Dorul basarabenilor refugiaţi în România: „M-a luat sub icoană şi mi-a zis: «Dragul mamei, mama se întoarce acolo când hotarul ţării mele va fi pe Nistru»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Corneliu Nedelciuc (stânga), basarabeanul ajuns în România când avea 3 ani FOTO: Alina Mitran
Corneliu Nedelciuc (stânga), basarabeanul ajuns în România când avea 3 ani FOTO: Alina Mitran

Doi români cu origini basarabene, tată şi fiică, şi-au pus povestea şi dorul de-o viaţă într-o carte, pe care ţin să o prezinte publicului ca pe o datorie de a da generaţiilor actuale adevărurile ascunse.

Corneliu Neldelciuc (77 ani) este un inginer agrochimist pensionar, care a performat zeci de ani la Caracal, în judeţul Olt, la Staţiunea de Cercetări, iar în prezent trăieşte alături de familia fiicei sale, la Balş, tot în Olt. Împreună, şi ajutaţi de învăţătorul Ion Tâlvănoiu, un împătimit al arhivelor, au dat la tipar cartea „Unirea Basarabiei cu România“, scrisă pe principii ştiinţifice şi cu dovezi istorice, dar completată şi cu mărturii personale. Cartea a fost lansată într-o zi aniversară, la împlinirea a 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, iar mărturisirile făcute la lansare de inginerul pensionar şi de fiica lui, Manuela Stroie, profesor de matamatică, sunt impresionante.

Cartea a fost scrisă pe baza documentelor preţioase obţinute de la un alt basarabean, celebru în zonă, care s-a stins din viaţă în urmă cu doi ani. Mihail Bajireanu, medicul de care este legată mare parte din existenţa Spitalului Orăşenesc Balş, a fost nimeni altul decât nepot de soră al lui Anton Crihan, „Moş Crihan din Sfatul Ţării“,  „ultimul supravieţuitor din marea generaţie care a luptat pentru revenirea Basarabiei la Patria Mamă“, după cum l-a descris pe Crihan chiar nepotul său.

Cum au plecat din Basarabia

Familia lui Corneliu Nedelciuc a fost obligată să plece, cu ordin de evacuare, în 1944. „Începând cu anul 1944, Armata Sovietică a declanşat ofensiva pe direcţia Cernăuţi – Iaşi, în vederea penetrării în România pe direcţia N-S. La începutul lunii martie, această ofensivă a fost oprită de trupele româno-germane, cu pierderi mari pentru sovietici, în special blindate, ceea ce a dat posibilitatea evacuării Bucovinei şi a judeţelor Hotin, Soroca şi Bălţi, aflate pe direcţia atacului sovietic ca zone de front. Conducătorul statului, prin marele Stat Major, emite ordinul de a se evacua, pe lângă instituţii şi obiective economice, şi populaţia, în special cea formată din familii intelectuale sau alţi profesionişti care aveau capii de familie pe front“, a explicat Corneliu Nedelciuc. Ordinele erau de natură militară şi mai prevedeau şi locul unde merg evacuaţii, în locurile de destinaţie făcându-se rechiziţiile necesare păstrării bunurilor celor evacuaţi.

„În luna martie 1944 se aflau acasă, la Bădiceni, în judeţul Soroca, bunica mea - Grişcă Ecaterina, în vârstă de 64 de ani, mama - Aglaia Nedelciuc şi subsemnatul - Corneliu. Tata, Nedelciuc Zaharia, învăţător, sublocotenent de rezervă, era prizonier la Oranki după luptele de la Cotul Donului, iar cei doi fraţi ai mamei, pe front. Pe data de 18 martie, bunica, având fiu ofiţer, a primit ordinul de evacuare“, a povestit autorul cărţii.
Li s-au dat la dispoziţie trei zile să-şi transporte la vagon bunurile. Au mers cu două căruţe 100 de kilometri, de la Bădiceni la Bălţi.

lansare carte basarabeni

La lansarea de carte a autorilor Corneliu Nedelciuc, manuela Stroie şi Ion Tâlvănoiu FOTo: Alina Mitran

„Pe data de 27 martie 1944, la orele 21,00, garnitura de tren cu aproximativ 100 de familii de evacuaţi din zona Soroca şi Bălţi a plecat spre ţară cu destinaţia fiecărei familii (...) Deplasarea s-a făcut normal pentru condiţii de război şi datorită perspicacităţii ofiţerului de rezervă care comanda garnitura a fost ocolit Bucureştiul, evitându-se bombardamentul american din 4 aprilie 1944, când în gara de Nord au fost surprinse multe alte garnituri cu evacuaţi şi au fost foarte mulţi morţi“, a continuat basarabeanul, care la acel moment avea trei ani.
Au ajuns la Bârca, în Dolj, în casa unui învăţător. Doi ani mai târziu, URSS impunea statului român să retrocedeze evacuaţii. Au fost sfătuiţi să declare că sunt refugiaţi din zona de front şi sunt sub protecţia Comitetului ONU pentru refugiaţi, URSS fiind membru fondator al acestui for. „În toată perioada cât am stat la Bârca, până în 1946, mi-am petrecut ani de copilărie fericiţi, iar ai mei au legat prietenii pe viaţă“, a continuat Corneliu Nedelciuc. S-au mutat de aici la Craiova, unde au locuit până în 1964. În 1947 se întorsese şi tatăl basarabeanului de pe front, fiind rănit în lagăr de sovietici.

„Deşi am dus-o greu material, locuind într-o singură cameră cu tata permanent pe pat, ne-am bucurat şi la Romaneşti (n.r. - un cartier al Craiovei) de un respect deosebit şi eram mereu daţi ca exemplu de familie care, deşi cu greutăţi, duceam o viaţă demnă. Nu am fost niciodată discriminaţi, iar denumirea de refugiaţi nu a fost niciodată folosită în sens jignitor, ci cu multă stimă pentru comportamentul nostru“, a menţionat autorul.

Lecţia de neuitat a mamei

„În vara anului 1990, când entuziamul începea să înmugurească, am procurat paşapoarte pentru noi toţi: mama, soţia, fiica şi eu. I-am propus mamei să mergem în vizită la Bădiceni, unde continuă să existe casa natală. Văzând insistenţa mea, mama m-a luat de mână şi m-a dus în camera în care se afla icoana adusă de la Bădiceni, pe care o am şi acum, şi sub icoană, cu lacrimi în ochi, dar cu glas ferm, mi-a spus: «Dragul mamei, numai când ţara mea va ajunge cu hotarul pe Nistru, atunci mama se va întoarce la Bădiceni, ca stăpână a casei şi a pământului nostru. Acolo nu este ţara mea, aceasta este aici, şi mama te roagă pe tine să respecţi această dorinţă a mea». Eu nu am respectat această dorinţă, şi la cinci ani de la trecerea sa în veşnicie, în 2003, am făcut o vizită de trei zile în această parte a Moldovei, numai cu soţia, la un verişor, ajungând şi la Bădiceni. Mi-am dat atunci seama de câtă dreptate a avut mama. În această parte a României, răpită de ruşi, presiunea de toate felurile exercitată de către anexatori este extrem de puternică asupra populaţiei româneşti care încă mai este majoritară“, a spus Nedelciuc.

Lecţia bunicii, ca de altfel întreaga ei existenţă, a marcat-o şi pe nepoată, pe Manuela Stroie, care insistă ca generaţiile de copii de astăzi să cunoască istoria adevărată.

„Am o deosebită stimă pentru bunica mea, o luptătoare adevărată, care a învins ororile frontului, a venit aici cu un copil de 3 ani, tatăl meu, şi nu numai că a fost o româncă adevărată, dar a promovat românismul. Aş vrea ca dumneavoastră, care sunteţi părinţi, să explicaţi copiilor, să explicaţi nepoţilor, să explicaţi elevilor aceste adevăruri triste“, a spus co-autoarea volumului.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite