Alţi trei elevi cu media 10 la Evaluarea Naţională, după afişarea rezultatelor la contestaţii. Ce şcoli au absolvit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trei elevi din Olt care au susţinut examenul de Evaluare Naţională au primit note de 10 după reevaluarea lucrărilor lor.

Numărul copiilor care au, în urma contestaţiilor, note mai mari la probele de la Evaluarea Naţională este de ordinul sutelor. Din cele  262 contestaţii depuse la limba română, 199 lucrări au primit punctaje mai bune la recorectare. La matematică, dintr-un total de 193 contestaţii, au crescut 107 note, însă au şi scăzut 75, pentru ceilalţi păstrându-se punctajul iniţial.

Elevii de 10 sunt toţi din Slatina, doi de la Şcoala Gimnazială „Eugen Ionescu“ - Alexandru Gabriel Vasile şi Anastasia Ştefănescu (iar numărul elevilor de 10 la Evaluare, absolvenţi ai acestei şcoli, a ajuns la şase) şi unul de la Colegiul Naţional Vocaţional „Nicolae Titulescu“ Slatina – Teodora Ştefu. În acest an, nouă eleve şi un elev din Olt au reuşit să obţină note maxime la cele două probe.

În judeţul Olt, 74,28% dintre elevi au reuşit să încheie examenul cu medii peste 5, pe baza acestora înscriindu-se la liceu, rezultatul fiind mai slab decât cel de anul trecut.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite