Cum „călim“ copiii, când putem să-i scoatem la plimbare şi cât de gros trebuie să-i îmbrăcăm. Cele mai frecvente greşeli în îngrijirea bebeluşilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meseria de părinte, una cu normă 24 de ore din 24, ne ia de cele mai multe ori pe nepregătite, deloc puţini fiind părinţii care se reîntorc la spital cu micuţul de doar câteva săptămâni, pentru că tuşeşte, respiră greu, a răcit şi nu ştiu ce-i de făcut.

Odată ajuns acasă cu bebeluşul în vârstă de câteva zile, tot rămân o mulţime de întrebări fără răspuns, pentru că nu le-ai pus sau nu te-ai lăsat convins de sfaturile primite. Una dintre primele ar fi „Când pot scoate bebeluşul la plimbare?“. Medicul Lucica Alexe, şefa Secţiei Neonatologie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina, dă asigurări că celui mic nu i se întâmplă nimic rău dacă ţinem cont de câteva aspecte. „Un copil perfect sănătos, pentru că de aceste cazuri vorbim acum, poate fi scos la aer, gradual, încă de la ieşirea din spital. În prima zi 5 minute, iar în următoarele creştem progresiv timpul petrecut în aer liber. Ideal este ca ziua să fie însorită, temperatura afară să fie pozitivă, chiar spre 10 – 15 grade Celsius. În orice caz, nu facem aeroterapie într-o zi ploioasă, cu vânt, sau friguroasă“, ne sfătuieşte dr. Alexe.

O altă greşeală frecventă a părinţilor o constituie îmbrăcarea excesivă, sau „înfofolirea“ celui mic, din teama de a nu răci. „Sunt mămici care îi îmbracă excesiv, e drept, când este de ajuns, pentru interior, un body şi o cămăşuţă pentru o cameră cu temperatură bună şi pentru noi, pentru adulţi, nu supraîncălzită. Este chiar recomandat să se renunţe la căciuliţă în interior, sau să folosim o căciuliţă subţire, din bumbac“, ne lămureşte medicul.

Tot în interior vom avea grijă să-l ferim pe cel mic de curenţii de aer, motiv pentru care se atrage atenţia că este greşită metoda anumitor mămici care îmbracă nou-născutul ca pentru o plimbare în aer liber şi deschid fereastra pentru a aerisi camera. „Camera se aeriseşte timp de 15-20 de minute, timp în care cel mic va fi dus într-o altă încăpere, nu-l putem expune curenţilor de aer. Înapoi îl aducem după ce am închis fereastra şi temperatura a crescut. Sunt lucruri care ar trebui să constituie obişnuinţă. Trebuie să ştii asta, la fel cum trebuie să ştii că nu-l poţi ţine în preajma persoanelor bolnave, care tuşesc, strănută..“, ne mai spune medicul. Pentru afară copilul va fi îmbrăcat cu cel mult două straturi peste ce foloseşte un adult, având în vedere că cel mic se mişcă destul de puţin.

O altă nelămurire a părinţilor ţine de modul cum poate fi purtat cel mic, în cărucior, o modalitate relativ comodă, pe piaţă oferta de cărucioare fiind deosebit de bogată, sau în port-bebe, în dispozitivul care permite o apropiere foarte mare de părinte. „E greu de spus acum cum e mai bine, fiecare metodă are avantajele ei. În orice caz, purtarea copilului în acel dispozitiv este benefică pentru cel mic, din mai multe puncte de vedere. În primul rând că stă foarte aproape de mamă, sau de tată, dar poziţia face foarte bine şi articulaţilor coxo-femurale“, spune medicul.

„Baia făcută zilnic nu cumva creşte riscul de răceală?“, se mai întreabă părinţii. „Am constatat că una dintre greşelile frecvente este tocmai aceasta, că nu-i fac baie zilnic nou-născutului, mai ales în prima perioadă, până îi cade buricul, pe româneşte, astfel că ajung la noi cu acea zonă urât mirositoare, infectată câteodată... Procedura este cât se poate de simplă, n-are de ce să le fie teamă. Copilul se spală normal, se pune în prosop, se curăţă zona şi asta-i tot, se continuă ritualul după băiţă! Mult mai rău este să nu-i facă baie!“, insistă medicul.

Şi obiceiurile moştenite de la bunici sunt, pe alocuri, aspru criticate de medic. „În primul rând avem de demontat mitul că un copil înfăşat, eventual strâns cu acea faşă cât se poate de bine, garantează că cel mic va avea picioarele drepte. Total greşit! Putem chiar să-i facem foarte mult rău, să-l agresăm. Ideea ar fi că totul trebuie trecut prin filtru, eventual părinţii pot cere sfaturi avizate atunci când nu se descurcă. Excesul, de orice fel, nu face bine! Sunt părinţi care pare că ştiu foarte multe atunci când ajung să-şi ţină copiii în braţe, dar sunt şi părinţi cu adevărat speriaţi. Totul se învaţă, iar în maternitate oferim cât de multe sfaturi putem“, a încheiat medicul neonatolog Lucica Alexe.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite