Decanul Baroului Olt, despre avocata lui Dincă, acuzată de complicitate: „Vrea să înveţe carte şi să se lanseze cu dosarul acesta“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După ce, în ultimele zile, în spaţiul public s-au lansat mai multe scenarii privind o presupusă relaţie partenerială între socrul avocatei din oficiu a lui Dincă şi suspectul de crimă, Baroul Olt a emis luni, 19 august 2019, un comunicat de presă, iar decanul baroului a explicat cum a ajuns Cristina Firică avocat din oficiu în caz.

În ultimele zile, în spaţiul public au apărut diverse scenarii care acreditează ideea că socrul actualei avocate din oficiu a lui Gheorghe Dincă ar avea o mai veche relaţie de „afaceri“ cu acesta, iar prin intermediul norei sale ar încerca acum să-l protejeze. Au apărut chiar şi martori sub acoperire care vorbesc de trafic de persoane, la începutul anilor 2000, de o reţea în care şi Dincă, dar şi socrul Cristinei Firică, ar fi fost implicaţi.

Baroul Olt a emis astăzi un comunicat de presă, detaliind cum au fost numiţi cei patru avocaţi din oficiu solicitaţi baroului din judeţ şi în ce context.

Astfel, primul a fost Sofia-Laura Deaconu, desemnată în 29 iulie 2019, la solicitarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Cristina Nicoleta Firică a fost desemnată în 3 august 2019, la solicitarea DIICOT – structura centrală, Mihalache Victor Ionuţ, în 6 ugust 2019, la solicitarea SCCO Olt, pentru a participa la o percheziţie, iar ultimul, Neagu Gabriel Adrinel, a fost desemnat la solicitarea Tribunalului Olt, pentru a-l asista pe Dincă în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, la prelungirea mandatului de arestare. Dacă Dincă ar fi contestat măsura, spune avocatul Radu Ţuluca, decanul Barului Olt (un avocat extrem de cunoscut, care i-a apărat în diverse dosare, printre alţii, pe Darius Vâlcov şi pe preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu), ar fi putut interveni un al şaptelea avocat, având în vedere că cei patru menţionaţi anterior sunt avocaţi din oficiu desemnaţi de Baroul Olt, însă Dincă a mai avut alţi doi, Bogdan Alexandru din Baroul Dolj şi Claudiu Lascoschi din Baroul Bucureşti, cei care au şi făcut declaraţii presei.

De ce nu renunţă Cristina Firică la caz

Pe de altă parte, avocatul Cristina Firică, desemnat de Baroul Olt în 3 august, va rămâne avocat din oficiu pe toată perioada derulării cercetărilor, a confirrmat decanul Baroului Olt. Deşi presiunea mediatică este foarte mare, spune av. Ţuluca, dosarul în sine este o provocare pentru oricare avocat.

„Văd că degenerează toată povestea asta, e o furtună într-un pahar cu apă. O jignesc pe fata asta, are Facebook-ul plin cu ameninţări cu moartea, cu... (...) Aplică principiul prezumpţiei de nevinovăţie numai când le convine, şi când nu, nu.

Cum să-l faci partener când omul ăla nu l-a mai văzut de 20 de ani, când l-a ajutat Dincă să demoleze un perete?  Nu e în anturajul lui Dincă, nu se vizitează, nu-şi fac zile de naştere împreună, deci pur şi simplu scenarita la români“, a declarat av. Ţuluca, menţionând că avocatul din oficiu ar avea, de altfel, o soluţie la îndemână să închidă toate discuţiile. „Noi nu avem onorarii minimale. Dacă ar fi cum zice deontologul, ea putea să închidă toate gurile devenind avocat ales. În secunda doi te duci la el, în faţa organelor de anchetă – domnule, am vorbit cu soră-ta de la Timişoara, şi-mi trimite ea banii, semnezi aici pentru 100 de lei onorariu - şi nu mă mai suspectează nimeni şi nu-mi mai pune nimeni nicio întrebare. Şi-atunci ce-i mai zici?“, a declarat Ţuluca.

„M-am enervat de câteva ori şi-am zis că intru s-o ajut pe fată în acel dosar“

Altfel, deşi presiunea este foarte mare, participarea la rezolvarea acestui caz este o experienţă pe care niciun avcat nu şi-ar dori să o piardă, a apreciat Ţuluca. „Bineînţeles că e o provocare, eu, la vârsta ei, dacă aş fi avut un asemenea dosar... E o mare provocare, sigur că da.  E un copil care vrea să înveţe carte şi vrea să se lanseze cu dosarul ăsta. (...)Dacă am dreptate, de ce să renunţ la caz? M-am enervat de câteva ori şi-am zis - dar nu mă lasă familia şi restul -  că intru s-o ajut pe fată în acel dosar. Dar nu intru, pentru că voi crea un alt scandal public. Ce s-ar fi aşteptat? Ei cred că un avocat din oficiu numit unui criminal trebuie să fie cel mai slab din barou, ultimul venit, că fiind ultimul venit n-are nici meciuri în picioare, n-are dosare,  n-are nimic, şi să-i dai un avocat care să spună numa’ «Bună ziua!».“, a spus decanul Baroului Olt, care a explicat şi cum de până acum Cristina Firică nu s-a remarcat:  „Niciunul din Caracal n-au prea avut dosare, nici nume mai sonore din Caracal, pentru că nu se compară cu cei din Slatina. N-au dosare. Acolo au divorţuri, partaje şi succesiuni, ce să aibe?“, a mai spus decanul.

„Doar un infractor profesionist ar putea să facă aşa ceva“

Deşi Baroul Olt a sărit să-i apere avocatei reputaţia, decanul Radu Ţuluca spune însă că acuzaţiile care i se aduc, respectiv că i-ar fi şoptit lui Gheorghe Dincă unde au fost „plantate“ probe, acesta indicând ulterior locul în care au fost găsite alte rămăşiţe osoase, sunt desebit de grave şi că ar fi vorba de infracţiune.
„Având în vedere posibilităţile extrem de limitate pe care le are un avocat din oficiu, şi mai ales într-o cauză ca asta, ce poate să facă un avocat să-şi ajute clientul? Numai dacă face o infracţiune, şi atunci nu o mai ia nimeni în braţe, nici pe madam Firică, nici pe nimeni. Dacă e o faptă penală de genul celei spuse, că i-ar fi şoptit unde-s probele, deja vorbim de altceva. Ăsta, după mine, nu mai e un avocat, e un infractor care trebuie dovedit, prins, tras la răspundere penală. Asemenea fapte, puse în seama acestei avocate, sunt nişte gogomănii, nişte tâmpenii. (...) Niciun procuror, nimeni, n-a sesizat nimic nelegal. Doar un infractor profesionist ar putea să facă aşa ceva. La experienţa pe care o am, exclud sută la sută şi îmi asum ceea ce spun. E boală, e scenarită“, a mai spus Ţuluca.

Pe de altă parte, în finalul comunicatului de presă transmis se strecoară şi un avertisment la adresa avocaţilor din oficiu desemnaţi de Baroul Olt, anume să comunice cu prudenţă şi reţinere, având  în vedere faptul că urmărirea penală nu este publică, altfel aceştia ar putea fi cercetaţi disciplinar.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă
Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite