Curtea de Apel Craiova a constatat că fiul procurorului Noajă, condamnat pentru trafic de droguri, a terminat pedeapsa. Tânărul se afla în arest la domiciliu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lui Bogdan Ioan Noajă i s-a admis apelul formulat urmare a deciziei Tribunalului Olt, completul Curţii de Apel Craiova stabilind o pedeapsă de 1 an şi 8 luni de detenţie şi constatând, totodată, că aceasta a fost executată.

Decizia este una surprinzătoare, având în vedere antecedentele fiului procurorului Ştefan Noajă. Tânărul de 21 de ani a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT, la începutul lunii mai 2015, în timp ce ridica un colet conţinând droguri, de la un oficiu din Piatra-Olt. Spre finele aceleiaşi luni a fost trimis în judecată, iar în noiembrie anul trecut Tribunalul Olt s-a pronunţat, stabilind o pedeapsă de 3 ani de închisoare, pe care o executa la domiciliu, ca şi arestul preventiv. În timpul arestului inculpatul a încălcat condiţiile impuse, părăsind locuinţa şi fiind surprins la volan fără permis şi sub influenţa băuturilor alcoolice. Judecătorii olteni au ţinut cont la pronunţarea pedepsei de toate problemele cu legea ale tânărului.

Bogdan Noajă a contestat, însă, sentinţa Tribunalului Olt, iar Curtea de Apel Craiova s-a pronunţat în 22 iunie 2017, astfel:  „Admite apelul declarat de inculpatul Noajă Ioan Bogdan. Desfiinţează în parte sentinţa penală atacată şi rejudecând. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare şi repune in individualitatea lor pedepsele componente. În baza art .396 alin.5 C.p.p raportat la art.16 alin.1 lit.c C.p.p achită pe inculpatul NOAJĂ IOAN BOGDAN pentru infracţiunea prev. de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000 (cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, oferirea, punerea in vanzare, vanzarea, distribuirea, livrarea cu orice titlu, trimiterea, transportul, procurarea, cumpararea, detinerea ori alte operatiuni privind circulatia drogurilor de risc, fara drept, se pedepsesc cu inchisoare de la 3 la 15 ani si interzicerea unor drepturi – n.r.). Recontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală apelată pentru infracţiunile prev. de art. 17 al 1 din Legea 194/2011 şi de art. 335 alin.2 C.p, în pedeapsa cea mai grea aceea de1 an şi 6 luni închisoare, la care adaugă un spor de 2 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute în final pedeapsa rezultantă de 1 an şi 8 luni închisoare în regim de detenţie“.

În continuare instanţa se pronunţa asupra menţinerii interzicerii exercitării anumitor drepturi, însă, deducând din pedeapsa stabilită durata arestului la domiciliu (de la 28.11.2016 până la data de 17.05.2017), constată că pedeapsa principală a fost executată în întregime.  Sentinţa este definitivă.

Bogdan Noajă a fost acuzat de procurorii DIICOT că împreună cu Vasile Pădureţu ar fi vândut droguri de risc – respectiv cannabis, începând cu anul 2014. Preţul unui gram era de 50 de lei, dar, în funcţie de comparator, tinerii erau dispuşi să vândă chiar şi câte o jumătate de gram. Stupefiantele erau procurate în special din Bucureşti, dar anchetatorii au stabilit şi faptul că Bogdan Noajă fusese de mai multe ori în Spania pentru a găsi cannabis în scopul achiziţionării, urmând să introducă ulterior drogurile în ţară. Pentru că, din 2015, membrii grupului au rămas fără distribuitor de cannabis, s-au reorientat către etnobotanicele tip B-52, o substanţă cu efect psihotrop, pe care le cumpărau de pe diferite site-uri.

„S-a reţinut că, începând cu anul  2014 şi până în prezent, pe lângă droguri de risc, membrii grupului infracţional organizat, cu intenţie, au comercializat fără drept şi  produse succeptibile de a avea efecte psihoactive, pretinzând sau disimulând că acestea sunt produse autorizate potrivit legii sau a căror comercializare este permisă de lege”, arătau procurorii într-un comunicat al DIICOT.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite