Cine a câştigat trofeul celui mai mare festival pentru copii din ţară, organizat în „Ţara căluşarilor“ VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dansatorii formaţiei „Hora Florilor“ au ridicat în 2022 trofeul Concursului Naţional „Căluşul Românesc“  FOTO: Alina Mitran
Dansatorii formaţiei „Hora Florilor“ au ridicat în 2022 trofeul Concursului Naţional „Căluşul Românesc“  FOTO: Alina Mitran

Trofeul care înfierbântă an de an minţile copiilor căluşari din toată toată ţara s-a decernat, sâmbătă-seara, 25 iunie 2022, la Slatina, în cadrul Concursului Naţional al Copiilor „Căluşul Românesc“.

Festivalul pentru copii care se organizează de 24 ani la Slatina, palatul Copiilor Slatina fiind principalul oragnizator, a adunat în acest an peste peste 2.000 copii dansatori din toată ţara, fiind, de asemenea, invitate două ansambluri folclorice din Republica Moldova şi unul din Slovacia. Au fost două seri de spectacol-concurs, în cea de-a treia seară urcând pe scenă premianţii. S-a concurat pe 13 secţiuni, din „practicanţii“ jocului de căluş venind în schimb, an de an, câştigătorii trofeului. Au fost acordate zeci de premii pentru: formaţii de căluşari, cete de căluşari, ansambluri de căluşari, solişti dansatori (căluşari copii care pot susţine, singuri, oricând, un spectacol), formaţii de dansuri mixte, formaţii de dansuri fete, formaţii de dansuri băieţi, grup vocal, ansambluri folclorice din judeţ, ansambluri folclorice din ţară, ansambluri folclorice din străinătate, solişti vocali, la fiecare secţiune fiind acordat „Marele premiu“.

Juriului i-a fost greu să aleagă, fiind vorba de ansambluri din regiuni diferite ale ţării, cu repertoriu specific, dansatorii şi soliştii au fost, de asemenea, de la cei mai mici, în vârstă de şase ani şi chiar mai puţin, şi până la liceeni ajunşi la vârsta maturităţii.

„Hora florilor“ Osica de Jos a câştigat competiţia între căluşari

Trofeul festivalului-concurs a revenit în acest an formaţiei de căluşari „Hora Florilor“ din Osica de Jos. Copiii au adunat, doar de-a lungul ultimilor ani, premii de peste tot din ţară, dar şi de la festivaluri din străinătate. Bucuria lor la aflarea veştii a fost enormă, importanţa acestui trofeu, care înseamnă recunoaşterea măiestriei lor acasă, în „Ţara căluşarilor“, fiind la foarte scurt timp împărţită de băieţi cu toţi prietenii virtuali. „Repede, fă-mi o poză s-o pun la «story»“, a fost o primă reacţie a celui mai iscusit căluşar al formaţiei.

Instructorul care coordonează formaţia de căluşari „Hora Florilor“, George Ghiţă „a’ lu’ Porumbelu’“, a fost la rândul lui copleşit, deşi a ridicat acest trofeu de nenumărate ori în istoria festivalului. Avea, de altfel, mai multe şanse să-şi treacă premiul în palmares, pentru că instruieşte dansatorii din cinci localităţi din zona fostului judeţ Romanaţi, Osica de Jos fiind doar unul dintre ansambluri.

Câştigătorii trofeului festivalului-concurs pentru copii „Căluşul Românesc“, Slatina, ediţia a XXII-a: Formaţia „Hora Florilor“ Osica de Jos


„Personal, am foarte multe premii. Acum coordonez cinci ansambluri: Osica de Jos, de unde sunt eu, sunt născut acolo, Osica de Sus, peste Olteţ,  Şopârliţa, cei de la Fărcaşele, spre Caracal, şi mai am o trupă mai nouă, la Voineasa, lângă Balş. Dansul este în funcţie de zonă, sunt paşi diferiţi. Aici, la Osica de Jos, eu am pus căluşul pe muzică în 1981, când am fost prezent la Caracal cu opt căluşari, unde am obţinut locul II. Este singura diplomă a mea de locul II din viaţa mea. Nu se mai jucase căluşul de 27 ani şi eu am fost acel nebun pentru comuna noastră, se numea Dobrun pe atunci, între timp ne-am despărţit, cert este că eu am luat figurile şi le-am aşezat pe muzică. 

formaţia de căluşari hora florilor osica de sus a câştigat trofeul festivalului călulul românesc 2022 - foto alina mitran

Instructorul George Ghiţă a câştigat cu elevii săi un nou trofeu FOTO: Alina Mitran

Pentru că dacă eram chemaţi la Bucureşti, la Radio România, să ne cânte Paraschiv Oprea, acolo trebuia să te duci cu lecţia învăţată. Noi, cei de aici, putem să jucăm după oricare orchestră profesionistă din România, după oricare. Am frazat căluşul în aşa fel încât să poţi să te duci şi să nu depinzi de un singur lăutar“, a dezvăluit instructorul.

Căluşarii au făcut, de altfel, din nou spectacol la finalul serii, atunci când au urcat pe scenă pentru ultima dată la această ediţie a concursului de la Slatina.

Spectatorii s-au bucurat, sâmbătă-seara, 25 iunie 2022, de aproape cinci ore de dans pe scenă, din toate zonele ţării. Copiii, chiar dacă obosiţi după trei zile de repetiţii şi evoluţii pe scenă, au găsit în continuarea resurse să se bucure fiecare de premiul obţinut.

Concursul Naţional „Căluşul Românesc“ a devenit cel mai mare festival folcloric pentru copii din ţară, impulsionând, în judeţul Olt, înfiinţarea multor ansambluri de dansuri la nivelul comunelor, astfel că astăzi în aproximativ jumătate dintre localităţile judeţului se învaţă dansul popular cu instructori specializaţi. În fiecare an ajung la Slatina sute de dansatori din ţară şi străinătate, însă cei mai numeroşi participanţi rămân cei din judeţ. Spectatorii s-au bucurat atât de dans, cât şi de voci minunate, de evoluţia unor instrumentişti iscusiţi şi de muzică de fanfară, toate avându-i în prim-plan pe copii.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Hora record cu 2.000 de dansatori şi „costurile“ ascunse. O fată a leşinat de la căldură şi oboseală VIDEO

Festivalul folcloric de Cartea Recordurilor a adunat iar mii de copii dansatori. Cine sunt invitaţii de onoare VIDEO

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite