Cum caută Poliţia Română persoanele dispărute. „Am avut mereu sentimentul că nu cercetează“

Familiile celor dispăruţi de ani buni şi-au pierdut speranţa că autorităţile le vor găsi apropiaţii FOTO: Arhiva

Fişa de eveniment publicată de Alexandru Cumpănaşu cu privire la căutarea nepoatei sale, Alexandra, vine să confirme ce se întâmplă, în fapt, de fiecare dată când o persoană este dată dispărută în România.

Alexandru Cumpănaşu a publicat luni, 12 august 2019, fişa de eveniment întocmită la nivelul IPJ Olt şi transmisă de şefii Poliţiei judeţene către şefii Poliţiei Române. Ceea ce şochează este menţiunea că fata „a plecat în mod voluntar de la domiciliu“, menţiune făcută după ce Alexandra reuşise să sune la 112 şi să spună că a fost bătută şi violată şi că este sechestrată.
Alexandra avea 15 ani şi figura, conform procedurilor Poliţiei, în categoria „minori dispăruţi“. În cazul ei, s-au ignorant cu desăvârşire prevederile din „Manulalul de bune practici privind modul de acţiune al poliţiei în cazurile copiilor dispăruţi sau victime ale abuzurilor, traficului de persoane şi pornografiei infantile pe internet“, adoptat în 2007.

La articolul 9 al acestui manual este definit tipul de dispariţie - în circumstanţe alarmante sau plecare voluntară. Poliţiştii au considerat că e vorba de plecare voluntară şi au înregistrat dispariţia de-abia joi, 25 iulie 2019, deşi părinţii Alexandrei s-au îngrijorat încă din ziua plecării fetei (miercuri, 24 iulie) şi au anunţat poliţia din localitate, Dobrosloveni, menţionând că fetei nu-i stă în fire să întârzie şi, mai mult, că deşi trebuia să se întâlnească în oraş cu un tânăr, întâlnirea nu a mai avut loc. Fata nu mai putea fi nici contactată pe telefonul mobil şi niciun prieten nu ştia ceva de ea. 

Potrivit manulalului citat, este esenţială, la începutul anchetei, determinarea tipului de dispariţie: în circumstanţe alarmante sau plecare voluntară, iar momentul declarării dispariţiei şi orele care urmează sunt de o importanţă capitală. Totodată, cazul nu trebuie nici subestimat sau minimalizat, dar nici exagerat şi trebuie acordată atenţie convingerilor intime ale persoanei care face declaraţia.

Iată ce spune manulalul că ar fi trebuit făcut, de fapt:

„ Art. 9 (1) Determinarea tipului de dispariţie (în circumstanţe alarmante sau plecare voluntară) este esenţială la începutul anchetei care vizează regăsirea unui copil dispărut.

 (2) Momentul declarării dispariţiei şi orele care urmează sunt de o importanţă capitală. Este indispensabilă o evaluare permanentă a modului în care evoluează situaţia. În orice clipă, eforturile de căutare trebuie să poată fi adaptate la elementele noi.

(3) Trebuie reacţionat în modul cel mai potrivit cu putinţă; fără a subestima sau minimaliza cazul şi fără a exagera sau reacţiona excesiv.

(4) Referitor la criteriile în funcţie de care se va determina caracterul alarmant al unei dispariţii, se va reţine că: a) aceste criterii sunt orientative, în nici un caz nu sunt limitative; b) elementele pe care le pune la dispoziţie persoana care reclamă dispariţia trebuie examinate cu grijă, pentru a evalua dacă dispariţia este sau nu alarmantă. Se va acorda atenţie convingerilor intime ale persoanei care face declaraţia; c) fiecare dispariţie este unică şi diferită. Fiecare situaţie trebuie văzută şi evaluată separat. Bunul simţ şi logica stau la baza unei abordări potrivite“, arată manualul de bune practice.

Acelaşi manual indică clar criteriile încadrării dispariţiei în circumstanţe alarmante, şi anume starea de pericol (intenţie de suicid, aflarea în compania unor persoane care îi pot periclita integritatea corporală sau, viaţa etc.); dispariţia nejustificată, ţinând cont de profilul moral al copilului şi fără o explicaţie logică, existenţa unor date şi indicii că acesta este victima unei infracţiuni de omor, lipsire de libertate, viol etc.

„Art. 10 - Sunt considerate dispariţii în circumstanţe alarmante, acele dispariţii care întrunesc cel puţin unul din următoarele criterii de risc: (…) e) starea de pericol (intenţie de suicid, aflarea în compania unor persoane care îi pot periclita integritatea corporală, viaţa etc.); f) dispariţia nu se justifică, ţinând cont de profilul moral al copilului şi nu poate fi explicată logic (absenţa totală a oricărei intenţii de dispariţie, nu a luat cu sine niciun obiect personal etc.); (…) h) orice altă împrejurare care generează temeri cu privire la persoana copilului (există date şi indicii că acesta este victima unei infracţiuni de omor, lipsire de libertate, viol etc.). Art. 11 - În această categorie intră şi persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani, şi care în mod voluntar sau în împrejurări necunoscute au părăsit domiciliul, unitatea de învăţământ, centrul de ocrotire etc. şi se încadrează în cel puţin unul din criteriile de risc prevăzute la art. 10 lit. c), d), e), g) şi h)“.

50 de persoane în continuare de negăsit în judeţul Olt, 32 de femei

În judeţul Olt se caută, cel puţin teoretic, la această dată 50 de persoane, cu excepţia Alexandrei (care încă figurează ca persoană dispărută) toate fiind persoane adulte. Dintre acestea,  32 sunt femei. Doar în perioada ianuarie – iulie 2019 au fost anunţate 29 dispariţii, şapte fiind în continuare de negăsit (în cele mai multe cazuri persoanele dispărute revin la domiciliu sau sunt identificate). Cel mai vechi caz de dispariţie nerezolvat în Olt datează din 1996 şi este vorba despre un bărbat, spun reprezentanţii IPJ Olt. Dispariţia nu este însă infracţiune, iar ca poliţiştii să poată face interceptări de telefoane în dosar şi alte acte de urmărire este necesar să existe indicii că cei dispăruţi fac obiectul unei infracţiuni. De-abia în acel moment se înregistreză dosar penal şi se pot solicita diverse mandate. Lucrurile merg, tot teoretic, mai uşor în cazul minorilor, a căror dispariţie trebuie chiar anunţată rapid în sistemul special de alertă, lucru care nu s-a întâmplat în cazul Alexandrei.

„Am avut mereu sentimentul că nu cercetează, nu că cercetează“

În privinţa  adulţilor însă, nici cele mai interesate rude nu primesc informaţii cu anii. Este cazul lui Nelu Genes, tatăl care îşi caută de 20 de ani fiica, dispărută în 15 iulie 1999, în Caracal. Ultima dată, a primit o informaţie cu privire la căutările fiicei sale în urmă cu şase ani, când a fost solicitat pentru prelevarea de noi probe AND, însă nu i s-a mai  transmis vreodată, pe cale oficială, ce s-a întâmplat cu ele. Sosit în ţară, Nelu Genes (care în prezent lucrează în Austria) a sunat după izbucnirea „Cazului Alexandra“ la DIICOT Craiova, ultimul parchet la care a fost înregistrat dosarul fiicei sale, întrebând de cursul cercetărilor. „Cazul fiicei dumneavoastră n-a fost la noi“, a fost răspunsul şocant primit telefonic, a declarat bărbatul, iar în momentul în care Genes a avertizat că înregistrează convorbirea, doamna de la celălalt capăt al firului a ameninţat cu acţiunea în instanţă. „Am avut tot timpul sentimentul că nu cercetează, nu că cercetează“, a declarat Genes despre modul în care autorităţile i-au căutat fata.

Fotografia Geaninei Genes este şi astăzi la „Persoane urmărite“, de-abia de un an existând pe site-ul Poliţiei Române o secţiune specială pentru persoanele dispărute.