Cum a fost găsită, tot după 12 ore, o tânără care a minţit că este sechestrată în Caracal. Filmul identificării fetei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La exact o lună de la apelul Alexandrei Măceşanu, o tânără în vârstă de 17 ani a sunat la 112 şi a spus că este sechestrată într-o locuinţă din Caracal. Poliţiştii au ajuns acolo după 12 ore.

Istoria se repetă la Caracal, la o lună de la apelul Alexandrei Măceşanu la 112, chiar dacă de data aceasta ar fi fost la mijloc o „glumă“. O fată în vârstă de 17 ani a sunat, duminică, 25 august 2019, în jurul orei 13.00, anunţând că a fost sechestrată într-o locuinţă din Caracal. Nu le-ar fi dat poliţiştilor alte detalii, spun reprezentanţii IPJ Olt, care au mai transmis că au reuşit să ajungă la adresa de la care s-a efectuat apelul, o casă de pe strada Petre Puican, din municipiul Caracal, după 12 ore.

Fata care a apelat 112 le-ar fi spus poliţiştilor doar că a fost sechestrată, după care ar fi întrerupt apelul. Poliţiştii au încercat să o sune, fără succes, aflând după 12 ore că imediat după apel fata a scos cartela din telefon.

După apelul fetei, a venit un alt apel, al unei femei care s-a recomandat ca fiind cumnata primei persoane şi care ar fi explicat că a fost o glumă. Poliţiştii din Caracal ar fi continuat însă misiunea, descoperind adresa, „prin mijloace specifice“, după 12 ore. Nu au mai găsit persoana care a apelat 112 acasă, au găsit în schimb telefonul de pe care s-a produs apelul şi pe cumnata care a explicat, din nou, că a fost o glumă şi că fata de 17 ani este în vizită la o prietenă.

Tânăra, care are de plătit acum o amendă de 500 lei, a fost audiată luni, 2 august 2019, la Poliţia Municipiului Caracal.

Un apel similar a venit, cu doar câteva zile în urmă, din Bucureşti, o altă tânără fiind căutată cu un efectiv impresionant de forţe şi descoperită tot după ore bune.

Citeşte şi:

Cum a blocat un apel fals la 112 capacitatea de intervenţie a Poliţiei

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite