Ce rămâne după focarul de coronavirus de la Caracal. „Plânge că n-are cu ce să vină, e singura care aduce bani în casă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
coronavirus covid vaccin fiola eprubeta microbiolog microscop foto shutterstock

Un singur angajat de la fabrica de confecţii din Caracal, din cei 13 cu rezultat pozitiv, mai aşteaptă în spital să înregistreze două teste negative susccesiv, pentru a putea fi declarat vindecat. Fabrica şi-a reluat activitatea, însă angajaţii se confruntă cu reacţii extreme.

13 angajaţi (conform ultimelor dsate al DSP Olt) de la firma de confecţii Vas Co Tricot din Caracal au fost depistaţi pozitiv la noul coronavirus, din 17 testaţi, firma fiind închisă pentru 14 zile. De la suspendarea activităţii prin dispoziţie a oficialilor DSP Olt au trecut mai mult de 14 zile, iar de luni, 11 mai 2020, activitatea s-a reluat la Caracal. 

Din cei 88 angajaţi ai Vas Co Tricot, 50 s-au întors la muncă. Din rândul celor care încă nu pot reîncepe lucrul, unul a fost declarat vindecat în ultimele 24 ore, un altul aşteaptă rezultatul testului şi va fi externat probabil în perioada următoare, fiind ultimul angajat din focar internat în spital. Focarul se stinge, însă problemele  la Caracal se adâncesc. 

Angajatele de la fabrica de confecţii menţionată trebuie să facă faţă, acum, şi atitudinii ostile a celor din jur. Sunt privite cu teamă şi au greutăţi în a reuşi chiar să ajungă la lucru, deşi autorităţile sanitare spun că pericolul a fost îndepărtat în perioada de izolare de 14 zile.

„De ce suntem noi singurul focar din Caracal?! S-a întrebat cineva?! Acum toată lumea stă cu ochii pe noi. Angajatele noastre păstrează distanţa, merg în maşinile de transport în comun purtând masca, dar sunt singurele care o fac. Avem atâtea fabrici în jur, nimeni nu şi-a îndreptat atenţia şi acolo. La noi s-a descoperit. Înţeleg asta, dar de ce s-a descoperit aici?! Noi am insistat pentru o testare în masă, s-a mai făcut undeva?!. S-au descoperit 13 persoane din 17 teste, aceasta este cifra, până la urmă. Ce se întâmpla dacă se testau mai mulţi? Ce se întâmpla dacă testau şi în altă parte?“, se întreabă administratorul firmei, Gabriel Popescu, mulţumit pe de o parte că beneficiază de sprijinul personalului DSP care îi oferă sfaturi pentru a putea organiza activitatea în firmă astfel încât să se prevină noi cazuri de îmbolnăvire, dar decepţionat, pe de altă parte, că efortul în lupta pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul coronavirus nu este comună în societate.

Că lucrurile nu mai sunt ca înainte, însă doar pentru ei, simt deja pe pielea lor şi angajaţii care vin la fabrica din Caracal, cei mai mulţi cu mijloace de transport în comun, din cel puţin opt localităţi învecinate municipiului Caracal. Se circulă în continuare cu mijloace de transport aglomerate şi fără ca pasagerii să respecte minime norme de protecţie. „Îmi spun angajatele că doar ele poartă mască, merg la magazin, la fel, iar lumea se uită ciudat la ele“, spune administratorul. Nici măcar asta nu mai este însă cea mai mare problemă a angajaţilor Vas Co Tricot. „Am o problemă pe care aş supune-o atenţiei domnului prefect. E o problemă minoră, poate, dar pe cineva trebuie să intereseze şi aspectele astea. Am o angajată de la Vlădila care plânge că nu mai are cu ce să vină la lucru. E singura care aduce bani în casă şi nu are tren care să oprească la Vlădila, nu are microbuz. Venea cu o maşină particulară, dar acum nu o mai ia, pentru că este «din ălea din focar». Nu a fost internată, a stat în izolare 14 zile, iar acum nu mai are cu ce să vină la lucru. Interesează pe cineva?!“, a mai spus Popescu.

Firma care a avut activitatea suspendată din 24 aprilie şi până la începutul acestei săptămâni are de onorat comenzi venite de la clienţi de top din Europa, iar cele aproape trei săptămâni de întrerupere a activităţii au şi repercusiuni economice. Pentru perioada respectivă angajaţii au fost în şomaj tehnic. 13 persoane depistate pozitiv au fost spitalizate, printre acestea şi administratorul firmei, care a fost şi primul declarat vindecat şi externat de la Spitalul de Boli Infecţioase „Victor Babeş“ din Bucureşti. În legătură însă cu focarul Vas Co Tricot Caracal au fost şi alte persoane depistate pozitiv, membri ai familiilor angajaţilor. În total, spitalizate sau plasate în izolare la domiciliu au fost peste 300 persoane.

La nivelul judeţului Olt, numărul total al persoanelor confirmate cu noul coronavirus a ajuns la 51. Dintre acestea, până astăzi, 13 mai 2020, 34 au fost declarate vindecate, patru fiind externate astăzi, iar printre acestea şi o angajată a Vas Co Tricot. În Olt s-au înregistrat însă şi două decese. 338 persoane sunt în carantină instituţionalizată, iar 184 în izolare la domiciliu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite