Elevi români la superlativ. Au obţinut zeci de medalii la un concurs internaţional VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
lotul oltului la concursul din serbia

După doi ani de pandemie, elevii sclipitori din judeţul Olt au obţinut cel mai bun rezultat al lor: 21 de medalii de aur, argint şi bronz, la concursul internaţional „Mathematical Grammar School Cup“, din Serbia, o competiţie cu subiecte de nivelul olimpiadelor balcanice.

Centrul Judeţean de Excelenţă Olt a participat, la sfârşitul lunii iunie – începutul lunii iulie, cu 26 elevi la un concurs deja cu tradiţie, „Mathematical Grammar School Cup“, care se organizează în Serbia, la Belgrad. Deşi s-au pregătit cu profesorii centrului exclusiv online în ultimii doi ani, rezultatul este cel mai bun din cei cinci ani de când participă la acest prestigios concurs, performanţa lor fiind depăşită de un echipaj tot din România, de la Colegiul Naţional de Informatică „Tudor Vianu“, Bucureşti. În concurs s-au întâlnit aproximativ 140 elevi care fac performanţă în matematică, fizică şi informatică, din Serbia, România, Bosnia-Herţegovina, Noua Macedonie, Croaţia, Bulgaria, Grecia.

„La medalii suntem pe locul doi“

Lotul elevilor din Olt a numărat 26 elevi, din tot judeţul, 17 terminând competiţia cu medalii. Unii au strălucit chiar la două discipline, cel mai bun rezultat fiind cel al lui Laurenţiu Gîrniţă, medaliat cu aur şi la matatematică, dar şi la fizică. La matematică, elevii olteni au obţinut 14 medalii, astfel: aur - Laurentiu Gîrniţă, Radu Bolborea, Matei Mateescu, Lidia Popa; argint – Simina Bilauschi, Luca Popa, Andrei Rizea, Mihai Dinu, Octavian Paraschiva, Horia Muşat; bronz – Răzvan Staicu, David Andrei Cristea, Claudiu Peia, Alexandru Ciobănică (profesori: Nicolae Tomescu, Ramona Corbeanu, Simona Năsui, Costel Anghel, Marius perianu, Aurel Chiriţă).

   


Cinci medalii au fost obţinute la fizică: aur – Laurenţiu Gîrniţă; argint – Andrei Rizea, Radu Bolborea, Alexandru Ştefan, Claudiu Peia (profesori Dumitru Combei şi Mihaela Mincă). Două medalii, ambele de bronz, au luat elevii din Olt şi la informatică: Mihai Crăciun, Robert Vasilescu (profesori: Rodica Badea, Doru Popescu, Aurelian Preduţ, Daniel Pietriş).

lotul oltului la concursul din serbia

Elevii din Olt au primit medaliile în cadru festiv FOTO: Arhiva Centrului Judeţean de Excelenţă Olt

„Suntem pe locul doi, în faţa noastră este «Vianu», având o diferenţă de o medalie de argint, ei, şi noi una de bronz“, a precizat prof. Aurel Chiriţă, unul dintre coordonatorii lotului.

„Singura categorie de elevi la care merge online-ul“

Cei mai mulţi elevi au făcut deplasarea în Serbia, deşi concursul a oferit şi posibilitatea participării online. „Au mai apărut discuţii în trecut, suspiciuni, legate de online. Acum, am mers fizic acolo cu cei mai mulţi elevi şi au văzut ce pot românii“, a completat prof. Chiriţă.

lotul oltului la concursul din serbia

Delegaţia Centrului Judeţean de Excelenţă Olt a obţinut cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani FOTO: arhiva Centrul Judeţean de Excelenţă

Claudiu Peia este unul dintre elevii dublu-medaliaţi. „Am obţinut medalii de bronz la matematică şi la fizică, însă eu am susţinut probele online, pentru că am rău de mişcare, nu am făcut deplasarea. Competiţia în sine s-a desfăşurat la fel. Am dat în acelaşi timp cu ei, aceleaşi subiecte. Subiectele au fost destul de dificile, având în vedere că sunt de nivel de clasa a IX-a - a X-a (n. red. – Claudiu a absolvit clasa a VII-a). Îmi plac aceste două materii deoarece sunt logice, îmi place să fie o rezolvare exactă, nu mai multe căi“, a dezvăluit Claudiu.

claudiu peia

Claudia Peia a obţinut medalii de bronz la matematică şi fizică FOTO: A.M.

Toţi elevii care participă la competiţiile internaţionale au şi cunoştinţe solide de limbă străină. Claudiu a făcut chiar o pasiune din studiul limbii engleze, iar ca el sunt şi alţi colegi.

   

Cât despre online, modalitatea în care profesorii de la Centrul de Excelenţă Olt predau deja de doi ani, a fost partea bună a pandemiei, spune prof. Aurel Chiriţă, astfel având acces la cursuri copii capabili de performanţă din tot judeţul. „Este singura categorie de elevi la care merge online-ul“, spune profesorul. El adaugă că ar mai trebui investit şi aici, pentru că atât profesorii, cât şi elevii înscrişi la centrul de performanţă au folosit propriile dispozitive şi nu le-ar strica unele mai performante.
Bucuria succesului pe care elevii îl înregistrează an de an este umbrită de un singur lucru, anume aproape certitudinea că profesorii români îi pregătesc pe cei mai buni elevi pentru străinătate. „80% pleacă, dacă nu o fac de la facultate, pleacă la master, şi nu prea se mai întorc“, a mai spus prof. Chiriţă.

Vă recomandăm să citiţi:

O elevă vrea să facă bani salvând oraşele de poluare cu panourile verzi. Ce implică proiectul

Fata de 10 din clasa a V-a şi până într-a XII-a: „Nu îţi ştii potenţialul dacă nu lupţi să te dezvolţi”

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite