Atitudine în lupta pentru sprijinirea victimelor violenţei domestice. „N-o să schimb eu Codul Penal pentru o palmă dată muierii!“

Victimele sunt încurajate să ceară ajutor Poliţiei FOTO: www.necuvinte.ro

În România încă se mai crede că „Bătaia e ruptă din Rai“, motiv pentru care statisticile sunt în continuare negre, iar legislaţia care să ajute cu adevărat victimele se schimbă greu, spun militanţii din ONG-uri.

În cursul anului trecut, 35.000 plângeri au fost depuse la secţii de poliţie din toată ţara de victime agresate de membri ai familiei. Statistica este însă departe de adevăr, spun militanţii ONG-urilor care luptă pentru ajutorarea victimelor violenţei în familie, iar ca argument aduc alte date, publicate de instituţii de prestigiu de la nivelul UE.

Agenţia pentru Drepturi Fundamentale spune că o femeie din patru se confruntă, de fapt, cu violenţa domestică sub diverse forme. Din păcate, din cele doar 35.000 plângeri depuse, jumătate au fost retrase ca urmare a împăcării părţilor. Statisticile devin descurajatoare când vorbim de finalitate.

Simona Voicescu, preşedintele Asociaţiei „Necuvinte“, care desfăşoară în această perioadă, în 18 judeţe din ţară, împreună cu Poliţia Română, caravana „Aripi frânte“, spune că din dosarele care nu se închid automat prin împăcarea părţilor, ci sunt  înaintate parchetelor, se ajunge în instanţă în doar 5% din cazuri, iar făptuitorii ajung să primească mai departe condamnări în 2%. Peste 90% dintre dosare primesc NUP (neînceperea urmăririi penale), atrage atenţia Voicescu. Deşi Codul Penal face referire la nu mai puţin de 27 de infracţiuni din spectrul familial, cele considerate ca reprezentând pericol social sunt omorul şi tentativa de omor, adică vârful iceberg-ului când vorbim de fenomenul violenţei în familie.

În cadrul acţiunii de conştientizare organizate marţi la Slatina (oltul fiind al 11-lea judeţ vizat), la care au participat reprezentanţi ai Poliţiei, Direcţiei de Asistenţă şi Protecţie Socială, Serviciului de probaţiune, alături de alte câteva instituţii, mai puţin reprezentanţi ai parchetelor şi ai instanţelor de judecată (deşi evenimentul a avut loc la Atelierul „Victoria“, vecin cu parchetul de pe lângă Tribunalul Olt), s-a prezentat şi un film realizat în 2015 cu patru femei care îşi ispăşesc pedeapsa de omor la Penitenciarul Târgşor (filmul poate fi vizionat AICI), toate transformate din victime în agresori. Reprezentanta Asociaţiei „Necuvinte“ a relatat că au fost intervievate, de fapt, nu mai puţin de 17 femei condamnate pentru omor. Agresate ani de-a rândul, constant, niciuna nu apelase la poliţie, „rezolvând“, în final, singure problema.

„O încuia în baie cât tip era plecat de-acasă“

Cazuri înfiorătoare au fost relatate în cadrul evenimentului, femei care între timp au ajuns să ceară ajutorul asociaţiei îndurând umilinţe şi corecţii fizice greu de imaginat. Multe dintre cazurile cu final tragic, a atras atenţia Simona Voicescu, s-ar putea sfârşi mult mai fericit cu obţinerea unui ordin de protecţie şi tragerea la răspundere, în instanţă a agresorului, însă una dintre condiţii este aceea ca fiecare dintre noi să răspundă apelurilor mute ale victimelor. 

Simona Voicescu, preşedinta Asociaţiei NECUVINTE FOTO: www.necuvinte.ro

Preşedinta Asociaţiei „Necuvinte“ a relatat cazul în care o fostă colegă de facultate de-a sa s-a aflat în situaţia în care o cunoştinţă o anunţa că are nevoie de ajutor. Femeia alertată, cu studii superioare şi un venit peste medie, a ales la rândul său să apeleze la asociaţie, nedorind să se implice, pe principiul „nu vreau să am eu probleme, nu mă amestec“. Când în sfârşit poliţia a fost alertată, s-a descoperit că femeia care solicita disperată ajutorul era încuiată în baie, fără telefon, de fiecare dată când partenerul său părăsea locuinţa (acesta, un individ căutat în Spania pentru trafic de persoane). „Dacă pe scară observăm un individ dubios, imediat alertăm poliţia, pentru că simţim că proprietatea ne este pusă în pericol. Dacă auzim ţipete într-un apartament vecin, nu ne băgăm, nu e treaba noastră. Mă întreb ce fel de societate suntem,  ce este mai important, bunul patrimonial sau viaţa unui om?“, a intervenit Simona Voicescu.

Poliţist condamnat pentru agresiune, judecătoare victimă a soţului

Un alt caz relatat, instrumentat în cadrul asociaţiei, a fost cel al unui poliţist condamnat, în cele din urmă, după 10 luni de proces, pentru agresiune. Acesta şi-a bătut soţia, de profesie biochimist, atât de rău încât femeia a avut nevoie de 45 de zile de îngrijiri medicale, pierzând totodată sarcina. „Vreau să dovedim că se poate, deşi există tot felul de intimidări, ameninţări cu „cine sunt eu“, „nu ştiţi  pe cine cunosc“ şi „n-o să obţineţi ordin de protecţie“. Este un caz în care n-am primit presiuni de niciun fel, n-am făcut presiuni, am respectat termenele şi s-a obţinut condamnarea“, a spus Voicescu. Un alt caz instrumentat în cazul asociaţiei a fost al unei judecătoare, victimă a soţului. Deşi femeia ştia clar ce are de făcut, gândul că toţi colegii de serviciu vor afla prin ce trece a oprit-o să urmeze calea firească. În cele din urmă a apelat la asociaţie şi a rezolvat, astfel, problema.

Caravana „Aripi frânte“ la Slatina

Obţinerea unui ordin de protecţie este pasul firesc, după ajutorul solicitat poliţiei, printr-o modificare legislativă, la presiunea ONG-urilor, legislaţia fiind schimbată astfel încât acest ordin se emite acum, obligatoriu, în 72 de ore, nu patru luni, cum se întâmpla cu ani în urmă. Victimele ar trebui să ştie că ele sunt titularul cererii de emitere a unui astfel de ordin (sau reprezentantul legal) de către judecătoria din raza teritorială, acţiunea fiind scutită de taxa de timbru. Pentru a proba pericolul în care se află victima se acceptă, a menţionat Voicescu, inclusiv probe audio (însoţite de transcriere, nefiind necesară transcrierea autorizată), probe reprezentând conversaţii pe chat, what’s app, mesaje pe telefon etc.

Ordinele de protecţie, un drept obţinut cu greutate în unele zone ale ţării

Deşi numărul de cereri de emitere a ordinelor de protecţie a crescut în ultimii ani, ca şi cel al ordinelor efectiv emise, statisticile relevă în continuare probleme în anumite zone, iar preşedinta Asociaţiei „Necuvinte“ a dat ca exemplu Judecătoria Sectorul 6, unde, comparativ cu situaţia din celelalte sectoare ale Bucureştiului, procentul de cereri respinse este de 70%, foarte mare, de natură să-i determine pe reprezentanţii asociaţiei să facă plângere la CSM. Încă foarte mulţi judecători sunt „deranjaţi“, a menţionat Voicescu, de faptul că trebuie să judece în cel mult 72 de ore astfel de cereri, şi pe baza unui probatoriu succint, situaţie determinată tocmai de necesitatea de a se înlătura rapid pericolul, urmând ca latura penală să-şi urmeze cursul, iar agresorul să beneficieze, în cursul procesului penal, de posibilitatea de a se apăra. Tot ca exemplu îngrijorător a fost amintit judeţul Constanţa, unde, conform datelor asociaţiei, în primele şapte luni a fost emis un singur ordin de protecţie, comparativ cu judeţul vecin, Tulcea, unde s-au emis 70 de ordine, situaţia fiind absolut dezarmantă. Sunt însă, din ce în ce mai dese, şi cazurile fericite  în care se obţin  ordine de protecţie în două ore, a menţionat Voicescu.

ONG-urile vor ca împăcarea părţilor să nu mai înlăture răspunderea penală

Teama că ajutorul sperat nu va veni din afară, teama pentru ziua de mâine, pentru faptul că plângerea la poliţie se va sfârşi doar cu o amendă, plătită, în cele din urmă, tot din bugetul familiei, teama de represalii şi mai dureroase în urma unei plângeri depuse, imposibilitatea de a părăsi locuinţa în lipsa unui sprijin şi multe alte motive duc la numărul mic de sesizări depuse de către victime. Mai mult, actuala legislaţie nu permite ca, după retragerea plângerilor, agresorul să fie cercetat în continuare şi tras la răspundere pentru faptele sale, motiv pentru care, spun militanţii din ONG-uri, pedepsirea agresorului trebuie să devină un fapt real, astfel încât victimele să prindă curajul de a semnala situaţiile în care se află. Din acest motiv, Campania derulată de „Necuvinte“ şi Poliţia Română presupune, pe lângă distribuirea unui ghid foarte util al victimei violenţei domestic, şi distribuirea de postere care să ajungă în cât mai multe locuri publice, mesajul fiind „Violenţa în familie este prevăzută ca infracţiune în Codul Penal“.

Codul Penal cuprinde, e drept, 27 de fapte din spectul familial, însă pedepsite cu adevărat sunt cele mai grave, motiv pentru care se încearcă de peste doi ani modificarea Codului Penal astfel încât violenţa intrafamilială să fie mai aspru pedepsită, iar răspunderea penală să existe şi după împăcarea părţilor. „Mie mi s-au spus tot felul de lucruri, de peste doi ani, de când ne luptăm în Parlament, inclusiv «Doamnă, doar n-o să schimb Codul Penal pentru o palmă data muierii». Dar nu dezarmăm“, a mai spus Simona Voicescu, menţionând că s-au primit inclusiv reproşuri de genul „Voi vreţi să vedeţi toţi bărbaţii după gratii!“. 

CITIŢI ŞI: Poveşti din infernul de acasă. „Tata e pâinea lui Dumnezeu, dar când nu bea“