VIDEO Ce meserii caută elevii care se înscriu la şcolile profesionale din România. „Băieţii vor să ajungă mecanici auto, iar fetele aleg clasele de igienă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O zi mai au la dispoziţie elevii de clasa a VIII-a pentru a-şi depune dosarele de înscriere la şcolile profesionale. Nu au nevoie de media de la Evaluarea Naţională, în plus pot urma clasele de învăţământ dual, susţinute de angajatori.

Clasele de învăţământ dual sunt, la acest moment, cele mai solicitate în învăţământul profesional şi tehnic, pentru că la bursa profesională de 200 lei pe care o oferă statul, angajatorii care le susţin vin cu o sumă cel puţin egală cu această bursă, cu echipamente de lucru, hrană pe perioada  de practică, iar lista beneficiilor poate continua.

Deşi în judeţul Olt este de-abia al doilea an în care se organizează acest tip de învăţământ (în anul şcolar care s-a încheiat societatea ALRO a susţinut o clasă), sunt deja patru clase, susţinute de patru firme mari: Pirelli, ALRO, Prysmian şi Beckaert, în cadrul a două licee tehnice. 

Angajatorii vor să pregătească electronişti, electricieni şi mecanici echipamente şi utilaje, iar fiecare clasă de învăţământ dual are câte două specializări (14+14 locuri). Ceea ce pentru unii este o adevărată şansă să înveţe o meserie şi să-şi asigure un loc de muncă imediat după absolvire, pentru alţii este pur şi simplu un loc în care să-şi petreacă următorii trei ani.

„N-am vrut profesională, dar, practic, n-au vrut să mă bage în examen“

Dragoş Dobrescu a venit din Curtişoara, o comună situată în vecinătatea Slatinei, însoţit de mamă, să se înscrie la şcoala profesională, în cadrul Colegiului Tehnic Metalurgic. A optat pentru o clasă de dual, însă  e tare supărat de cele întâmplate. La întrebarea „Tu nu ai vrut să dai Evaluarea,  ţi-ai dorit să te înscrii la şcoala profesională, să înveţi o meserie?“, răspunsul te blochează: „Nu, nu mi s-a permis să dau Evaluarea, practic, n-au vrut să mă bage în examen“.

Mama băiatului explică în detaliu întâmplarea, atât de comună şcolilor din România. Profesorul de matematică l-a ameninţat cu corigenţa, iar pentru a-i încheia elevului situaţia le-a smuls, lui şi părinţilor, promisiunea că nu va susţine examenul de Evaluare Naţională, pentru a nu strica statistica şcolii. „Nu s-a mai prezentat, ştiu că a fost înscris automat, dar dacă am avut o înţelegere.... Normal că ar fi vrut la liceu, totuşi, era o chestie de bun simţ să le fi dat şi lor şansa asta“, spune cu supărare în glas Carmen Dobrescu.

Băiatul, în schimb, recunoaşte că, deşi nu e foarte încântat că va urma şcoala profesională, nici un alt plan nu avea. Nu s-a gândit niciodată serios la ce va face în clasa a IX-a iar în şcoală, mărturiseşte, i-au mai întrebat unii profesori ce au de gând să facă pe mai departe, „şi le-am dat, aşa, câte un răspuns să ne lase în pace“. Dacă are noroc (dacă numărul de elevi înscrişi depăşeşte numărul de locuri se va realiza selecţia, angajatorii organizând un interviu), va fi admis în clasa solicitată de Pirelli. „Ne-am gândit că e firmă nouă, mare...“, a lămurit mama băiatului situaţia.

„Tata e mecanic auto, nu mai vreau“

În timpul cât stăm de vorbă, un alt elev, de asemenea însoţit de mamă, vine pentru înscriere. A absolvit clasa a VIII-a într-o şcoală din Slatina şi are aceeaşi poveste ca şi colegul său. El a ales o clasă de mecanic. „Tata e mecanic auto, nu mai vreau, vreau să repar fel de fel de lucruri, dar nu maşini“, explică Marius. A ales ca şi angajator Beckaert, şi pentru că la clasa pentru Pirelli locurile erau deja ocupate. Nici el nu a susţinut Evaluarea Naţională, deşi media anilor din gimnaziu, spune mama băiatului, este peste 7. Şcoala a ales-o influenţat şi de colegii mai mari, care i-au povestit despre experienţa la Metalurgic. „Aşa ni s-a zis, că ne primeşte la Profesională şi fără Capacitate. Fără examen, ar putea intra şi la liceu, dar în altă etapă, pe locurile care rămân. N-am vrut să stăm toată vara cu stres“, mai spune mama.

Din acest punct începem o discuţie interesantă despre înscrierea la examenul de Evaluare, despre cum sunt notaţi în gimnaziu elevii şi cum profesorii le dau lor şi părinţilor lor iluzia că au, de fapt, un alt nivel de pregătire, pentru ca la final, de teama rezultatelor slabe, copiilor să li se interzică accesul în examen.

„La ospătar, la Economic, am avut 60 şi ceva pe 28 de locuri“

Colegiul Metalurgic are, la Profesională, trei clase de învăţământ dual şi o clasă de învăţământ „de stat“, de mecanic auto şi operator maşini cu comandă numerică, unde, deşi bursa este de doar 200 lei, locurile deja s-au ocupat. Oferta este însă foarte generoasă la nivelul întregului judeţ. Pe lângă cele patru clase de învăţământ dual mai sunt alte 25 clase de şcoală profesională în tot judeţul (în total 706 locuri) şi 42 clase la liceu, profil tehnologic (1.176 locuri).

Când se îndreaptă către învăţământul tehnic, explică inspectorul pentru discipline tehnice din cadrul inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, Vera Rachina, elevii se gândesc în primul rând că vor avea după şcoală o meserie bănoasă. „Băieţii vor, mulţi, mecanic auto, cu gândul că fie vor lucra într-un service, şi e o meserie bănoasă, fie îşi vor face propriul service, să fie ei stăpâni“, explică inspectorul. Fetele, din motive similare, aleg clase de igienă (pentru meserii ca manichiurist, coafeză etc.), în timp ce pentru clasele de ospătar preferinţele se împart aproape în mod egal.

Ce avantaje au elevii care aleg învăţământul dual. O discuţie director-elev


„Am avut anul trecut, la clasa de ospătar, la Economic, peste 60 înscrişi pe 28 de locuri, a fost cea mai mare concurenţă. Pentru că ei se descurcă şi în timpul practicii, şi pe perioada week-end-urilor, prind evenimente şi sunt motivaţi de angajatorii cu care şcolile au protocoale de colaborare. Am încercat să facem clase de dual şi în acest domeniu, dar angajatorii nu vor, sunt mulţumiţi cu ce le oferă învăţământul de stat“, a mai spus Rachina.

În judeţul Olt, aproximativ 300 de absolvenţi de gimnaziu nu s-au prezentat la examenul de Evaluare Naţională, în condiţiile în care ministrul Educaţiei a transmis că toţi absolvenţii sunt înscrişi automat în examen. Alţi aproape 500 de elevi au rămas să-şi clarifice situaţia în vară (corigenţi şi elevi cu situaţia neîncheiată din alte motive) şi să se prezinte într-o altă etapă de admitere pe locurile rămase libere după ce elevii cu examenul de Evaluare Naţională se vor fi înscris pe locurile anunţate vacante de unităţile de învăţământ din Olt.

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite