Slatina

articolul anterior articolul urmator

Cu ce punctaje s-au ocupat cele şase locuri vacante de ajutor de şef de post. IPJ Olt a publicat rezultatele

2
26 Oct 2021 18:17:35
Autor: Alina Mitran
Şase candidaţi vor ocupa şase posturi de poliţist scoase la concurs în Olt FOTO: arhiva
Şase candidaţi vor ocupa şase posturi de poliţist scoase la concurs în Olt FOTO: arhiva

IPJ Olt a afişat marţi, 26 octombrie 2021, rezultatele în urma susţinerii probei scrise a concursului organizat pentru ocuparea, cu recrutare din sursă externă, a şase posturi de ajutor de şef de post.

IPJ Olt a scos la concurs, cu recrutare din sursă externă, posturile de ajutor de şef de post pentru posturile de poliţie din Urzica, Vădăstriţa, Topana, Obârşia, Movileni şi Poboru.
 
Deşi iniţial au fost depuse 187 dosare de candidatură, la proba scrisă au ajuns doar 42 candidaţi. Patru dintre ei au absentat, iar 18 au reuşit să fie notaţi cu cel puţin 7.00 la această probă. Punctajul final a decis ierarhia şi implicit şi declararea celor şase candidaţi admişi. Aceştia, conform regulamentului, îşi vor alege, în ordinea punctajelor, unul din cele şase posturi vacante.
Cea mai mare notă la proba scrisă a fost 8,80, candidatul care a obţinut-o ajungând la un punctaj final de 7,80. Ultimul din lista de admişi a avut 7,60 la proba scrisă, iar punctajul final - 6,60.
Cea mai mică notă la proba scrisă a fost 4,45, candidatul astfel notat având un punctaj de 3,45.
 
„Candidaţii declaraţi admisi se vor prezenta in zilele de 27-29.10.2021 la sediul I.P.J Olt cu documentele în original, în vederea certificării pentru conformitate cu originalul a copiilor documentelor transmise electronic la înscriere“, este menţionat în anunţul de pe site-ul IPJ Olt privind rezultatele finale. 
 
 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Radu Mircea
26.10.2021, 18:39:08

# lnghesuiala mare taica .... 187 de doritori pentru 6 (sase) posturi !!!! Nici la medicina , arhitectura , drept , nu-i asa concurenta .

+7 (7 voturi)
Abigail Stokes
27.10.2021, 01:52:50

Iata un grafic live al postarilor antivacciniste de astazi, pe forumurile Adevarul: https://telegra.ph/LIVE---Postaci-Antivaccin-Forumurile-Adevarul-10-20 Nu de alta, dar ca sa stiti la ce dezinformare va expuneti pe acest forum.

Modifică Setările