Ce sunt aditivii alimentari şi în ce scopuri sunt folosiţi. Rolul fiecărei clase de E-uri

Ştim că îi găsim în majoritatea produselor, am auzit că în cantităţi mari dăunează grav sănătăţii, pe seama lor este pus chiar numărul în creştere al cazurilor de cancer.

Aditivii alimentari sunt ingrediente şi ar trebui menţionaţi în lista ingredientelor, de fiecare dată, pe etichetă, spun reprezentanţii Agenţiei Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor. Pe etichetă ar trebui să regăsim atât denumirea clasei lor funcţionale, cât şi numărul specific sau numărul CE.

De exemplu: „colorant – curcumină” sau „colorant: E 100”, numărul E fiind folosit pentru simplificarea etichetării substanţelor care au denumiri chimice complicate. Sunt folosiţi în procesele tehnologice, pentru: colorare – sunt utilizaţi pentru a adăuga sau pentru a reda culoarea unui produs alimentar; conservare – aceştia se adaugă pentru a prelungi viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva microorganismelor; rol antioxidant – acestea sunt substanţe care prelungesc viaţa la raft a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva oxidării (respectiv râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii); ca agenţi de tratare a făinii – aceştia se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi calităţile panificabile.

Ce rol are fiecare clasă de aditivi

Lista aditivilor folosiţi în special în produsele procesate este extrem de lungă, fiind 27 de categorii mari:

1. „îndulcitori” sunt substanţe utilizate pentru a da un gust dulce produselor alimentare sau utilizate pentru îndulcitorii de masă;
2. „coloranţii” sunt substanţe care adaugă sau redau culoare produselor alimentare şi includ componente naturale ale produselor alimentare sau alte substanţe naturale care nu sunt de regulă consumate ca alimente de sine stătătoare şi care nu sunt de obicei utilizate ca ingrediente caracteristice în alimentaţie. În sensul prezentului regulament, preparatele obţinute din produse alimentare şi din alte materii prime comestibile naturale obţinute prin extracţie fizică şi/sau chimică conducând la o extracţie selectivă a pigmenţilor în raport cu constituenţii nutritivi sau aromatici sunt considerate coloranţi;
3. „conservanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare a produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de microorganisme şi/sau care previn creşterea microorganismelor patogene;
4. „antioxidanţi” sunt substanţe care prelungesc durata de stabilitate la depozitare produselor alimentare prin protejarea acestora împotriva deteriorării cauzate de oxidare, precum râncezirea grăsimii şi schimbarea culorii;
5. „substanţele suport” sunt substanţe folosite pentru a dizolva, dilua, dispersa sau a modifica fizic un aditiv alimentar, aromă alimentară, enzimă alimentară sau nutrient şi/sau altă substanţă adăugată unui aliment în scopuri nutriţionale sau fiziologice fără a-i altera funcţiile (şi fără a exercita un efect tehnologic propriu) în scopul de a facilita manipularea, aplicarea sau folosirea acestuia;
6. „acidifianţi” sunt substanţe care măresc aciditatea unui produs alimentar şi/sau îi conferă un gust acru;
7. „corectori de aciditate” sunt substanţe care modifică sau controlează aciditatea sau alcalinitatea unui produs alimentar;
8. „agenţi antiaglomeranţi” sunt substanţe care reduc tendinţa particulelor individuale dintr-un produs alimentar de a adera una la alta;
9. „antispumanţi” sunt substanţe care previn sau reduc formarea spumei;
10. „agenţi de încărcare” sunt substanţe care contribuie la creşterea volumului unui produs alimentar fără să contribuie semnificativ la valoarea sa energetică;
11. „emulsifianţi” sunt substanţe care fac posibilă formarea sau menţinerea unui amestec omogen de două sau mai multe faze imiscibile, ca uleiul şi apa, în produsele alimentare;
12. „săruri de topire” sunt substanţe care transformă proteinele din brânză într-o formă dispersată şi, astfel, determină distribuţia omogenă a grăsimilor şi a altor componente;
13. „agenţi de întărire” sunt substanţe care fac sau menţin ţesuturile fructelor sau legumelor tari sau crocante sau interacţionează cu agent gelatinizant pentru a produce sau întări un gel;
14. „potenţatori de aromă” sunt substanţe care ameliorează gustul şi/sau mirosul existent al unui produs alimentar;
15. „agenţi de spumare” sunt substanţe care fac posibilă formarea unei dispersii omogene a fazei gazoase într-un aliment lichid sau solid;
16. „agenţi gelatinizanţi” sunt substanţe care dau textură unui produs alimentar prin formarea unui gel; 17. „agenţi de glazurare” (inclusiv lubrifianţii) sunt substanţe care, aplicate pe suprafaţa externă a unui produs alimentar, îi conferă acestuia un aspect lucios sau acţionează ca un strat protector;
18. „agenţi de umezire” sunt substanţe care împiedică uscarea produselor alimentare, contracarând efectele unei atmosfere cu un nivel scăzut de umiditate, sau stimulează dizolvarea unei pudre într-un mediu apos;
19. „amidonul modificat” este o substanţă obţinută prin unul sau mai multe tratamente chimice din amidon comestibil, care poate suferi un tratament fizic sau enzimatic şi poate fi fluidificată sau albită prin acizi sau baze;
20. „gaze de ambalare” sunt gazele altele decât aerul, introduse într-un container înaintea, în timpul sau după plasarea unui produs alimentar în container;
21. „agenţi de propulsare” sunt gazele, altele decât aerul, care scot un produs alimentar dintr-un container;
22. „agenţi de afânare” sunt substanţe sau combinaţii de substanţe care eliberează gaz, mărind astfel volumul aluatului sau al cocii;
23. „agenţi de sechestrare” sunt substanţe care formează complecşi chimici cu ionii metalici;
24. „stabilizatori” sunt substanţe care, adăugate unui produs alimentar, fac posibilă menţinerea stării fizico-chimice a acestuia; stabilizatorii includ substanţele care permit menţinerea dispersiei omogene a două sau mai multe substanţe nemiscibile într-un produs alimentar, substanţele care stabilizează, conservă sau intensifică culoarea existentă a unui produs alimentar, precum şi substanţele care măresc capacitatea de legătură a produsului alimentar, inclusiv formarea de legături încrucişate între proteine permiţând legarea bucăţilor de alimente din alimentele reconstituite;
25. „agenţi de îngroşare” sunt substanţe care, adăugate unui produs alimentar, cresc vâscozitatea acestuia;
26. „agenţi de tratare a făinii”, alţii decât emulsifianţii, sunt substanţe care se adaugă făinii sau aluatului pentru a îi îmbunătăţi calităţile panificabile;
27. „potenţiatori de contrast” sunt substanţe care, atunci când sunt aplicate pe suprafaţa externă a fructelor sau legumelor după ce anumite părţi predefinite ale acestora au făcut obiectul unei depigmentări (de exemplu, prin tratament cu laser), contribuie la distingerea acestor părţi de restul suprafeţei prin colorarea lor în urma interacţiunii cu anumite componente epidermice.

Siguranţa folosirii aditivilor, în reevaluare

Până în 2020 ar trebui să se încheie şi reevaluarea privind siguranţa aditivilor alimentari autorizaţi, având în vedere că cele mai multe evaluări datează din anii ’80 şi ’90, informează DSVSA. Organismul care face acest lucru este Comitetul ştiinţific pentru alimentaţie (SCF) şi/sau Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA), numai aditivii consideraţi siguri putând fi introduşi în lista UE.

„ De exemplu: ca rezultat al programului de reevaluare, s-a revizuit utilizarea a trei coloranţi alimentari deoarece EFSA a redus doza zilnică acceptabilă (DZA) şi a considerat că expunerea umană la aceşti coloranţi este posibil să fie prea ridicată. Prin urmare, nivelurile maxime ale acestor coloranţi care pot fi utilizate în produsele alimentare vor fi reduse la începutul anului 2012. Această trimitere se referă la E 104 Galben de chinolină, E 110 Sunset Yellow şi E 124 Ponceau 4R“, se menţionează pe site-ul official al DSVSA.

În ce condiţii se autorizează E-urile

Trei sunt condiţiile de bază pentru autorizarea unui aditiv alimentar:

• conform dovezilor ştiinţifice disponibile, nu prezintă niciun risc pentru sănătatea consumatorului la dozele propuse;
• există o necesitate tehnologică suficientă care nu poate fi satisfăcută prin alte mijloace; şi
• utilizarea sa nu induce în eroare consumatorul şi trebuie să aducă avantaje acestuia.

De asemenea, consumatorul trebuie să aibă şi avantaje de pe urma folosirii aditivilor în procesul tehnologic, iar printre acestea trebuie să se regăsească: conservarea calităţii nutriţionale a alimentului: furnizarea ingredientelor sau componentelor necesare fabricării de produse alimentare destinate unor grupuri de consumatori cu nevoi nutriţionale special; sporirea capacităţii de conservare sau a stabilităţii unui aliment sau îmbunătăţirea proprietăţilor sale organoleptice, cu condiţia neinducerii în eroare a consumatorului; contribuţia la fabricarea, prelucrarea, prepararea, tratarea, ambalarea, transportarea sau depozitarea alimentelor, inclusiv a aditivilor alimentari, a enzimelor alimentare şi a aromelor alimentare, cu condiţia ca aditivul alimentar să nu fie utilizat pentru mascarea materiilor prime defectuoase sau pentru acoperirea unor practici neigienice.

De ce se acceptă aditivii alimentari

Aditivii alimentari ar trebui să fie folosiţi în beneficiul consumatorilor, chiar dacă ei satisfac şi necesităţile producătorului. Sunt acceptaţi în principal pentru următoarele scopuri:

• refacerea aspectului iniţial al produselor alimentare a căror culoare a fost modificată prin prelucrare, depozitare, ambalare şi distribuţie;
• ameliorarea atractivităţii vizuale a produselor alimentare;
• colorarea produselor alimentare care în mod normal sunt incolore.

Lista aditivilor cu utilizare limitată

Aproape toate prodysele prelucrate, dar şi cele neprelucrate, au adăugaţi aceşti aditivi. Cei care provoacă probleme toxicologice minime se pot adăuga în aproape toate produsele alimentare prelucrate, iar printre aceştia se numără carbonatul de calciu (E 170), acidul lactic (E 270), acidul citric (E 330), pectinele (E 440), acizii graşi (E 570), azotul (E 941).
Iată care sunt, însă, şi aditivii cu utilizare limitată:
- Natamicina (E 235) nu se poate utiliza decât drept conservant pentru tratarea suprafeţei brânzei şi a cârnaţilor uscaţi
- Acidul eritorbic (E 315) nu se poate utiliza decât ca antioxidant în anumite produse pe bază de carne şi peşte
- Ferocianura de sodiu (E 535) nu se poate utiliza decât ca agent antiaglomerant în sare şi înlocuitorii acesteia.

Concluzia ar fi că extrem de scurtă rămâne lista produselor care nu conţin aditivi alimentari, iar printre acestea se numără anumite tipuri de pâine, unele tipuri de mâncăruri preparate, anumite cereale pentru micul dejun, etc.