Avertisment important pentru românii cu planuri de călătorie. Ce vaccinuri trebuie să faceţi, în funcţie de destinaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Planurile de călătorie ar trebui să includă şi studierea eventualelor pericole FOTO Shutterstock
Planurile de călătorie ar trebui să includă şi studierea eventualelor pericole FOTO Shutterstock

Epidemioogii atrag atenţia că sunt zone pe glob în care evoluează diverse epidemii, iar planurile de călătorie în acele puncte ne-ar putea afecta sănătatea dacă nu ţinem cont de avertismente. Mai mult, anumite ţări nu permit accesul în lipsa dovezii administrării vaccinului.

Deşi în ultimele săptămâni coronavirusul din China a ţinut prima pagină a ziarelor şi a înfierbântat lumea medicală, pe glob evoluează şi alte virusuri care nu au mai fost semnalate în România de zeci de ani. Poliomielita şi difteria fac probleme mari în câteva zone, iar epidemiologii atrag atenţia că ne-ar fi de mare ajutor administrarea vaccinului înainte de a  călători spre aceste destinaţii.

Deşi cele două vaccinuri fac în continuare parte, în România, din calendarul national de imunizări, obligatoriu, cel puţin teoretic, iar copiii care au primit dozele recomandate sunt protejaţi, în cazul adulţilor, spun epidemiologii, o nouă vaccinare ar avea rolul de a „trezi“ organismul, de a-l pune în gardă.

Iată care sunt recomandările:

Poliomielita (boala eradicată din România în anii ’90) – boala evoluează în mai multe ţări precum Afganistan, Pakistan, Nigeria, Indonezia, Malaysia, Myanmar şi Filipineşi, dar şi în Angola, Benin, Camerun, Republica Populară Chineză, Republica Central Africană, Ciad, Coasta de fildeş, Republica Democrată Congo, Etiopia, Ghana, Mozambique, Niger, Somalia, Togo şi Zambia. Datele au fost făcute publice pe site-ul Direcţiei de Sănătate PUblică Olt, unde prin intermediul unui comunicat se explică celor care au în plan să călătoarească spre aceste destinaţii ce au de făcut. Pentru călătoria în anumite ţări vaccinarea este „foarte recomandată“, în timp ce pentru altele este „recomandată“.

„În urma întrunirii Comitetului de Urgenţă a International Health Regulation (IHR), din 11 decembrie 2019, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decis extinderea Urgenţei de Sănătate Publică de Importanţă Internaţională (USPII) referitoare la pericolul de răspândire a virusului poliomielitic. Ca urmare a acestei decizii, măsurile luate în ceea ce priveşte vaccinarea persoanelor care călătoresc spre/dinspre ţările afectate de circulaţia virusurilor polio sunt:
1. Pentru persoanele care călătoresc spre şi dinspre: Afganistan, Pakistan, Nigeria, Indonezia, Malaysia, Myanmar şi Filipine şi care nu au fost vaccinate antipolio în ultimele 12 luni vaccinarea este foarte recomandată şi se efectuează în funcţie de riscul din zona de călătorie, durata şederii, activităţile desfăşurate. Vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia, va fi notificată pe certificatul de vaccinări internaţionale - format OMS conform IHR 2005 şi va însoţi celelalte documente de călătorie. Există posibilitatea ca la punctul de frontieră (aerian, rutier, naval) din aceste ţări să vă fie solicitate documentele prin care se atestă vaccinarea antipolio, mai ales în cazul unei şederi prelungite în aceste ţări (mai mult de 4 săptămâni).

2. Pentru persoanele care călătoresc spre şi dinspre Angola, Benin, Cameroon, Republica Populară Chineză, Republica Central Africană, Ciad, Coasta de fildeş, Republica Democrata Congo, Etiopia, Ghana, Mozambique, Niger, Somalia, Togo şi Zambia şi nu au dovada vaccinării în ultimul an în certificatul de vaccinări internaţionale - format OMS conform IHR 2005, vaccinarea antipolio este recomandată. Lista ţărilor pentru care se cere vaccinarea antipolio se actualizează periodic de către OMS după primirea rapoartelor din ţările respective“, anunţă epidemiologii prin intermediul comunicatului citat.

În privinţa difteriei, boala de care în România nu s-a mai auzit dinainte de 1989, pericolul este mult mai aproape, în 2019 fiind semnalate cazuri în Ucraina.

„Vaccinul antidifteric  - se recomanda cetătenilor romani care călătoresc în Ucraina să se vaccineze împotriva difteriei. Pentru cetatenii care nu au fost vaccinati impotriva difteriei în ultimii 10 ani, vaccinarea se va face cu 4 săptămâni înaintea călătoriei sau, în cazuri de urgenţă, chiar înaintea acesteia. Această recomandare se bazează pe faptul că în Ucraina au fost confirmate cazuri de difterie în anul 2019, asa cum se mentioneaza în informarile postate pe site-ul Ministerului Sănătatii din Ucraina si pe site-ul Guvernului Ucrainean. Din aceste rapoarte reiese faptul că au fost identificate cazuri de difterie şi în regiunile Zakarpattia şi Chernivetsika cu care judeţe din Nordul României au graniţe comune“, mai menţionează specialiştii epidemiologi ai DSP Olt în comunicatul citat.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite