Încă o asistentă de la Spitalul Slatina a fost testată pozitiv. A intrat în contact cu o rudă a unui angajat de la Ambulanţa Olt

0
Publicat:
Ultima actualizare:
sju slatina

Focarul de la Ambulanţa Olt se măreşte, încă o persoană fiind testată pozitiv. Este vorba de o asistentă de la SJU Slatina, a doua în legătură cu ce s-a întâmplat la Ambulanţă.

Rezultatul a venit astăzi, la o zi de la testarea a 65 persoane, angajaţi din cadrul secţiei Cardiologie şi a Blocului Operator. Decizia ca acest personal să fie testat a fost luată după ce marţi o asistentă din cadrul secţiei Cardiologie, mama unei asistente de la Ambulanţa Olt a fost testată pozitiv.

„Conform metodologiei de supraveghere pentru Covid – 19, în ultimele trei săptămâni, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina şi-a stabilit un protocol de testare pentru personalul medical asimptomatic, suplimentar faţă de recomandările de ierarhizare a priorităţilor, folosind resursele proprii.
De asemenea, în ultima săptămână, ca urmare a posibilelor contacte cu angajaţi sau rude ale angajaţilor Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt, aceste testări s-au intensificat în Blocul Operator şi secţia Cardiologie. Din cele 65 de teste efectuate pentru angajaţii Blocului Operator şi secţia Cardiologie, testul unei asistente medicale din cadrul Blocului Operator s-a confirmat pozitiv. Asistenta este asimptomatică şi contact cu o rudă a unui angajat pozitiv din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt“, a transmis managerul SJU Slatina, prin intermediul unui comunicat de presă.

„Asistenta a fost prezentă la serviciu în zilele de 21, 22, 25 şi 26 mai şi nu a prezentat niciun fel de simptome conform triajului epidemiologic efectuat la intrarea în tură (inclusiv în ziua testării). În urma anchetei epidemiologice efectuate la nivelul SJU Slatina, vor fi comunicaţi, către DSP Olt, toţi contacţii direcţi ai asistentei (angajaţi ai SJU Slatina, chiar dacă au deja un test negativ),  precum şi pacienţii cu care aceasta a intrat în contact. Întreg personalul Blocului Operator şi ATI a folosit zilnic echipamentele de protecţie standard conform protocolului. În Blocul Operator şi ATI nu au fost prezenţi pacienţi confirmaţi Covid – 19“, se mai menţionează în comunicat.

DSP nu a transmis deocamdată nicio informaţie despre acest caz, nefiind clar dacă ruda angajatului de la Ambulanţa Olt testat pozitiv, care reprezintă persoana cu care asistenta de la SJU Slatina a intrat în contact, este diagnosticată şi internată.

Este al treilea cadru medical al spitalului slătinean cu test pozitiv la noul coronavirus, primul caz confirmat fiind deja vindecat şi externat.

Situaţia cazurilor confirmate anterior la SJU Slatina este următoarea:
 asistenta angajată a secţiei ATI a fost externată în data de 23.05.2020. Toţi contacţii asistentei (pacienţi şi angajaţi SJU Slatina) au fost testaţi, rezultatele fiind negative;
 asistenta angajată a secţiei Cardiologie este internată în prezent în cadrul secţiei Boli Infecţioase, cu simptome uşoare. Toţi contacţii asistentei din cadrul secţiei Cardiologie au fost testaţi, rezultatele fiind negative, cu excepţia unui singur contact, a cărui probă se află în lucru.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite