.int/process-and-meetings/the-paris-agreement/the-paris-agreement -.
 

„Discuţiile despre schimbările climatice nu schimbă nimic, este nevoie de acţiuni. Noi facem proteste în fiecare vineri, cerându-vă să aveţi grijă de viitorul nostru pentru că aceasta este treaba voastră acum şi contăm pe voi”, a spus o altă tânără. Aceasta i-a cerut preşedintelui Franţei să convingă Germania şi ţările din Estul Europei să adopte măsuri pentru protejarea mediului. 

Ce a răspuns Macron

Macron le-a mulţumit tinerelor pentru că pun astfel presiune pe ţările UE: „Este impresionant ceea ce faceţi. Avem nevoie de această presiune, dar avem nevoie să faceţi mai mult. Ne-am luat un angajament toţi împreună şi sigur că vom găsi un compromis legat de mediu. Şi vom avea Germania de partea noastră.” Preşedintele a explicat că în săptămânile următoare vor fi definite etapele pentru a se aduce la îndeplinire obiectivul legat de schimbarea climatică adoptat la Paris: „Trebuie să schimbăm multe reguli pentru a fi mai eficienţi, pentru a taxa poluarea cu CO 2, pentru a asigura protejarea cetăţenilor şi a graniţelor. Lucram la asta şi vrem să ne grăbim în acest sens”.
 

Comentariile au curs pe această temă: unii internauţi lăudându-l pe Marcon, iar alţii arătând că a făcut doar declaraţii politicianiste care nu se vor concretiza nicicum. „Nu Greenpeace i-a finanţat campania electorală, treziţi-vă!”, a fost unul dintre comentarii. 


Citeşte şi


Ce scrie presa internaţională despre summitul UE de la Sibiu

Reportaj. Fluieraţi acasă, liderii europeni au fost primiţi ca vedetele rock, la Sibiu. Iohannis şi Tusk, la concertul din Piaţa Mare

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite