Apusul Muzeului de la Scorniceşti. Cum a ajuns o ruină mândria lui Ceauşescu FOTOGALERIE
0
Muzeul de la Scorniceşti a fost cândva o instituţie-etalon, în care dictatorul Nicolae Ceauşescu a investit resurse uriaşe, însă astăzi au mai rămas în picioare zidurile, clădirea fiind lăsată în paragină de toate administraţiile locale
Muzeul de la Scorniceşti, care să conţină istorie locală, din toate epocile, a fost una dintre ambiţiile lui Nicolae Ceauşescu, dictatorul dorindu-şi ca în locul în care s-a născut să existe o instituţie de vază. Realizat cu eforturi uriaşe, la începutul anilor ’80, muzeul găzduia piese valoroase, aduse din toată ţara, iar la construcţia lui au fost folosite materiale de cea mai înaltă calitate.
„Acolo s-au făcut investiţii. Şi uşile, şi ferestrele, şi pardoseala, şi instalaţiile de iluminat, de încălzire, de alimentare cu apă erau la cele mai înalte standarde ale vremii. Tot ce era mai bun se aducea la acest muzeu“, spune istoricul Aurelia Grosu, fost director al Muzeului Judeţean Olt.
GALERIE FOTO CU MUZEUL DIN SCORNICEŞTI
Muzeografa îşi aminteşte că, după 1990, muzeele din Suceava şi Bucureşti făceau presiuni pentru a reintra în posesia exponatelor – piese arheologice şi arme –, lucru care s-a întâmplat cu mare greutate.
În ceea ce priveşte amenajarea, totul a fost pus la punct în cele mai mici detalii de către cei mai buni specialişti ai ţării. „A venit Decorativa de la Bucureşti, care era o întreprindere specializată pe realizarea muzeelor din punct de vedere tehnic. Ei făceau vitrinele, panourile îmbrăcate în fel de fel de catifele, de postavuri, în culori diferite, cu care se panotau pereţii. S-a investit foarte mult în acest muzeu. Decorativa venea cu vitrine, cu panouri, cu geamuri, cu vitrine caşerate în diferite catifele şi postavuri foarte bune, ce aveau ei mai bun atunci, cu litere din plastic de diferite dimensiuni. Obiectele erau puse pe pereţi, pe panouri caşerate şi acoperite cu sticlă, iar pe sticlă se scriau citate. Chiar şi la sala de istorie erau citate tot din tovarăşul Ceauşescu“, povesteşte Aurelia Grosu.
„UNEORI VIZITELE ERAU DOAR ANUNŢATE, ALTEORI CHIAR VENEA“
Muzeul avea o sală de istorie, o sală de clasă refăcută după tiparul celei în care învăţase Nicolae Ceauşescu, dar şi două săli rezervate prezentării performanţelor obţinute de CAP-ul fruntaş pe ţară, de fabricile construite la Scorniceşti etc.
„Erau şi vârfuri de săgeată, erau şi arme, armament medieval, obiecte arheologice, obiecte tridimensionale, aduse de omul care răspundea de muzee din Consiliul Culturii şi Educaţiei Socialiste. Muzeografii de la Muzeul de Istorie al Partidului Comunist Român, acum Muzeul Ţăranului Român, aduceau fotografii. Erau şi imagini cu tovarăşul elev, dar şi alte fotografii mai mult sau mai puţin fabricate. Noi eram cei care mergeam acolo, împreună cu domnii de la Muzeul PCR, altminteri oameni foarte de treabă, şi lipeam, caşeram, organizam totul cu prilejul fiecărei vizite anunţate. Uneori erau doar anunţate, alteori chiar venea la Scorniceşti. Era agitaţie mare de fiecare dată“, îşi aminteşte Aurelia Grosu.
În interior se mai păstrează urmele obiectelor expuse Foto Alina Mitran
Localitatea de origine a dictatorului avea un loc de cinste în muzeu, existând săli pline cu fotografii uriaşe ale urbei. „Ultimele două săli erau destinate comunei Scorniceşti, erau pline de fotografii din comună, fotografii mari, aduse tot de muzeul partidului. Pe un perete întreg era o fotografie panoramică a satului Sconiceşti, apoi CAP-ul din Scorniceşti, cu grafice de dezvoltare, cu recolte. Era o monografie a satului Scorniceşti în imagini color, imagini de mari dimensiuni, care ocupau două săli“, a detaliat istoricul.
DESCOPERIRILE ARHEOLOGICE, ILUSTRATE CU OBIECTE DE ÎMPRUMUT
Deşi existau date despre istoria veche a localităţii, obiecte prin care să fie ilustrată nu s-au găsit, aşa că au fost „împrumutate“ din alte muzee. „Au apărut nişte descoperiri ale unor aşezări, dar n-au fost recuperate vase, nu s-au făcut cercetări arheologice, şi atunci am venit noi cu piese din muzeu să ilustrăm partea veche, arheologică, a localităţii Scorniceşti. Până la urmă, am recuperat acele obiecte“, a declarat istoricul Aurelia Grosu.
Şi Muzeul Municipiului Bucureşti şi-a recuperat obiectele înstrăinate în comunism. „Erau nişte pistoale foarte frumoase, nişte pistoale cu capsă, care aveau şi un regim special în epocă, trebuia să fie declarate la Poliţie, chiar dacă erau cu capsă şi erau nefuncţionale“, a mai spus Grosu.
Muzeul a ars şi a renăscut fără ştirea lui Ceauşescu
Ion Donea, funcţionar în cadrul Primăriei Scorniceşti, îşi aminteşte cu amărăciune despre momentul decembrie 1989, când a început decăderea muzeului. În plus, Donea, care pe vremea lui Ceauşescu se ocupa cu proiecţia de filme în mica sală de cinema amenajată în muzeu, dezvăluie şi un eveniment mai puţin ştiut.
În 1987, muzeul aproape că a fost mistuit într-un incendiu, dar a renăscut din cenuşă înainte ca tovarăşul să prindă de veste. „De câte ori a venit la muzeu, tovarăşu’ vizita doar clasa unde a învăţat dânsu’, în rest, nu. Muzeul a fost refăcut de la temelie după ce a luat foc. A fost un pic mai micuţ, l-au mărit după incendiu. Chiar la intrarea pe uşă era colţul pionierului, un rastel cu steaguri, iar steagurile erau dintr-un material uşor combustibil. Muzeografa a făcut cafeaua şi a plecat. Sus era o gură de pod, s-a creat curent şi a izbucnit un incendiu. Am stat pe lângă pompieri tot timpul, să văd unde găsesc focarul. S-a muşamalizat…“, îşi aminteşte Ion Donea.
Femeia a scăpat doar cu desfacerea contractului de muncă, deşi în astfel de cazuri ar fi făcut puşcărie, iar în locul ei a fost adus un profesor de istorie dintr-o localitate vecină. Când profesorul s-a pensionat, la muzeu a rămas un tânăr fără studii de specialitate, care până atunci ajutase la întreţinerea clădirii.
În încăperi zac de-a valma resturi Foto Alina Mitran
În vâltoarea din Decembrie 1989, tânărul s-a speriat şi a fugit, lăsând clădirea pradă oamenilor furioşi. „La Revoluţie, băiatul ăsta a fugit, i-a fost frică. S-a profitat de ocazie, a venit un grup de la Craiova, care a profanat mormintele părinţilor lui Ceauşescu şi a spart muzeul. Nu ştim dacă ei au luat sau nu ceva, însă uşile au rămas deschise şi a avut acces oricine“, mai spune Ion Donea.
„Nimic, nimic n-a mai rămas“
În acele zile tulburi, muzeul a fost distrus aproape în întregime. De furia mulţimii n-au scăpat nici casa părinţilor dictatorului şi, de altfel, niciuna dintre clădirile importante din Scorniceşti.
„Absolut nimic nu mai avem din colecţia muzeului. Ce a mai rămas a fost preluat de muzeul din Slatina. S-au şi furat foarte multe. Ce se putea lua? Mai de valoare au fost «Omagiile», nişte cărţi. Avea un portret făcut în intarsă, în furnir, din toate culorile, era portretul lui Ceauşescu. Au dispărut atunci. Una dintre camere reprezenta clasa unde a învăţat, cu băncuţe, cu catalogul din timpul acela... Acolo au învăţat nişte copii după Revoluţie şi de asta s-a mai menţinut sala de clasă. Au fost vreo două-trei generaţii, după care s-au împuţinat copiii şi s-au mutat în centru. A fost şi bibliotecă, dar biblioteca a fost mutată acolo după Revoluţie. Acolo a mai fost o sală de cinema, tot în cadrul muzeului, către stadion. Era o cabină de proiecţie şi, mai jos, o sală cu 40 şi ceva de locuri, cam cât să încapă dintr-un autocar, pentru că veneau pionieri, la muzeu erau făcuţi pionieri. Se proiectau şi filme de scurtmetraj, în general istorice, vizitele lu’ tovarăşu’ în alte ţări... Nimic, nimic n-a mai rămas. Când am mutat biblioteca de acolo chiar arăta îngrozitor“, a zugrăvit Ion Donea imaginea dezastrului.
„Cu ce greşiseră părinţii lui Ceauşescu?“
În 1989, pentru Scorniceşti a început o adevărată prigoană. Dacă înainte în oraş veneau oameni din toată ţara pentru a-şi expune păsurile cumnatului lui Nicolae Ceauşescu, Lică Bărbulescu, un om de omenie, după cum îl descriu toţi cei care l-au cunoscut, după Revoluţie s-a ajuns la o adevărată ură faţă de localnicii din Scorniceşti, care plăteau pentru faptul că în comunism nu suferiseră de foame şi de frig, având parte de tratament preferenţial din partea dictatorului.
„Veneau oameni din toată ţara, cu probleme, cu condamnări, oameni nevinovaţi. Cât timp a fost prim-secretar, făceam de serviciu şi mă ruga să le caut cazare, ca a doua zi să se întâlnească şi să poată să le rezolve problemele“, şi-a amintit Ion Donea.
După 1989, însă, lucrurile s-au schimbat radical, inclusiv în viziunea oamenilor din judeţ: „Au vrut să ne ia toată costumaţia dansatorilor, zestrea Ansamblului Folcloric «Căluşul», cu instrumente muzicale, cu tot, au vrut să ne desfiinţeze ansamblul, deşi eram în acelaşi judeţ. Le-am dus printr-un sat, le-am cărat toate, le-am urcat prin poduri, şi când au venit n-au mai avut ce lua. Şi bătaie de joc pe deasupra, ne-au zis: «Dacă vă reînfiinţaţi, să vă numiţi ansamblul Opinca!». Bătaie de joc! Dar tot «Căluşul» ne-am numit. Nu eram noi vinovaţi cu nimic. Ce stricau părinţii lui Ceauşescu?“.
„Cum a ajuns în stadiul ăsta? Nu pe mine trebuie să mă-ntrebaţi!“
Clădirea, deşi încă în stare relativ bună, se degradează pe zi ce trece. Mobilierul pentru exponate zace distrus în mijlocul încăperilor, pereţii sunt plini de mâzgălituri şi s-a furat tot ce se putea fura, de la tablouri până la pardoseala din lemn de cea mai bună calitate.
Privită din exterior, clădirea nu dă niciun semn că adăposteşte un dezastru Foto Alina Mitran
În ultimii ani s-a vorbit mult despre posibilitatea înfiinţării în acel spaţiu a unui muzeu al comunismului. Ideea nu e nouă, însă la momentul primei sale expuneri, la începutul anilor 1990, a determinat o rezistenţă feroce la nivel local.
„Se va alege praful! După ’90, noul ministru al Culturii a şi venit la Scorniceşti să facă un muzeu al comunismului, un muzeu din epoca Ceauşescu. Cu reversul medaliei, de la gloria epocii Ceauşescu – cu producţii-record, cu tractoare, cu nişte ştiuleţi de porumb uriaşi, cu lanuri de grâu care se unduiau – treceam dincolo. Exagerări, sunt convinsă, de ambele părţi, pentru că noi ăştia suntem, nu prezentăm neapărat istoria în echilibrul ei. Ideea a fost abandonată cu totul pentru că atunci a fost acolo o revoltă locală, oamenii nu ne-au permis“, dezvăluie doctorul în istorie Aurelia Grosu.
Primarul încă aşteaptă soluţii
Nici administraţia oraşului nu i-a găsit încă o întrebuinţare acestei clădiri, iar bani de investiţii nu sunt, dar edilul oraşului spune că este deschis la propuneri şi la colaborări care ar putea salva clădirea.
„E al nostru, e în patrimoniul primăriei. Cum a ajuns în stadiul ăla? Nu pe mine trebuie să mă-ntrebaţi, am trei luni (n.r. – primarul Daniel Tudor conduce primăria de doar trei luni, însă a ocupat postul de viceprimar în mandatul trecut). A ajuns în stadiul ăla pentru că nu şi-a dat nimeni interesul pentru el. Încercăm acum, în bugetul ăsta, să vedem ce soluţii găsim, dar pe fonduri europene, că aşa, din bugetul propriu, e foarte greu, suntem în dificultate. Ne-a venit şi asta cu COVIDU’, centrul ăsta (n.r. – centrul de vaccinare susţinut din fonduri locale), mai nepotrivit ca în momentele astea, să apară şi ăsta, nu se putea“, a declarat primarul Daniel Tudor.
În unele săli se mai poate ghici că aici a fost un muzeu Foto Alina Mitran
Edilul dezvăluie că s-a pus problema, cu ani în urmă, ca această clădire în care a funcţionat muzeul să fie transformată în cămin de bătrâni, însă ideea nu a trecut de Consiliul Local.
„Ştiu că a fost o discuţie în Consiliul Local acum vreo doi ani, a fost o solicitare pentru înfiinţarea unui azil acolo, un cămin de bătrâni. Nu a trecut această hotărâre de Consiliu şi a rămas la stadiul iniţial, de muzeu. Personal, pe mine nu mă deranjează orice sugestie, orice investiţie, orice schimbare, să zic, de destinaţie, dacă este benefică localităţii. Decât să fie în ruină, să cadă de tot, mai bine o întrebuinţăm cu folos, în beneficiul localnicilor. Aştept şi eu o sugestie, o propunere, să vină cineva... Deocamdată nu şi-a exprimat nimeni interesul pentru el, că ar vrea să dezvolte ceva acolo. Am găsit şi o turmă de oi acolo, în spaţiul ăla“, mai spune primarul.
Vă recomandăm şi:
Se încarcă comentariile...
