Cum ne ajută căldura să scăpăm de dureri. Când fac compresele calde mai mult rău decât bine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Durerile obişnuite pot fi atenuate folosind terapii care includ căldura. Există, însă, şi situaţii în care astfel de terapii sunt contraindicate.

Efectul benefic al căldurii asupra organismului îl simţim cu toţii, chiar dacă, poate, nu ne-am întrebat cum funcţionează această terapie. Folosim perne electrice, prosoape încălzite, băi calde, comprese, şi chiar şi plasturii care se aplică pe zonele dureroase, eficienţi în special în cazul durerilor musculare, induc senzaţia de cald. Băile de nămol funcţionează şi acestea pe acelaşi principiu, iar tehnologiile folosesc raze infraroşii sau ultrasunete, toate urmărind acelaşi efect. Dureri de spate, dureri articulare, dureri menstruale etc., pot fi ameliorate cu acest tip de terapie.

Cum acţionează căldura

În timpul sezonului rece, extremităţile sunt primele la nivelul cărora resimţim temperaturile scăzute. Organismul acţionează pentru reducerea la maximum a pierderii de căldură, aşa că circulaţia sângelui este încetinită, din acest motiv mâinile, picioarele sau zonele descoperite se răcesc. Când aplicăm comprese calde sau folosim oricare altă metodă pentru a aduce căldura din exterior, resimţim aproape instantaneu beneficiile. Asta pentru că este stimulată circulaţia la nivelul pielii şi al ţesuturilor, iar această stimulare conduce la o creştere a proceselor metabolice. Ţesuturile se alimentează mai bine cu oxigen, schimbul de substanţe se accelerează, sistemul imunitar este pus la treabă. Muşchii şi tendoanele se relaxează, acesta fiind motivul pentru care terapiile care includ căldura sunt adesea folosite pentru tratarea durerilor musculare şi articulare. Termoteraăpia are şi efect analgezic, reducând transmisia senzaţiei de durere către creier şi ameliorând, astfel, disconfortul resimţit.

Atenţie la infecţii, boli inflamatorii şi răni deschise

Există, în schimb, situaţii în care terapia prin căldură este contraindicată. Este cazul în care ne confruntăm cu anumite infecţii, iar aplicarea căldurii ca terapie ar putea stimula evoluţia acestora, obţinând, astfel, efectul opus. Este motivul pentru care, înainte de a apela chiar şi la „inofensivele“ prosoape încălzite sau comprese calde cel mai bine este să cerem sfatul medicului, singurul care poate stabili care este motivul respectivei dureri.

Specialiştii recomandă, de asemenea, evitarea acestui tip de terapie în cazul bolilor inflamatorii, cum sunt artritele. Cardiacii au şi ei interzis la astfel de terapii, de asemenea diabeticii, compresele calde fiind tabu şi în cazul rănilor deschise sau al tumorilor.

Un alt avertisment este cel privind durata aplicării unei terapii de acest fel, dar şi temperatura folosită, putând să apară inclusiv arsuri.
 

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite