Drama lui Andrei, copilul unui salvator SMURD. Născut cu şanse infime de viaţă, se chinuie de 5 ani prin spitale
0
Un salvator SMURD trăieşte cu speranţa că într-o zi fiul său de nici 5 ani, Andrei, va avea o viaţă normală. Pompierul l-a pierdut pe fiul cel mare în urma unui nefericit accident casnic, dar a avut puterea, la acel moment, să salveze alte vieţi, luând decizia grea de a-i dona organele.
Povestea tatălui a cărui dorinţă arzătoare este să-şi vadă fiul cel mic ducând o viaţă normală a fost făcută public pe pagina Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Olt.
Familia Constantin şi-a dus crucea cu demnitate, costurile terapiei lunare pentru Andrei fiind suportate din veniturile familiei şi cu susţinerea celor apropiaţi. E vorba de centre private de terapie, de terapii alternative care nu sunt suportate de stat, de mii de kilometri parcurşi lunar, de echipamente care se schimbă pe măsură ce copilul creşte, dar şi de o mulţime de alte lucruri.
Speranţa familiei este, acum, un transplant de celule stem, care ar uşura recuperarea. Suma, aproape 16.000 euro, nu pare de neacoperit, însă părinţii lui Andrei au ajuns demult la fundul sacului.
Medicii nu i-au dat iniţial şanse
„Astăzi venim în faţa dumneavoastră cu o poveste tristă, dar în acelaşi timp o poveste despre luptă, dorinţă, demnitate şi despre minuni.
Ionuţ, colegul nostru care salvează vieţi de peste 14 ani, traversează de mai mult timp momente foarte dificile, dar nu a renunţat la luptă şi continuă să se împartă între lupta cu secundele şi lupta pentru o viaţă normală a copilului său.
Copilul cel mare al familiei Constantin îi veghează şi îi ocroteşte din cer, după ce un eveniment nefericit l-a luat de lângă ei. Raissa, fata mijlocie a familiei, are acum şase ani şi se luptă alături de părinţi pentru Andrei.
Andrei, mezinul familiei, s-a născut, din păcate, cu o malformaţie rară, atrezie de esofag. A fost operat imediat după naştere, cu şanse zero de supravieţuire. Au urmat două săptămâni de comă, în care exista în orice moment posibilitatea să piardă lupta cu viaţa... chiar în locul în care şi fratele său îşi dădea ultima suflare, în urmă cu trei ani.
A urmat o lungă perioadă petrecută la Spitalul Budimex, cu tratamente complexe şi dureroase şi medici care s-au luptat în permanenţă pentru viaţă lui Andrei. Operaţia cea mai dificilă a durat peste şase ore şi a presupus refacerea primei intervenţii chirurgicale, care se fisurase şi care i-a cauzat un pneumotorax cu hipoxie.
Până la cinci ani Andrei a suferit peste douăzeci de operaţii şi viaţa lui a reprezentat o luptă permanentă, cu perioade lungi de spitalizare şi sute de ore de recuperare. S-au luptat pentru viaţa lui părinţii, sora şi fratele cel mare, care este îngerul lor păzitor. Le-au fost alături şi cei apropiaţi, dar şi oameni care au aflat despre povestea şi au vrut să îi ajute.
După ultimele investigaţii, diagnosticul medicilor a fost agenezie de corp calos şi sindrom Coffin-Siris.Transplantul de celule stem, realizat la o clinică din Polonia, poate reprezenta un pas important pentru recuperarea lui Andrei. Suma necesară pentru realizarea acestui transplant este 15.730 de euro şi depăşeşte posibilităţile familiei. Împreună putem să-l ajutăm pe Andrei să aibă o viaţă normală!
Donaţii se pot face în contul Asociaţiei Andrei Constantin: RO65BRDE290SV7704680290“, este apelul postat de colegii salvatorului din cadrul ISU Olt.
Neputinţele sistemului public
Pentru că terapia de recuperare este deosebit de costisitoare, părinţii lui Andrei au constituit şi o asociaţie prin care reuşesc să strângă donaţii, în special cei 2% pe care altfel i-ar încasa, oricum, statul. O altă asociaţie a sărit de asemenea în ajutorul lor şi a promovat apelul. Aici se regăseşte povestea cu detalii cutremurătoare despre parcursul lui Andrei în spitale.
Drama lui a început încă dinainte de a se naşte, atunci când mama a fost ţintuită pe un pat de spital. Copilul s-a născut la 34 săptămâni, cu o malformaţie rară. Au fost şi bâlbe medicale, a intervenit hipoxia şi vestea dată părinţilor că este cazul să se aştepte la ce e mai rău. Nu s-au resemnat, au luptat şi luptă, iar Andrei este cu fiecare zi mai aproape de experienţa unui copil „normal“. Iată povestea lui, e drept, conţinând detalii greu de parcurs, aşa cum se regăseşte pe pagina Asociaţiei Speranţă pentru România:
„Bună! Eu sunt Andrei şi am aproape cinci anisori. Am o surioară, Raissa, de şase ani, şi un frătior îngeras care ne ocroteşte mereu. O parte dintre voi care mă cunosc ştiu că povestea mea este cam tristă. Mami m-a adus pe lume la 34 de săptămâni după o lună cumplită de stat la pat in spital. Speranţele ei şi ale familiei s-au năruit a doua zi când a aflat că sufăr de o malformaţie foarte rară, atrezie de esofag.
La şapte ore de la naştere am fost operat cu şanse zero de supravieţuire. După cinci ore de stat în operaţie, făcută pentru prima dată în spitalul din Craiova, şi alte 2 săptămâni de comă când viaţa mea părea să se sfârşească în orice clipă, în aceeaşi încăpere unde şi fratele meu trecea în nefiinţă în urmă cu 3 ani, am reuşit să revin la viaţă!! La trei săptămâni de la naştere, mami şi tati m-au luat în braţe şi au fugit cu mine la Bucureşti.
A fost un gest de mare risc şi un act de curaj care de fapt mi-a salvat din nou viaţa pentru că după spusele celor de la spitalul Budimex nu aş fi trăit mai mult de câteva zile cu multitudinea de bacterii luate de pe ATI Craiova.
O echipa de medici minunaţi a făcut aproape imposibilul pentru a-mi salva viaţa şi au reuşit. Acolo a fost casa mea pentru primele 6 luni de viaţă. Am fost transferat la secţia de chirurgie unde am suferit 19 anestezii generale pentru dilatatii. Mami trebuia sa semneze mereu documente din care reieşea ca este posibil sa nu ies viu din operaţie. Am reuşit din nou. Chinul a fost cumplit şi supraomenesc. Nu vreţi să ştiţi detalii pentru că nu pot fi suportate.
Toate s-au terminat cu o operatie finală care a durat şase ore timp în care, aşa cum s-au exprimat medicii, au reuşit imposibilul. Au refăcut prima operaţie care se fisurase şi care mi-a cauzat un pneumotorax cu hipoxie (motivul actualului diagnostic), tulburare globală de dezvoltare cu agenezia de corp calos, mi-au curăţat plămânii plini de puroi, au făcut operaţia de fundoplicatură la stomac, şi mi-a fost pusă gastrostomă. Am păpat pe acest furtunaş din burtică un an şi două luni. Mami îmi aspira saliva şi eu am ajuns să nu mai ştiu să înghit nimic.
A urmat o perioadă urâtă când eu am fost reînvăţat să înghit şi mai târziu să mănânc. Nu exista ajutor calificat pentru aşa ceva. La trei săptămâni după această ultimă operaţie, timp în care am fost intubat şi puroiul balbota din plămânii mei, am plecat cu mami spre noua mea “viaţă”. Mami si-a dat seama că ceva nu este ok. Între timp eu devenisem o legumă. Nimeni nu îi dădea dreptate dar până la urmă după lungi insistenţe doamna doctor neurolog care m-a văzut a recunoscut că aşa este.
Am început terapia de recuperare la 7 luni, cu o gastrostomă care ieşea mereu pe masa, cu suc gastric care ţâşnea mereu şi mă ardea… Greu şi foarte dureros. Acum am patru ani şi opt luni şi încă nu merg. Reuşesc să spun doar câteva cuvinte şi de puţin timp stau mai bine şi mai mult în şezut.
Recuperare am făcut bobat la Robănescu până la vârsta de trei ani iar de la doi ani şi jumătate am început să merg la Sibiu pentru voita, am mai fost şi la Craiova, şi în particular am făcut atât cât s-a putut financiar. Am început de curând în particular să fac terapia ABA, fac în continuare bobat şi îmi doresc tare mult să pot ajunge la fundaţia Mihai Nesu, să ajung mai des la Centrul Maria Beatrice din Alba Iulia si la Târgu Mureş pentru terapie hiperbară.
Toate costa mult, mult peste puterile părinţilor mei care sunt deja secătuiţi de atâta efort atât fizic, emoţional cât şi financiar. Naşii mei şi prietenii tatălui meu, care la rândul lui este un salvator în cadrul SMURD, au pus mâna de la mâna pentru mine, dar nevoile sunt mari şi terapiile foarte scumpe.
Acum suntem la recuperare la centrul Maria Beatrice din Alba Iulia şi încercam să ajungem cât mai des. Facem terapii ocupaţionale şi kinetoterapie şi acasă iar recent am trimis actele şi pentru transplant de celule stem în Polonia. Ni s-a spus de către medicii de la centrele de recuperare că transplantul de celule stem ajută enorm copiii în situaţia mea iar eu îmi doresc din tot sufletelul meu sa fiu un copil normal. Am obosit de atâtea terapii, spitale şi medici… Vreau să se termine cât mai repede şi să pot fi şi eu ca ceilalţi copii. Vă mulţumim că ne sunteţi alături, că ne întelegeţi suferinţa şi că aţi citit povestea mea de viaţa!
Donaţii se pot face şi în conturile bancare de mai jos, deschise pe numele asociaţiei umanitare SPRO (Speranţa pentru Romania). CUI: 41026636. Specificaţi cazul la detalii!
BCR
IN LEI: RO16RNCB0015163548220001
IN EURO: RO59RNCB0015163548220003
COD SWIFT: RNCBROBU
Banca Transilvania
IN LEI: RO90BTRLRONCRT0502381601
IN EURO: RO40BTRLEURCRT0502381601
COD SWIFT: BTRLRO22
ING Bank
IN LEI: RO61INGB0000999909241779
IN EURO: RO84INGB0000999909241850
COD SWIFT: INGBROBU
BRD
LEI: RO34BRDE020SV83172010200
EUR: RO17BRDE020SV83172350200
COD SWIFT: BRDEROBU
RAIFFEISEN BANK
LEI: RO79RZBR0000060021092494
EUR: RO83RZBR0000060021092519
COD SWIFT: RZBRROBU
CEC BANK
LEI: RO17CECEB00030RON0604187
EUR: RO53CECEB000C1EUR0604211
COD SWIFT: CECEROBU
Vă recomandăm şi:
Mesajul induioşător al unei poliţiste, mamă a doi copii: „250.000 de euro costă viaţa mea“
Se încarcă comentariile...
