Alte trei teste pozitive la testarea de joi, după ce toate cele cinci, din prima zi, au fost infirmate de PCR. Nicio veste despre  kiturile pentru săptămâna viitoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Părinţii au transmis din nou, joi, rezultatul testelor efectuate la domiciliu FOTO: Alina Mitran
Părinţii au transmis din nou, joi, rezultatul testelor efectuate la domiciliu FOTO: Alina Mitran

Alte trei teste pozitive au raportat directorii şcolilor din judeţul Olt, în cea de-a doua zi de testare a elevilor cu testele pe bază de salivă. Două sunt din aceeaşi şcoală care a raportat, luni, trei rezultate pozitive.

Două rezultate pozitive a raportat, din nou, joi, 9 decembrie 2021, Şcoala Gimnazială Deveselu. În această unitate şcolară, luni, 6 decembrie, au fost anunţate trei teste pozitive, la doi elevi din clasa pregătitoare şi unul din clasa a III-a. De data aceasta, testele pozitive au fost anunţate de părinţii unui elev din clasa a III-a (coleg de clasă cu elevul cu test pozitiv de luni), respectiv părinţii unui elev din clasa a V-a. Copiii au rămas acasă, urmând ca părinţii să decidă dacă vor cere testarea PCR, în caz contrar, conform instrucţiunilor primite, elevul rămânând acasă pentru 14 zile.

Cel de-al treilea test pozitiv a fost anunţat la Şcoala Gimnazială „Vlaicu Vodă“ Slatina, la un elev din clasa a VIII-a. 

În prima zi de testare, în şcolile din Olt s-au înregistrat cinci rezultate pozitive la testele din salivă. Trei au fost infirmate chiar a doua zi, prin test Real Time - PCR, iar alţi doi copii, cu probe neconcludente la primul test PCR, au avut rezultat negativ la a doua testare testare PCR.

Deşi rezultate fals-pozitive au fost înregistrate în toate ţara, directorul Şcolii Gimnaziale Deveselu a refuzat să comenteze faptul că rezultatele iniţiale au fost ulterior infirmate. Consideră, în schimb, că în urma discuţiilor pe care le-a purtat cu părinţii elevilor din şcoală, una cu un efectiv de peste 200 elevi, părinţii şi-au luat sarcina foarte în serios. „Cred că părinţii elevilor noştri le-au făcut cu simţ de răspundere. Nimeni nu cred că vrea să avem focare în şcoală şi să trecem în online“, a declarat directorul şcolii, prof. Ciprian Rusu.

Şcolile au epuizat stocurile de teste, aşa că cel mai probabil testarea de lunea viitoare se va amâna. „Când să vină, când să le distribuim elevilor?“, se întreabă directorii. Nici de la IŞJ Olt nu vin veşti. „Aşteptăm!“, a spus şeful IŞJ, prof. Victor Iacobescu, menţionând că în stocurile instituţiei au mai rămas nerepartizate 28.000 kituri de testare, care ar ajunge, însă, pentru doar jumătate dintre elevii înmatriculaţi în judeţ. 

În judeţul Olt au fost recepţionate 125.000 teste, fiecărui elev fiindu-i înmânate în cursul săptămânii trecute câte două kituri de testare, pentru a fi efectuate la domiciliu, de către părinţi, în zilele de luni, respectiv joi ale săptămânii în curs. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Testele de salivă pentru săptămâna viitoare sunt insuficiente. Ministerul Educaţiei a solicitat DSU graficul de aprovizionare | DOCUMENT

Rafila, despre rezultatele testelor cu salivă din şcoli: Pentru mine e surprinzător de mare rata de teste fals pozitive

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite