Olt: Cel mai tânăr prefect din ţară şi-a făcut “inventarul” după 100 de zile pe funcţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La fix o sută de zile de la înscăunarea în funcţie, Cătălin Rotea (29 de ani), cel mai tânăr prefect din ţară, şi-a făcut, luni - 16 decembrie bilanţul. Culmea, deşi are doar trei luni de când stă pe “pufosul” fotoliu de reprezentant al Guvernului în judeţul Olt, acesta a adunat câteva iniţiative lăudabile care i-au permis, acum, să facă un fel de inventar al acţiunilor sale.

Numit oficial pe data de 7 septembrie în funcţia de prefect al judeţului Olt, Cătălin Rotea (ex-membru PNL, n.a.) a venit pe această funcţie de pe cea de comisar-şef al Gărzii de Mediu Olt. Contestat de mulţi din cauza vârstei fragede, dar nu numai, acesta a încercat şi pare că încearcă în continuare să demonstreze că numirea sa pe înalta demnitate din prezent nu este una întâmplătoare. La împlinirea a 100 de zile de când este prefect, acesta a ţinut să facă o conferinţă de presă în cadrul căreia a făcut bilanţul activităţii sale în fruntea instituţiei Prefecturii Olt.

“S-au împlinit 100 de zile de când am depus jurământul ca prefect al judeţului Olt. Este prematur să fac un raport deoarece va exista în ianuarie 2014 un raport oficial al Instituţiei Prefectului, care va acoperi întregul an 2013, dar aş face un raport preliminar adresat locuitorilor judeţului Olt pe perioada de când eu am fost numit în funcţie. Fac acest lucru deoarece le-am promis cetăţenilor judeţului că vor fi respectaţi de instituţia pe care o conduc şi că fiecare dintre ei va simţi că Prefectura se află în slujba comunităţii”, a declarat Cătălin Rotea.

Îîntr-o enumerare succintă, despre care a precizat că nu se vrea a fi nici populistă - nici laudativă, ci un simplu şi normal exerciţiu de comunicare cu fiecare din locuitorii acestui judeţ, prefectul de Olt a amintit cele mai importante iniţiative întreprinse în cele o sută de zile: înfiinţarea unui Ghiseu Unic în cadrul Prefecturii Olt - pentru obţinerea tuturor avizelor şi autorizaţiilor necesare desfăsurării de proiecte pe fonduri europene; lansarea acţiunii “Împreună împotriva birocraţiei”, în cadrul căreia, la acest moment, circa 60 % din tipurile de documente eliberate persoanelor fizice de către instituţiile deconcentrate sunt eliberate în aceeaşi zi; centralizarea celor mai importante proiecte din toate localităţile judeţului în scopul unei promovări corectă şi unitare către ministerele de resort.

Prefect la 29 de ani

De asemenea, prefectul nu a uitat să menţioneze nici acţiunile comune de control efectuate cu Garda Naţională de Mediu pe tematici speciale – în special topitorii de aluminiu sau balastiere, sau finalizarea cu succes a acţiunilor de verificare a microbuzelor şcolare, prilej cu care au fost remediate, după ani de zile, situaţiile de microbuze fără ITP, licenţe de transport sau atestate de conducători auto.

“Unul dintre lucrurile cu care mă mândresc că am reuşit să le implementez la Prefectura Olt de când am venit este faptul că, acum, agenda Colegiului Prefectural este făcută de către cetăţenii judeţului - direct pe site-ul Prefecturii Olt. Toate aceste acţiuni, care se adaugă activităţilor curente ale Prefecturii Olt - cum ar fi situaţii de urgenţă, audienţe, avize de legalitate sau răspunsuri la petiţii ale cetăţenilor sau la solicitări ale primăriilor -, au fost iniţiate în scopul creşterii calităţii serviciilor pe care instituţiile statului le oferă locuitorilor judeţului Olt. Nu vreau să cuantific dacă sunt multe sau puţine realizări, pentru că nu acesta este obiectivul meu; obiectivul meu şi al instituţiei pe care o conduc este ca fiecare reprezentant al administraţiei publice să inţeleagă că o exercitare responsabilă şi determinată  a  funcţiei pe care o deţine poate conduce la creşterea calităţii vieţii tuturor cetăţenilor”, a precizat prefectul Rotea.

Noul prefect de la Olt are 29 de ani şi este absolvent al facultăţilor de Ştiinţe Economice, respectiv Drept, din cadrul Universităţii din Craiova. Din 2006 până în 2011 a lucrat ca director regional de vânzări la o firmă privată, iar din 2011 până în luna aprilie a.c., când şi-a adjudecat concursul pentru şefia Gărzii de Mediu Olt, a fost administrator la propria firmă. Rotea a fost, totodată, secretar general al PNL Olt, iar la alegerile locale din vara anului trecut a câştigat un mandat de consilier judeţean. Până să fie delegat interimar la conducerea Prefecturii Olt, Rotea a îndeplinit funcţia de comisar-şef al Gărzii de Mediu Olt.

Din acelaşi ciclu vă mai recomandăm:

FOTO  Cel mai tânăr prefect din ţară a fost înscăunat la Olt

Prefectul judeţului Olt a fost schimbat: Cătălin Rotea l-a înlocuit pe Eugen Ionică

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite