Cât te costă fotografiile profesionale de Crăciun, moda care face furori. „Este un cadou care rezistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ipostazele într-un decor de vis au devenit extrem de căutate de părinţi FOTOGRAFII: Viky Bărbuia
Ipostazele într-un decor de vis au devenit extrem de căutate de părinţi FOTOGRAFII: Viky Bărbuia

Moda fotografiilor făcute de profesionişti, care te vor încânta şi atunci când le vei arăta nepoţilor, a luat amploare în ultimii zece ani. Am aflat cât costă o şedinţă foto, pe care o poţi face chiar cadou, şi la ce să te aştepţi.

Moda fotografiilor făcute în studio a revenit, cum, de altfel, suntem dornici să ne întoarcem la o serie de alte obiceiuri celebre la generaţiile trecute. Deşi astăzi oricine are în mână un telefon performant dobândeşte repede şi „mania“ fotografiatului, deloc puţini sunt cei care vor fotografii de calitate, astfel că fotografii profesionişti au intuit repede că e loc de câştig şi propun, sezonier, şedinţe foto profesioniste.

Crăciunul este de departe cea mai rodnică perioadă a anului, iar o fotografie „de revistă“, cu protagoniştii într-un décor de vis, ajunge să constituie un cadou frumos şi relativ ieftin pentru cei dragi. Sunt mii de fotografi care deschid în această perioadă uşa studiourilor, după o investiţie deloc mică în amenajare. Am încercat să aflăm cât costă un set de fotografii pe care să le arăţi cu drag oricui, chiar şi peste ani, şi ce presupune, efectiv, o astfel de şedinţă foto.

„Avem cereri şi pentru nou-născuţi, acoperim toate vârstele“

Soţii Viky şi Alin Bărbuia au făcut din pasiunea pentru fotografie o afacere în urmă cu 12 ani. Fac în special fotografie de eveniment şi producţie video, însă de doi ani au descoperit că există o cerere încă neacoperită în Slatina, de unde sunt, pentru anumite perioade din an. Aşa a pătruns şi în oraşul de provincie moda fotografiilor profesionale făcute cu ocazia Peştelui şi a Crăciunului.


„Un singur studio mai era în Slatina, dar nu neapărat de familie, dar nu erau anumite set-up-uri create pentru o anumită perioadă a anului. De Crăciun am fost primii, cred, anul trecut. Practic, primele şedinţe foto în studio pentru noi au fost de Paştele anului 2018.  Se făcea fotografie de familie, dar în exterior“, a explicat Alin Bărbuia despre cum a început totul.

Au amenajat studioul, soţia sa a urmat cursuri speciale pentru acest gen de fotografie, iar după primele şedinţe foto au venit şi aprecierile. Pentru Crăciunul 2019 au locurile ocupate, iar asta încă din octombrie-noiembrie, pentru că şi-au propus ca ultimele şedinţe foto găzduite în studio să nu depăşească 16-17 decembrie, astfel încât să aibă timp să le livreze clienţilor „produsul finit“ până în Ajunul Crăciunului.

foto de craciun viky barbuia

„Sunt  cereri începând de la nou-născut, copilaşi, inclusiv fotografii de cuplu, se acoperă toate vârstele. În general la telefon se fac programări şi locurile se ocupă, de obicei, înainte să deschid sezonul, dar sunt şi întârziaţi care mai prind ultimele locuri“, a lămurit lucrurile Viky Bărbuia, cea care realizeză fotografiile, dar şi şedinţele de pregătire, pentru că o şedinţă foto nu înseamnă doar un telefon dat şi fixarea unei date şi a unei ore, explică fotografii. În funcţie de ce se doreşte, fotografii fac sugestii în ceea ce priveşte vestimentaţia, culorile, se interesează de programul celor mici, atunci când cuplurile vin şi cu copiii sau doar copiii urmează să fie fotografiaţi, pentru că durata unei şedinţe foto depinde foarte mult de cât de bine sunt puse la punct toate aceste detalii. Pentru copii studioul are şi hăinuţe potrivite decorului, la fel şi pentru gravide.

Costul unui pachet – între 300 şi 1.500 lei

Un set de 25-30 de fotografii în decorul mult-visat poate costa între 300 şi 1.500 lei, în funcţie de ce îşi doresc clienţii, pachetele fiind personalizate.

„Poate părea scump, însă şedinţa nu implică doar activitatea noastră de studio şi doar costurile noastre, sunt oameni care vor să mai adauge ceva la décor, mai mult decât avem noi. Sunt oameni care-şi permit ca o şedinţă foto să ajungă şi la 1.500 lei. Avem şedinţe foto programate de cineva care face plata pentru altcineva, iar şedinţa este de fapt un cadou. Anul ăsta cred că avem 4-5 situaţii de acest gen“, a mai spus Alin Bărbuia.

Materialul final poate fi predat fie on-line, fie pe suport media – dvd, stick etc., fie pe hârtie. Pe lângă fotografia clasică se pot realiza şi colaje, pot fi livrate albume etc., de aici şi costurile diferite. Nu există o limită de fotografii, mai spune fotograful, însă media este undeva la 25-30 fotografii prelucrate, alese din câteva sute de cadre.

„E o zonă care necesită implicare foarte mare şi o dezvoltare constantă. Ceea ce voiam să facem initial nu e aşa de uşor, şi Viky a urmat nişte cursuri în perioada asta. Fotografia de studio nu prea are legătură cu fotografia de eveniment în general. Un setup îşi scoate investiţia în perioada aceea, undeva la 10-15 şedinţe foto, după numărul ăsta vii pe profit, în situaţia noastră, dar noi aveam o afacere. Dacă o iei de la zero, să n-ai aparatură, să n-ai nimic, la nivel de Slatina cred că investiţia se recuperează undeva în 2 ani, dar doi ani  de muncă asiduă. Practic, noi am investit pentru asta în dezvoltarea noastră personală şi un pic în aparatură. (…) Pretenţiile în domeniul fotografiei sunt enorm de mari. Nu poţi să fii un fotograf începător, care a luat aparatul în mână de curând, să te-apuci să faci fotografie de familie în studio. Este foarte puţin probabil să-ţi iasă“, a mai spus fotograful. Soţii Bărbuia au investit doar în acest an între 70.000-80.000 de lei pentru aparatură şi 5.000-6.000 euro în zona de pregătire (cursuri specifice), tocmai pentru că activează pe o piaţă în continuă dezvoltare şi cu mari pretenţii.

foto de craciun viky barbuia

Pentru că viteza este cuvântul de ordine, clienţii vor ca fotografiile să fie, evident, de calitate, dar şi să fie livrate repede, iar din acest motiv s-a dezvoltat în ultimii ani şi un segment auxiliar al celor care fac editare, ceea ce influenţează costul final.  Termenul de predare se doreşte foarte scurt, clienţii vor să aibă fotografiile de Crăciun, din acest motiv şedinţele foto (o şedinţă foto poate dura până la 4 ore în studioul soţilor Bărbuia) sunt programate nu mai târziu de 17 decembrie. „Viky îşi doreşte să le predea integral, însă oricum le vom livra pe cele mai importante fiecărui client, dacă nu vom reuşi să finalizăm totul“, a mai spus Alin Bărbuia.

Fotografia de studio a luat o amploare deosebită începând cu 2007-2008, la apariţia pe piaţă a DSLR-urilor (aparate foto digitale ce combină mecanismele SLR (single lens reflex) cu un senzor digital), explică fotograful Andrei Lupu. „Sunt mii de fotografi care fac lucrul ăsta, pentru că este o fotografie de sezon şi ei îşi schimbă doar background-urile, de Crăciun, de 8 Martie, de Paşte…. Sunt cereri mari, în special pentru mămici, copii, familii, sunt întotdeauna cereri. În 2007-2008 a început boom-ul ăsta, iar acum sunt şi mai mulţi, cam odată cu apariţia DSLR-urilor pe digital, pentru că înainte, când era fotografia pe film, nu era atât de multă agitaţie, mai mult venea fotograful la tine acasă. Digitalizarea a uşurat treaba asta cu fotografiile de Crăciun. Cel mai uşor îţi este să faci cadou de Crăciun o fotografie. Este un cadou care rezistă în casa omului, pentru că nu ai o poză cu tine şi o arunci, niciodată“, a spus Andrei Lupu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite