Cine a mai băgat mâna în banii publici. Salubrizare la preţuri de lux, dar şi lucrări neefectuate constatate de inspectorii Curţii de Conturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea de Conturi a dat publicităţii raportul activităţii desfăşurate în 2017, în judeţul Olt totalul prejudiciilor, abaterilor financiar-contabile şi al veniturilor suplimentare fiind estimat la peste 30 milioane lei.

Bani achitaţi peste contract, neîncasarea impozitelor şi dividendelor, lucrări neefectuate dar decontate, alte şi alte nereguli descoperite de Curtea de Conturi la unităţile administrativ-teritoriale şi societăţile publice controlate în 2017, cu privire la activitatea din 2016. În total, din rapoartele inspectorilor s-au adunat peste 30,5 milioane lei reprezentând venituri suplimentare (5.229 mii lei), prejudicii (3.731 mii lei) şi abateri financiar-contabile (21.636 mii lei) ale instituţiilor supuse controlului.

83 din cele 358 unităţi care pot fi supuse controlului Curţii de Conturi au fost inspectate în judeţ anul trecut, printre acestea Consiliul Judeţean Olt, primăriile municipiilor Slatina şi Caracal, alte primării, instituţii şi şcoli subordonate ordonatorilor principali de credite. Controale încă nefinalizate au mai raportat inspectorii la Compania de Apă Olt şi societatea de transport public local Loctrans din Slatina.

Prejudiciu de 1,4 milioane, abateri de aproape 6 milioane lei la Primăria Slatina

Primăria Slatina este campioana sumelor trecute în contul abaterilor, prejudiciilor şi veniturilor suplimentare (în total peste 11 miliaone lei) constatate de Curtea de Conturi. Contractul privind salubrizarea spaţiilor verzi este din nou menţionat de inspectori, din valorile plătite peste contract rezultând un prejudiciu de aproape 1,4 milioane lei. „Efectuarea de plăţi nelegale, reprezentând contravaloare servicii de salubrizare spaţii verzi  decontate la un preţ mai mare decât cel prevăzut în contractul de concesiune,  la UATM Slatina suma de 1.396 mii lei“ menţionează Curtea de Conturi atunci când exemplifică abaterile constatate.  Se aminteşte însă şi faptul că nu s-au calculat dobânzile de întârzierile pentru dividendele neîncasate de la societăţile la care autoritatea slătineană este acţionar unic sau majoritar etc.

Un prejudiciu de asemenea mare a fost calculat în contul Primăriei Pârşcoveni, al doilea ca valoare – 705 mii lei, rezultat din derularea contractului „Proiect integrat-prima înfiinţare a unui sistem centralizat de alimentare cu apă, captare şi staţie de tratare a apei, prima înfiinţare a unui sistem centralizat de canalizare şi staţie de epurare -comuna Pîrşcoveni, satele Pîrşcoveni, Butoi, Olari, judeţul Olt”. Inspectorii spun că s-au plătit nelegal lucrări neexecutate de 443 mii lei, în cadrul selecţiei de oferte pentru realizarea aceluiaşi obiectiv de investiţii fiind preferată o firmă care a venit cu preţuri  „ supraevaluate pentru anumite utilaje“ şi care „nu pot fi justificate ca fiind practicate pe piaţa liberă de furnizori“, de aici rezultând încă 262 mii lei prejudiciu. Primarul Dănuţ Matei nu recunoaşte suma, declarând că ar fi mult mai mica şi că, în plus, s-ar fi început procedurile pentru recuperarea prejudiciului. Nu a dat, însă, prea multe detalii, invocând o discuţie în mijlocul căreia se afla.

45 abonamente la telefonie mobilă nejustificate la „Doina Oltului“

Controale au fost şi la Consiliul Judeţean Olt şi la Ansamblul Profesionist  „Doina Oltului“, instituţie subordonată Consiliului Judeţean. Printre altele, în cazul ansamblului profesionist, s-au constatat, printre altele: „45 de abonamente fără ca entitatea să prezinte angajament legal încheiat şi documente justificative care să confirme că cheltuielile sunt strict legate de activitatea instituţiei şi sunt angajate, lichidate, ordonanţate şi plătite în conformitate cu prevederile legale“, „nerespectarea prevederilor legale privind fundamentarea valorii estimate şi publicarea în SEAP a unui anunţ privind consultarea, respectiv accesarea catalogului electronic pentru achiziţiile directe de bunuri, servicii şi lucrări, la ordonatorul terţiar de credite Ansamblul Profesionist pentru Promovarea Culturii Tradiţionale „Doina Oltului”“.

Printre neregulilele amintite în contul Consiliului Judeţean  Olt se menţionează:
- Efectuarea de plăti nelegale de la titlul II „Bunuri şi servicii”, cap. 67.02 „Cultura, recreere şi religie” reprezentând contravaloare lucrări de reparaţii neexecutate în cantităţile înscrise în situaţiile de plată întocmite la Biblioteca Judeţeană Ion Minulescu - 13 mii lei;    
-  Efectuarea de plăti nelegale de la titlul II „Bunuri şi servicii”, cap.51.02 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, reprezentând contravaloare lucrări neexecutate în cantităţile înscrise în situaţiile de plată întocmite pentru obiectivele: „Realizare grup sanitar pentru persoanele cu handicap la Consiliul judeţean Olt” şi „Lucrări de reparaţii şi amenajare la clădirea birouri şi garaje” -  12 mii lei;      
- Efectuarea de plăti nelegale din creditele bugetare aprobate la cap. 84.02 „TRANSPORTURI”, reprezentând contravaloare cantităţi de lucrări neexecutate privind modernizarea drumurilor judeţene - 63 mii lei;     
- Supradimensionarea valorii estimate a contractului de achiziţie  de lucrări la Centrul Militar Judeţean Olt şi efectuarea de plăţi nelegale de la titlul II „Bunuri şi servicii” cap. 60.02 „Apărare” reprezentând lucrări executate la preţuri ce nu pot fi justificate ca fiind practicate de furnizori pe piaţa liberă de profil – 15 mii lei;
-  Efectuarea de plăti nelegale de la titlul II „Bunuri şi servicii”, cap.51.02 „Autorităţi publice şi acţiuni externe”, reprezentând contravaloare categorii de lucrări care, în conformitate cu prevederile din contract sunt în sarcina exclusivă a constructorului, la obiectivul „Lucrări de ignifugare la acoperişurile din lemn ale clădirilor Consiliului Judeţean Olt”- 3 mii lei;    
-  Efectuarea de plăti nelegale reprezentând lucrări de refacere suprafeţe burduşite pe DJ 546 E Oporelu care în conformitate cu prevederile din contractul de lucrări îi reveneau executantului – 5 mii lei. 
 

Taxe neîncasate în urma arendării terenurilor unităţilor de cult

Abateri mai mult sau mai puţin grave s-au înregistrat la majoritatea entităţilor controlate, printre acestea fiind şi neîncasarea taxei pe terenurile aparţinând unităţilor de cult, date în arendă unor agenţi economici, iar ca exemple s-au menţionat primăriile Drăgăneşti-Olt, Curtişoara şi Dobrun.

La Găneasa nu s-a încasat taxa stabilită de consiliul local pentru înregistrarea contractelor de arendă, abaterea fiind de 12 mii lei, la Ipoteşti nu s-au stabilit, înregistrat şi încasat veniturile reprezentând impozit pe teren datorat de contribuabilii persoane juridice pentru terenurile agricole din extravilanul localităţii, la Optaşi-Măgura nu s-au stabilit şi încasat impozitul pe clădiri în cuantumul legal, în cazul clădirilor nereevaluate aparţinând contribuabililor persoane juridice – 11.550 lei; alte câteva primării nu au executat silit debitorii pentru creanţele bugetului local neîncasate la termenele legale - Drăgăneşti-Olt, Cezieni, Curtişoara, Grojdibodu,  Dobrun, Izvoarele, N. Titulescu, Optaşi Măgura,  Vlădila. Primăria Dobrun a furnizat apă consumatorilor persoane fizice şi juridice fără să perceapă plată, Consiliul Judeţean Olt nu a urmărit realizarea veniturilor  reprezentând cota parte de 40% din impozitul pe mijloacele de transport cu masa egala sau mai mare de 12 tone încasat de unităţile administrativ teritoriale, de aici rezultând  suma neîncasată de 490 mii lei etc.

Plata de lucrări neefectuate, boală veche

Deloc puţine sunt primăriile care în 2016 au achitat servicii şi lucrări neprestate/neefectuate în cantităţile menţionate în documente, printre acestea numărându-se: UATM Caracal - suma de 14 mii lei , UATC Făgeţelu-suma de 23 mii lei, UATC Fălcoiu – suma de 14 mii lei, UATC Gura Padinii- suma de 44 mii lei, UATC Ianca - suma de 54 mii lei,  UATC Mihăesti - 15 mii lei, UATC Rusăneşti- suma de 27 mii lei, UATC Traian - suma de 33 mii lei, UATC Pârşcoveni - suma de 443 mii lei, UATC Voineasa -51 mii lei.
La Caracal, efectuarea de plăţi nelegale reprezentând contravaloare lucrări neexecutate în cantităţile înscrise în situaţiile de plată a vizat  obiectivul de investiţii „Construire sens giratoriu şi parcare la intersecţia Calea Bucureşti cu bd. Antonius Caracalla, în Municipiul Caracal, judeţul Olt”.

Tot la Caracal s-a decontat contravaloarea serviciilor de salubrizare pentru care au fost stabilite şi aprobate tarife care includ elemente de cheltuieli nefundamentate în raport cu legislaţia în vigoare şi care nu pot fi justificate, spun inspectorii, de 290 mii lei etc.  

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite