Angajaţii APIA din ţară, la protest, în Piaţa Victoriei. Lider: „Sunt angajaţi cu salarii mai mari, iar lor nu le vor scădea salariile“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aproximativ 1.000 de angajaţi din cadrul agenţiilor de plăţi şi intervenţii pentru agricultură (APIA) din ţară se vor afla, astăzi, în faţa sediului Guvernului, pentru a cere, din nou, ca salariile lor să nu scadă de la 1 ianuarie 2018.

După aproape două săptămâni de proteste în agenţiile din ţară, şi o pichetare, săptămâna trecută, a sediului Ministerului Agriculturii, funcţionarii APIA vin miercuri, 29 noiembrie 2017, în faţa Guvernului, într-o nouă încercare de a-i convinge pe guvernanţi că salariile pe care le încasează sunt doar decente, nu nesimţite. Deocamdată fac parte din categoria de angajaţi despre care premierul Mihai Tudose spunea nu cu mult timp în urmă că au salarii foarte mari şi că e normal să înregistreze scăderi. 

Liderul Federaţiei Sindicatelor APIA, Octavian Mateescu, spune, în schimb, că funcţionarii pe care îi reprezintă tocmai asta cer, de fapt, tratament egal. „Sunt angajaţi cu salarii mai mari decât ale noastre şi, din informaţiile noastre, lor nu le vor scădea. E vorba de angajaţii AFIR, de angajaţii din minister, de cei care lucrează cu fonduri europene, pentru că la ei ne raportăm. Cum ar fi ca în rândul medicilor unora să le crească salariile, altora nu, sau în rândul profesorilor. Asta cerem, nimic mai mult, să beneficiem de acelaşi tratament“, a spus Mateescu, reamintind că principala solicitare a angajaţilor APIA din structurile judeţene a fost aceea de a fi trecuţi pe grila de salarizare a structurii centrale a APIA.

Aproximativ 1.000 de sindicalişti vor fi prezenţi la protestul de astăzi, anunţat în intervalul 10,00 - 15,00, în funcţie de rezultat - sindicaliştii vor o discuţie chiar  cu primul ministru - hotărându-se şi parcursul pentru zilele următoare. Cum de la 1 decembrie este programată începerea unei noi serii de plăţi în agricultură, nu este exclus ca printr-o notă de serviciu să fie chemaţi la lucru pe 1 Decembrie, deşi este zi liberă. „Deocamdată nu ştim nimic, ne vor transmite colegii care au rămas în agenţii să asigure continuitatea. Hotărârea cu privire la ce vom face în continuare o luăm împreună“, a mai spus Mateescu.

În prima zi de proteste, ministrul Agriculturii, Petre Daea, a venit la Slatina să se asigure că sindicaliştii se vor linişti şi i-a îndemnat să muncească. Protestele au continuat, însă, zilnic în aproape toată ţara, revendicările funcţionarilor rămânând până astăzi fără ecou.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite