Slatina

articolul anterior articolul urmator

Avertizare de vreme severă imediată pentru 16 localităţi din Olt. O vijelie iscată din senin a afectat deja municipiul Slatina UPDATE-VIDEO

0
28 Jul 2021 21:25:31
Autor: Alina Mitran
Un copac a fost rupt de vijelie şi doborât pe carosabil, în Slatina FOTO: ISU Olt
Un copac a fost rupt de vijelie şi doborât pe carosabil, în Slatina FOTO: ISU Olt

Mai multe localităţi din judeţul Olt se află în următoarele zeci de minute sub avertizare now casting  de vânt, grindină şi descărcări electrice. În Slatina, o vijelie iscată fără niciun semn a doborât un acoperiş.

 
UPDATE: Pe strada Cuza Vodă din Slatina pompierii au îndepărtat aproximativ 80 de metri de tablă, aflată pe aticul acoperişului blocului 30. Au fost afectate uşor trei autoturisme, iar pe strada Dorobanţi alte două.
 
UPDATE: Pompierii ISU Olt intervin pe strada Tudor Vladimirescu din Slatina, unde un copac a fost rupt de la jumătate de vântul puternic şi doborât pe carosabil. Se acţionează pentru îndepărtarea acestuia, traficul find permis doar cu autoturismele.
 
Ştirea iniţială 
 
Avertizarea pentru judeţul Olt a fost emisă la ora 20.00 şi este în vigoare până la ora 22.00. Mai multe localităţi sunt vizate: Scorniceşti, Potcoava, Coloneşti, Verguleasa, Vultureşti, Teslui, Cungrea, Spineni, Poboru, Bărăşti, Sârbii - Măgura, Priseaca, Leleasca, Optaşi-Măgura, Tătuleşti, Oporelu.
 
„Se vor semnala : local averse ce vor depăşi 20...25 l/mp, grindină de dimensiuni mici, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului“, spun specialiştii ANM.
 
Acoperişul a fost doborât de vântul puternic. Mai multe autoturisme sunt afectate FOTO: T.T.
 
Pompierii au ajuns pe strada Dorobanţi din Slatina, unde un acoperiş a fost doborât de vânt FOTO: T.T.
 
Deşi nu se află pe această listă, municipiul Slatina a fost deja „măturat“ de o vijelie care în câteva minute a doborât b ucăţi de acoperiş în cartietul steaua Roţie. Pompierii se află la faţa locului i acţionează. Locuitorii din zonă spun că mai multe maşini au suferit daune.
„În acest moment sunt intervenţii în desfăşurare, pentru îndepărtarea efectelor produse de vânt, în Slatina, pe străzile Tudor Vladimirescu, Cuza Vodă şi Dorobanţi şi în satul Bircii“, au transmis reprezentanţii ISU Olt.
 
Ştire în curs de actualizare. 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările