22 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus în Olt, ne apropiem de 400. Cinci pompieri şi cinci poliţişti printre confirmaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
22 persoane din judeţ au fost confirmate cu noul coronavirus în ultimele 24 ore FOTO: arhiva
22 persoane din judeţ au fost confirmate cu noul coronavirus în ultimele 24 ore FOTO: arhiva

Creşte din nou numărul persoanelor confirmate cu noul coronavirus în judeţ, cifra totală apropiindu-se de 400. În ultimele 24 ore au apărut cinci cazuri confirmate la ISU Olt şi alte cinci la IPJ Olt.

Două focare evoluează îngrijorător la nivelul a două instituţii aflate în prima linie de luptă împotriva noului coronavirus. În ultimele 24 ore au fost testaţi pozitiv cinci pompieri din cadrul ISU Olt, după ce acolo, în dispeceratul comun ISU-Ambulanţa Olt, au apărut patru cazuri (trei asistente de la SAJ şi un pompier). Creşte în continuare şi focarul din IPJ Olt, alţi cinci poliţişti de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii economice fiind confirmaţi. Numărul de cazuri confirmate în ultimele 24 ore este 22, printre acestea şi prefectul judeţului, Florin Homorean. O asistentă de la cabinetul unui medic de familie a fost de asemenea testată pozitiv, iar cazuri de pacienţi testaţi pozitiv apar în continuare fie ca urmare a deciziei acestora de a se testa la laboratoare din mediul privat, fie în urma prezentării cu simptome la spital.

Pe măsură ce numărul de persoane infectate creşte, creşte şi numărul pacienţilor asimptomatici sau cu simptome uşoare care refuză internarea sau se externează la cerere, dorind să se trateze la domiciliu, pacienţii din cele două categorii fiind aproape la fel de mulţi ca cei care primesc îngrijire în spital.

CITIŢI ŞI: Prefectul judeţului Olt, infectat cu noul coronavirus. „Am fost internat. Virusul nu iartă pe nimeni!“

Coronavirus în dispeceratul comun ISU-Ambulanţă. Nou record negativ în judeţ: 26 cazuri în ultimele 24 ore

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite