Cum devii dependent de tutun. De ce  „doar o ţigară“ o cere rapid pe următoarea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cum se întâmplă ca de la o ţigară când şi când să devii dependent, explicaţia specialiştilor FOTO: arhivă
Cum se întâmplă ca de la o ţigară când şi când să devii dependent, explicaţia specialiştilor FOTO: arhivă

Specialiştii explică mecanismele prin care o persoană este considerată ca fiind depenedentă de tutun şi cât de repede se transmite creierului informaţia că s-a primit „doza“.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii consideră că o persoană este dependentă de o substanţă atunci când există antecedente de consum cronic, caracterizat astfel:

- abuz de substanţă,
- continuarea administrării substanţei în ciuda efectelor negative percepute,
- toleranţă mare la substanţă,
- manifestarea simptomelor de sevraj la încercarea de a înceta consumul.

Cum ajungi ca de la o ţigară fumată când şi când, din plictiseală sau pentru a te conforma anturajului, să nu-ţi mai poţi controla impulsul de a aprinde încă una, şi încă una, explică specialiştii.

„Nicotina inhalată ajunge în circulaţia arterială a sângelui din creier, prin plămâni, în şapte – zece secunde. Aceasta se fixează la nivelul receptorilor acetilcolinici specifici (în principal receptorii acetilcolinici nicotinici alpha4 beta2) din aria nucleului accumbens, care stimulează eliberarea de neurotransmiţători, precum dopamina şi noradrenalina, fenomen care este perceput de către fumător ca o senzaţie de plăcere“, explică specialiştii în sănătate publică într-o analiză privind efectele fumatului postată pe site-ul oficial al Direcţiei de Sănătate Publică Olt.

Această plăcere resimţită înlătură, de fapt, simptomele precoce de sevraj, pe măsură ce nivelurile de nicotină cresc, în paralel cu stimularea receptorilor nicotinici. Dependentul de tutun va resimţi puternic dorinţa de a beneficia de efectele farmacologice ale nicotinei şi de a evita neplăcerile stării de sevraj. Cu alte cuvinte, fumătorul se bucură pe de o parte de starea de bine resimţită, iar pe de alta se asigură că nu va suferi de pe urma absenţei nicotinei din organism.

Acea „o singură ţigară“ la care fumătorul apelează o cere, însă, rapid pe următoarea. „Consumul unei ţigări scade pe moment dorinţa de a fuma, dar provoacă o desenzitivizare a receptorilor nicotinici şi totodată creşterea numărului acestora, precipitând nevoia pentru următoarea ţigară. Această stimulare continuă cauzată de consumul de tutun conduce la un consum cronic“, explică specialiştii.

În perioada de iniţiere a dependenţei de tutun fumătorul va creşte numărul de ţigări consumate pentru a resimţi aceleaşi senzaţii intense. După adaptare, însă, fumătorul va ajunge la doza individuală necesară astfel încât să nu se manifeste efectele neplăcute ale lipsei nicotinei. „Această adaptare morfologică care se petrece în sistemul nervos central corespunde fazei de dezvoltare a dependenţei fizice“, mai explică specialiştii.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite