Fericire pe bandă rulantă. Antrenor personal de fitness: „Important e să facem mişcare de orice fel“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Am traversat anul cu cele mai multe restricţii de mişcare, anul care ne-a schimbat obiceiurile, dar ne-a şi arătat cât de importante erau anumite obişnuinţe în viaţa noastră. Sportul, practicat constant, este lucrul la care nu trebuie să renunţăm, iar argumentele unui sportiv de performanţă sunt convingătoare.

„De ce să faci sport? Zilnic. Sau aproape zilnic“ explică Simona Floricel, antrenor personal, dar şi alergător de cursă lungă, multiplu medaliat la concursurile de gen. 

Simona este jandarmeriţă şi a început să concureze mai întâi în competiţiile organizate în circuitul Ministerului Afacerilor Interne. A începând să facă sport nu tocmai devreme, dar şi-a convins între timp din ce în ce mai mulţi prieteni, prin exemplul personal, că beneficiile sportului sunt nenumărate şi astfel oamenii s-au convins că este cea mai bună metodă pentru a-şi recăpăta sau menţine sănătatea. „Efort fizic nu înseamnă să mergi 10 minute pe jos“, avertizează antrenorul personal. 

Însă în această perioadă în care, oricât de grijulii am fost, e aproape sigur că am mâncat mai mult şi mai nesănătos decât de obicei, e important să facem mişcare de orice fel. 

La fel de important este să reîncepem să mâncăm sănătos, să ne stăvilim pofta de dulce mâncând fructe, „să donăm prăjiturile pe care le mai avem prin frigider“, spune antrenorul, să ne începem ziua cu o limonadă care să însemne doar sucul unei lămâi şi apă şi să nu amânăm prea mult planurile de a începe să facem cu adevărat sport.

Mişcarea este, de altfel, promovată şi de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, specialiştii acestui for apreciind că între patru şi cinci milioane de decese ar putea fi evitate în lume dacă am abandona viaţa sedentară şi am acorda atenţie mişcării. Exerciţii adecvate pot face nu doar persoanele adulte active şi sănătoase, ci şi copiii, bătrânii, gravidele, indiferent de starea lor fizică.

Imagine indisponibilă

Fericire pe bandă rulantă Sursa Facebook Simona - personal trainer

Activitate fizică „adevărată“, adică exerciţii fizice moderate, ar trebui să face între 150 şi 300 minute pe săptămână, iar antrenamente de forţă, de două ori pe săptămână. OMS recomandă pentru copii şi adolescenţi „cel puţin 60 de minute pe zi, în medie, în principal activitate fizică de intensitate moderată până la susţinută, pe tot parcursul săptămânii”. Boli precum diabetul, bolile de inimă, cancerul sau depresiile, dar nu numai, pot fi prevenite uşor dacă ne fixăm un program zilnic de exerciţii fizice, pe care să le facem acasă, în aer liber sau la sală.

Ce se întâmplă în organism când facem sport

„În momentul în care depunem efort, fiecare sistem este suprasolicitat şi funcţionează la capacitate maximă. (...) Pentru a executa diversele mişcări, corpul nostru implică muşchii. Exerciţiile pe care le facem la sală solicită mai intens muşchii, în consecinţă aceştia folosesc mai multă energie din rezervele de glucoză (zahăr) pe care le-a înmagazinat, dar şi adenozin trifosfat (ATP).

După ce consumă rezervele de glucoză şi ATP, corpul are nevoie de mai mult oxigen pentru a produce ATP, de aceea o cantitate mai mare de sânge este transportată către muşchi pentru a face faţă acestei nevoi. În lipsa oxigenului are loc eliberarea acidului lactic, substanţa responsabila de instalarea febrei musculare după finalizarea antrenamentului“, explică antrenorul pe pagina oficială de Facebook „Simona - antrenor personal“.

„În timpul efortului, nevoia de oxigen a organismului creşte de aproximativ 15 ori. Activitatea plamanilor se accelerează, intensificându-se ritmul respiraţiei care va creşte până când musculatura respiratorie atinge un grad maxim al capacităţii sale funcţionale.

Diafragma este muşchiul care are cel mai mult de suferit din cauza respiraţiei accelerate. De aceea în timpul antrenamentelor poate apărea o durere la nivelul acesteia. Respiraţia profundă şi exerciţiile de încălzire pot atenua acest disconfort.

Când depuneţi efort, inima încearcă să asigure o cantitate mai mare de oxigen muşchilor, pompând mai mult sânge către aceştia. Astfel se explică pulsul ridicat in timpul exerciţiilor la sală.

Din cauza faptului că circulaţia sangvină este direcţionată către muşchi, întreg sistemul digestiv are de suferit. De aceea după şedinţa de antrenament, s-ar putea sa simţiţi o senzatie de balonare, crampe şi dureri la nivelul intestinelor.

Circulaţia intensă a sângelui irigă mult mai bine creierul. În timpul antrenamentului, celulele creierului funcţionează mult mai bine, de aceea ajungem să ne concentrăm uşor şi avem o stare de spirit foarte bună“, explică antrenorul.

Vă recomandăm şi:

Alexandru Dincovici, antropolog: „Cel puţin două generaţii de copii vor fi profund afectate de un decalaj pe care nu ştiu cum îl vor mai putea recupera“

Dr. Ion Codorean avertizează: „Sportul practicat necorespunzător acasa poate duce la probleme grave la gleznă, genunchi sau umăr”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite