Cum a devenit Radu Pielaru scribul regelui Carol I. Nepot: „Când cineva făcea câte ceva deosebit pentru ţară, Majestatea Sa îi întindea două degete“
0
Radu Rădulescu, un ţăran simplu din Rădeşti, judeţul Olt, este cel care a scris, cu acul pe piele, Declaraţia de Independenţă de la 1877, precum şi alte acte importante în timpul domniei lui Carol I, spune stră-strănepotul acestuia, Gheorghe Atanasescu
Gheorghe Atanasescu, de profesie inginer, fotograf împătimit, grafician, trăieşte în Slatina, dar simte cu adevărat viaţa cu tot miezul ei în satul Rădeşti, judeţul Olt, de unde provine stră-străbunicul său, Radu Pielaru, pe care istoria îl consemnează ca omul care a scris, cu acul pe piele, Declaraţia de Independenţă, de la 1877.
Gheorghe Atanasescu a ascultat fascinat, ca toţi copiii, poveştile despre bunii şi străbunii săi, ţărani simpli, dar şi oameni care au ajuns în preajma reprezentanţilor de seamă ai statului, au făcut şcoli, au luptat pentru fiecare palmă de pământ românesc.
Nepotul lui Radu Pielaru, Gheorghe Atanasescu, trăieşte cu nostalgia satului copilăriei
Din poveştile rudelor sale a ajuns să iubească regii României, să creadă în regalitate şi, chiar şi astăzi, încă să spere. Iar cea mai veche legătură a familiei sale cu regalitatea este, se pare, chiar înaintaşul său Radu Pielaru. „Satul ăsta, care este trei sferturi dispărut, are o istorie aparte. A dat generali, academicieni, oameni de seamă. Şi l-a dat şi pe acest Radu Pielaru, pe numele său adevărat Radu Rădulescu, stră-străbunicul meu din partea mamei“, îşi începe destăinuirea Gheorghe Atanasescu.
Pielar la curtea lui Cuza
Familia Rădulescu din satul Rădeşti, judeţul Olt, era neam de pielari. „În această zonă, ca în tot nordul judeţului, se creşteau animale, iar această familie deprinsese meşteşugul pielăritului. Alegeau pieile tinere, le pregăteau, le tăbăceau şi mergeau cu ele în târgurile mari, în special în Ardeal. Chiar Rădeşti era un mare târg pe-atunci, veneau şi din sud şi din nord, veneau negustori de la Corabia. Aşa a ajuns Radu Rădulescu, zis Pielaru, şi la Bucureşti, unde, nu se ştie clar în ce împrejurări, cineva a remarcat că acest Radu Pielaru scrie frumos şi l-a recomandat celor de la curtea lui Cuza“, povesteşte Atanasescu.
Aşa a ajuns Radu Pielaru ca, în fiecare an, din noiembrie până în martie să stea la curte şi să scrie cu acul pe piele toate documentele importante ale vremii. „Vara, când Parlamentul intra în vacanţă, se întorcea la Rădeşti şi-şi pregătea pieile, iar toamna târziu îşi relua slujba la Bucureşti. A făcut parte din colectivul care coperta şi grava cărţile reginei Elisabeta, Carmen Sylva, cum se semna“, povesteşte strănepotul, din ce a auzit, de-a lungul anilor, istorisindu-se în familie.
Două documente importante, cu acul pe piele
Toate poveştile de familie despre Radu Pielaru au fost incluse de Gheorghe Atanasescu într-o lucrare, „Despărţirea de Rădeşti“, o poveste care se întinde pe 400 de pagini. În această carte, stră-strănepotul îl prezintă pe Radu Pielaru ca omul important care devenise în comunitate, legătura directă a satului cu lumea din înalta societate.
„În 1881, în ziua de 14 martie, Majestatea Sa regele Carol I proclamase oficial Regatul Românieim, iar la 10 mai a avut loc ceremonia de încoronare. Şi el, Radu Pielaru, fusese pus să scrie proclamaţia pe o piele de viţel întinsă pe masa de lemn, care se afla chiar în cancelaria primului ministru. Înţepase câteva ore cu grijă literele proclamaţiei şi, după ce venise chiar şi Majestatea Sa să o vadă, îi pusese pe anumiţi miniştri să o semneze prin înţepare cu acul. Cam greu, căci Regele ţinea ca semnăturile să fie autentice, iar boierii nu prea aveau darul semnăturii cu acul. Apoi semnase şi Regele, înţepase cu o anumită pricepere în piele şi le poruncise să o păstreze cu cea mai mare grijă, ca pe un odor de preţ, ca pe documentul care să arate oricând, peste sute şi mii de ani că ei, românii, sunt într-un regat, sunt singurii stăpâni ai acelor locuri. Majestatea Sa făcuse atunci un gest rar, un gest care îi uimise pe toţi, îi felicitase şi le strânsese mâna la toţi, îi întinsese fiecăruia toată mâna!
Radu Pielaru a plecat „la Capitală“ într-o vreme în care Rădeşti erau un târg vestit. Astăzi casele au rămas părăsite FOTO: Gheorghe Anastasescu
De când venise, Carol I avea obiceiul să le întindă demnitarilor numai câte un deget atunci când dădea noroc, pretextând că ei, demnitarii, nu muncesc atât cât ar trebui.
Câteodată, când cineva făcea câte ceva deosebit pentru ţară, Majestatea Sa îi întindea două degete, lucru rar, pe care îl afla toată cancelaria! Mai întinsese la toţi mâna întreagă în 1877, când fusese declarată oficial independenţa. Şi atunci Radu Pielaru a scris cu acul pe o piele de viţel proclamaţia de independenţă semnată de Carol I în ziua de 10 Mai.“ Acestea sunt două dintre cele mai importante momente la care Radu Pielaru ar fi luat parte, potrivit volumului „Despărţirea de Rădeşti“.
Două neveste, şapte copii
„Oamenii pe atunci trăiau simplu, curat. Şi femeile, şi bărbaţii aveau o viaţă normală mult mai lungă. N-aveau televizor, nu ştiau ce-i miezul nopţii. Existenţa lor era tihnită. Radu Pielaru a trăit 105 ani, a avut şapte copii, cu două neveste, iar ultimul copil l-a făcut la 71 de ani“, spune stră-strănepotul său.
Rădeşti, satul de legendă, astăzi este o ruină FOTO: Gheorghe Atanasescu
Prima nevastă i-a dat trei copii: Haralambie – căruia îi spuneau Rambie, şi care a ajuns primar la Rădeşti, Vasile – pe care Radu Pielaru l-a făcut popă într-un sat vecin, şi Mariţa. Cu cea de-a doua nevastă i-a avut pe Vasile („dacă pe naşi îi chema aşa, şi aşa se hotăra, i-a dat acelaşi nume ca băiatului mai mare“, explică Atanasescu faptul că doi dintre băieţii lui Radu Pielaru purtau acelaşi nume), Iordache, Nicolae şi pe Catrina. „O fată a lui Haralambie, Mitruţa, a avut şase copii, iar mama mea, Elena, a fost unul dintre ei“, îşi explică descendenţa Gheorghe Atanasescu.
Singura amintire: o cruce veche în cimitirul satului
Astăzi, Rădeşti, un sat îmbătrânit al comunei Oporelu, este o amintire a locurilor încărcate de istorie. S-a vrut, cu ani buni în urmă, să se contruiască un muzeu al satului oltenesc, arhitectura cu totul specială a caselor stârnind admiraţia specialiştilor.
În cimitirul satului a rămas crucea lui Haralambie Rădulescu, fiul pielarului FOTO: Gheorghe Atanasescu
Pentru că de construit e mai greu, s-a încercat, în schimb, strămutarea bisericii din lemn, veche de aproximativ 400 de ani, mărturie vie a vremurilor povestite de Atanasescu în cuprinsul cărţii. Despre Radu Pielaru, urme nu mai sunt. Moara construită de el pe Teslui a dispărut cu zeci de ani în urmă, „n-a ajuns nici până la bunicii mei“, spune Gheorghe Atanasescu. În cimitirul satului se mai găseşte crucea fiului său, Rambie. „Pe-aia o îngrijesc eu, acolo vreau să fiu îngropat“, încheie cu nostalgie Gheorghe Atanasescu.
Se încarcă comentariile...
