Cel mai râvnit medicament pentru tratarea COVID-19 dispare din spitale.„Avem 20 de flacoane, ajung pentru patru pacienţi. În ATI sunt 14 oameni“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
remdesivir

Medicamentele care vin prin circuit închis, direct de la Ministerul Sănătăţii, lipsesc în spitale sau sunt alocate în doze insuficiente. Situaţia de la SJU Slatina este deja dramatică, însă tot mai multe spitale din ţară anunţă epuizarea stocului de Redemsivir, medicamentul considerat cel mai eficient contra Covid-19.

Pe măsură ce numărul pacienţilor diagnosticaţi cu COVID-19, aflaţi în stare gravă, creşte,  „muniţia“ medicilor pare să se epuizeze. 

Medicamentele Remdesivir şi Tocilizumab, două dintre cele mai răvnite, ajung din ce în ce mai greu în spitale, iar tema deja a devenit o armă folosită în campania electorală. Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, care are în subordine Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina, a reamintit marţi că spitalul nu mai beneficiază de zile bune de medicamentul Tocilizumab, pe care ultima dată l-a luat cu împrumut dintr-un alt spital, preciza aceeaşi sursă zilele trecute, iar dozele de Remdesivir sunt şi acestea pe sfârşite. 

Toate acestea în contextul în care numărul pacienţilor aflaţi la Terapie Intensivă la spitalul din Slatina era, marţi-dimineaţă, 10 noiembrie 2020, de 14, cu şase peste numărul de paturi alocate. 

„Spitalul Slatina, Tocilizumab nu are în acest moment, nu li s-a dat. Noi avem adrese făcute, tot timpul facem adrese, sunt câte două adrese pe săptămână. Avem 20 de flacoane de Remdesivir. Dacă e să aplici, că trebuie dat acest tratament cinci zile la fiecare pacient, vă daţi seama că înseamnă tratamentul pentru patru pacienţi. Atât. Am vazut şi azi de dimineaţă la ştiri că premierul României, Ludovic Orban, a spus că Remdesivirul există. Noi avem, tot prin spital, o adresă în care se spune câte doze de Remdesivir a alocat Uniunea Europeana către România. Dacă le împarţi pe judeţe, ne dăm seama că nu există, numai dacă vorbim de bolnavii de la ATI. Noi, în momentul de faţa, avem 14 bolnavi la ATI. Deci, numai dacă vorbim de bolnavii de ATI şi să faci tratamentul complet, timp de cinci zile,  îţi dai seama că nu au cum să ajungă. Am văzut chiar că ne-au acuzat pe noi, preşedinţii de consilii judeţene de alta culoare politică, că facem campanie electorală pe acest subiect. Dar eu vă spun pe cifre: avem 20 de doze, avem 14 bolnavi internaţi la ATI şi, conform protocolului, un bolnav trebuie sa ia cinci zile. Spuneţi dumneavoastră, unde e adevărul?“, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

Acesta a vorbit de asemenea de intenţia ca SJU Slatina să crească în următoarea perioadă capacitatea de tratare a pacienţilor aflaţi în stare critică.

„Avem în vedere o creştere a capacităţii. Noi, în primăvară, atunci când a început pandemia, am cumpărat opt ventilatoare, patru fixe, patru mobile, pe lângă cele pe care le aveam. Toate ventilatoarele se regăsesc în ATI. O parte din ATI a fost transformat pentru COVID. Noi avem 12 locuri cu ventilatoare, nu toţi oamenii care ajung la ATI trebuie şi intubaţi. Mai sunt aparatele de anestezie din blocul operator, în caz că se depăşeşte putem să luăm şi din acelea, o parte, pentru că nu o să putem să luăm toate aparatele, pentru că anumite săli trebuie menţinute pentru alte urgenţe“, a mai spus Oprescu.

De menţionat că în următoarea perioadă se va resimţi din ce în ce mai pregnant şi lipsa medicilor. În cadrul SJU Slatina, trei din cei 11 anestezişti au fost testaţi pozitiv pentru noul coronavirus şi se află în izolare.  Doi rezidenţi care erau aşteptaţi al spitalul din Slatina au fost, pe de altă parte, repartizaţi în ultimul moment la un spital din judeţul vecin, Argeş. Se va recurge inclusiv la varianta ca medici din alte specialităţi să trateze pacienţii cu COVID-19, cum deja o fac medicii pneumologi şi interniştii.

Şi alte judeţe din ţară au anunţat că stocurile de Remdesivir s-au epuizat, iar de la Ministerul Sănătăţii primesc doar promisiunie.

Vă recomandăm şi: 

Orban: Sunt destule doze de Remdesivir. Din câte ştiu, în octombrie s-au comandat 13.000 de fiole, iar pe noiembrie 14.000 de fiole

De ce România ocupă un loc de frunte pe podiumul negru al mortalităţii de Covid-19?

Ungaria a început producţia proprie de Remdesivir

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite