Bâjbâielile procurorilor în dosarul Alexandrei Măceşanu. Apelurile fetei la 112 fac obiectul unui nou dosar penal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şirul greşelilor în „cazul Caracal“, început de poliţişti, a fost continuat de către procurori şi a  culminat cu tragicul sfârşit al fetei  de 15 ani pe care Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o.


În dosarul de dispariţie transformat, în nici 24 de ore, într-unul de omor, şirul greşelilor s-a ţinut lanţ. Au greşit mai întâi poliţiştii, care i-au trimis pe părinţii Alexandrei să doarmă liniştiţi şi să revină a doua zi, dar au acţionat cu lentoare şi procurorii interpretând legea doar ca să-şi apere pielea. Pentru asta nimeni nu a plătit până acum, exceptând câteva destituiri şi suspendarea unui procuror pe perioada cercetărilor.

Un raport oficial, întocmit în urma controlului dispus de procurorul general şi dat publicităţii de Alexandru Cumpănaşu, scrie că procurorul care nu făcuse mare lucru în dosarul de dispariţie a Luizei Melencu, Liviu Vasilescu, a văzut la televizor o ştire despre o fată dispărută în Caracal şi a conchis că este acelaşi mod de operare ca în cazul pe care îl avea în instrumentare. De aici, lucrurile s-au derulat cu totul pe dos decât spun procedurile şi logica. Greu de spus la ce televiziune ar fi putut vedea o astfel de ştire, când pe posturile TV cazul a explodat de-abia a doua zi, odată cu informaţia că la Caracal au fost găsite, într-o curte, oseminte umane calcinate.

În dimineaţa de 25 iulie 2019 apăruse însă, în presa scrisă, la prima oră, informaţia privind dispariţia Alexandrei Măceşanu şi, aproape de orele prânzului, alte articole care vorbeau despre o a doua dispariţie din Caracal a unei fete. În acest context, procurorul Vasilescu sună la ora 12.00 la Poliţia Caracal şi află detaliile, însă îl apelează doar după alte trei ore, la 15.00, pe prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal, spunându-i că se află în drum spre Caracal şi relatându-i din ce motiv. Aşa ar fi aflat procurorii din Caracal despre caz, nicidecum de la poliţiştii care ar fi trebuit să ceară înregistrarea unui dosar penal pentru lipsire de libertate.

Lucrurile merg în sens invers, iar prim-procurorul de la Parchetul Caracal, Cătălin Zăvoianu, sună la Dobrosloveni şi cere poliţiştilor să se prezinte cu documentele. Aveau doar fişa de eveniment şi plângerea mamei Alexandrei privind dispariţia, pentru că înregistrările apelurilor la 112 le aşteptau de la Slatina. La 16.00, procurorul de caz desemnat, Cristian Popescu, pune, în sfârşit, în urmărire cele trei telefoane – cel al Alexandrei, cel de pe care a apelat fata la 112 şi telefonul de pe care mama a primit apelul „de liniştire“, chiar cu puţin timp înainte ca Alexandra să reuşească să sune la 112.

„La acel moment, nu existau date despre maşina în care s-a urcat victima sau despre autor“

Procurorul Liviu Vasilescu le dă telefonic colegilor de la Caracal, în acest context, după obţinerea ordonanţelor judecătoeşti, numărul unui ofiţer DOS de la Craiova, pentru localizarea telefoanelor. Maşinile cu aparatura de interceptare, două la număr, nu se aflau însă în zonă, iar cele trei telefoane erau închise, aşa că nu pot fi localizate. După 21.00, se continuă cercetările cu „identificarea şi vizionarea camerelor de supraveghere instalate pe traseul posibil urmat de autoturismul în care s-a urcat victima, respectiv traseul Dobrosloveni - municipiul Caracal“, adică 5 înregistrări.

„La acel moment, nu existau date sau indicii cu privire la autoturismul în care s-a urcat victima, şi nici cu privire la autor“, spune raportul, deşi Alexandra dăduse indicii atât despre maşină, cât şi despe şofer. De-abia în 26 iulie, la ora 1.00, pe baza listing-urilor, se identifică un număr aparţinându-i lui Dincă, pe care se apelase de pe cartela din telefonul folosit de Alexandra să sune la 112. La aceeaşi oră, îşi aminteşte şi procurorul Vasilescu de fotografia maşinii gri din dosarul Luizei şi transmite pe telefon imaginea, care este confruntată cu imaginile deja preluate de pe camerele de supraveghere. La ora 1.45, se reuşeşte identificarea cu precizie a proprietarului maşinii. Iar de aici, se identifică, pe numele lui Dincă trei adrese. Una se exclude pentru că acolo ar fi locuit fiul său, iar la celelalte două se constată că „nu s-a identificat nicio mişcare“, aşa că se merge pe varianta obţinerii mandatului de percheziţie (obţinut la 2.15). Era deja ora 2.00 şi s-au aşteptat alte patru ore pentru a se intra în imobil, în forţă, la 6.00 dimineaţa.

DIICOT declină competenţa la SIIJ în legătură cu apelurile Alexandrei la 112

DIICOT a anunţat luni că a disjuns o parte din dosarul crimelor de la Caracal, declinând competenţa în favoarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), pentru neglijenţă în serviciu, în legătură cu apelurile telefonice iniţiate de Alexandra către Serviciul Unic de Urgenţă 112.

„La data de 26.08.2019, procurorii DIICOT - Structura Centrală au dispus disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din Justiţie, sub aspectul comiterii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, prev. de art. 298 C.p., cu privire la apelurile telefonice iniţiate de victima M.A.M. către Serviciul Unic de Urgenţă 112, respectiv cu privire la respectarea procedurilor specifice în astfel de situaţii, având în vedere faptul că pe rolul acestei unităţi de parchet există deja un dosar penal având un obiect similar“, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Procurorii arată că până ieri au finalizat activitatea de scanare a solului din curtea imobilului lui Dincă, urmând să fie scanate, cu alt dispozitiv specific, zonele cimentate şi zidite.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite