Femei de admirat în judeţul Olt: doamnele din neamul Brâncovenilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Doamna Maria Brâncoveanu (medalion) a fost îngropată alături de soţul ei, voievodul C-tin Brâncoveanu, în mormântul ţinut cu greu secret ani la rândul în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Bucureşti...
Doamna Maria Brâncoveanu (medalion) a fost îngropată alături de soţul ei, voievodul C-tin Brâncoveanu, în mormântul ţinut cu greu secret ani la rândul în Biserica Sf. Gheorghe cel Nou din Bucureşti...

Nu puţine sunt exemplele de femei din istoria ţării noastre în care acestea să nu fi uimit prin dârzenia şi încăpăţânarea cu care au ales să înfrunte vicisitudinile şi mentalităţile vremurilor. În judeţul Olt s-au remarcat în acest sens femeile dintr-o familie cu vechi rădăcini în istorie, şi ne referim aici la doamnele din neamul Brâncovenilor. Prin comportamentul lor, unele dintre aceste doamne merită menţionate, la fel şi faptele lor.

Când spunem „neamul Brâncovenilor” ne referim, în mod special, la Matei Basarab şi Constantin Brâncoveanu, două personalităţi ale istoriei care nu mai au nevoie de o prea mare prezentare. Originari din zona comunei Brâncoveni, judeţul Olt, cei doi voievozi au avut drept soţii femei care s-au ridicat pe deplin la înălţimea celor alături de care au ales să înfrunte viaţa. Faptele lor alături de soţi – sau în lipsa acestora – au scos la iveală firi dârze şi o inteligenţă remarcabilă, despre care încă se vorbeşte.

Neamul boierilor din Brâncoveni începe cu jupâniţa Neacşa, fiica logofătului Harvat, prim sfetnic al lui Neagoe Basarab (1512-1521). Conform declaraţiilor furnizate de Aurelia Grosu, cercetător ştiinţific în cadrul Muzeului Judeţean Olt, la căsătoria jupâniţei Neacşa cu Dobrovoe pârcălabul, voievodul Neagoe Basarab, prin hrisovul din 3 mai 1518, îi dăruieşte ca zestre jumătate din satul Brâncoveni, cealaltă jumătate fiind cumpărată de către soţul ei. Curând se întâmplă ca Dobrovoe pârcălabul să moară, voievodul întărindu-i jupâniţei Neacşa “şi casile de la Brîncoveni şi Brîncovenii toţi cu morile şi cu viile, ca să-i fie de moştenire şi ohabnice ei şi feciorilor ei, nepoţilor şi strănepoţilor ei”. Acesta este primul document care menţionează casele de la Brâncoveni, construite anterior anului 1518. Astfel, Brâncovenii devin sat de cămin al boierilor din Brâncoveni, de unde îşi vor lua şi numele. Jupâniţa Neacşa se recăsătoreşte cu Peia, mare portar în Sfatul ţării, şi au copil pe jupâniţa Calea. Ele se vor îngriji de case şi stăpâniri după ce Peia este ucis de voievodul Vlad Vintilă în 1534.

Jupâniţa Calea se mărită cu Detco, mare armaş, fiu al marelui ban Deatco din Izvorani, rudă cu Craioveştii. Dregător devotat lui Radu Paisie, Detco sporeşte domeniul familiei prin donaţiile primite de la domn “pentru dreaptă şi credincioasă slujbă”. Hrisovul emis de Radu Paisie la 15 iunie 1543 întăreşte jupânului Detco şi soacrei lui - jupâneasa Neacşa, şi jupâniţa lui – Calea, toate satele, bălţile şi ţiganii aflate în stăpânirea familiei de moştenire. Pentru a descifra mai bine înţelesul pe care-l avea proprietatea funciară în legitimarea unei familii boiereşti, spunem că 16 din satele întărite în anul 1543 vor reprezenta nucleul central al domeniului aflat în proprietatea boierilor din Brâncoveni vreme de peste 300 de ani, soartă pe care nu a avut-o niciun alt domeniu boieresc.

Jupâneasa Calea şi prima menţiune documentară a mănăstirii Brâncoveni

Jupâneasa Calea supravieţuieşte aproape două decenii morţii soţului ei, Detco. Într-o perioadă dominată de războaie, invazii străine şi molime devastatoare, văduvia  era un fenomen frecvent. Starea de văduvie atrăgea după sine modificarea statutului soţiei, ea devenind “capul” familiei.

“Jupâneasa Calea din Brâncoveni, cum apare în documente, s-a îndârjit să ţie rangul şi averea familiei. Este nevoită să facă faţă multor pricini legate de proprietăţi, judecate în faţa domnului şi a divanului domnesc. Aducând vechi cărţi de moştenire, hrisoave domneşti de întărire ori zapisuri de cumpărare, jupâniţa Calea reuşeşte să păstreze neştirbită averea familiei. I se reîntăresc plăţile revendicate într-o vreme traversată de o puternică criză boierească provocată de masivele confiscări de moşii înfăptuite în a doua jumătate a secolului al XVI-lea”, spune Aurelia Grosu de la Muzeul Judeţean Olt.

Jupâneasa Calea se îngrijeşte de orânduiala nepoţilor de la fiica sa, Maria: Danciu, Datco şi Radu, care vor avea un rol foarte important în ascensiunea familiei. Ajunsă la bătrâneţe şi acaparată de griji, jupâneasa Calea îl ia aproape pe nepotul ei cel mare, postelnicul Danciu, însurat cu jupâniţa Stanca din puternicul neam al boierilor din Hotărani, căruia îi lasă satul Brâncoveni.

“De numele jupânesei Calei se leagă prima menţiune documentară a mănăstirii Brâncoveni, refăcută şi întărită ca o cetate de către voievodul Matei Basarab, înfrumuseţată în stilul brâncovenesc de Constantin Brâncoveanu. Mihnea Turcitul întăreşte, în septembrie 1582, daniile jupânesei Calea făcute, înaintea de moartea ei, mănăstiri, anume: jumătate din satul Vlăduleni, două sălaşe de ţigani, două mori pe Olteţ - la Jugăstreni”, precizează Aurelia Grosu.

Doamna Maria, soţia voievodului C-tin Brâncoveanu: începutul calvarului

Doamna Maria, tot din acelaşi neam al Brâncovenilor, soţie şi reazăm al marelui voievod Constantin Brâncoveanu, este un alt exemplu de inteligenţă, dăruire şi milostenie. În timpul anilor de belşug şi strălucire, viaţa Doamnei Maria-Marica s-a scurs discret. În afară de faptul că se îngrijeşte de creşterea celor 11 copii hărăziţi - patru băieţi şi şapte fete, a fost şi un foarte priceput administrator pentru că ea ştia rostul fiecărei moşii, al fiecărei curţi domneşti, al banilor depuşi la băncile din Viena, Amsterdam şi Veneţia. Toate aceste cunoştinţe acumulate în perioada de linişte îi vor fi enorm de folos în vremurile de răstrişte ce vor urma.

“Doamna Maria, soţia voievodului Constantin Brâncoveanu, era şi o fiinţă foarte evlavioasă. A sprijinit toate iniţiativele ctitoreşti ale soţului - laice şi religioase, caracterizate prin monumentalitate, unitatea ansamblului, armonia proproţiilor, rafinamentul şi exuberanţa decoraţiilor – proprii stilului brâncovenesc, numit, pe bună dreptate, şi <<baroc brâncovenesc>>”, mai spune Aurelia Grosu.

Vine însă vinerea Paştelui - 23 martie 1714, când aga Mustafa aduce firmanul de mazilire pentru voievodul C-tin Brâncoveanu, îl urcă pe acesta şi toată familia sa într-un rădvan şi-i duce la Stambul. De acum începe calvarul pentru familia Brâncoveanu, iar “cap” al familiei rămâne Doamna Maria, care trece prin cele mai grele clipe în lunile când soţul şi familia îi sunt chinuiţi în închisoarea Edicule pentru dezvăluirea averilor. În ziua de 15 august 1714, când voievodul C-tin Brâncoveanu împlinea 60 de ani şi de ziua prăznuirii Adormirea Maicii Domnului, iar doamna Maria-Marica îşi serba onomastica, cei din neamul Brâncovenilor aflaţi prizonieri pe tărâm turcesc sunt condamnaţi la moarte. Anton Maria Del Chiaro relatează că le sunt tăiate capetele şi plimbate în vârful suliţelor prin oraş, iar trupurile lor le sunt aruncate în Bosfor. Cu mulţi galbeni daţi de doamna Maria, trupurile au fost recuperate şi îngropate pe ascuns la mănăstirea Halki, lângă Constantinopol, unde Brâncoveanu înfiinţase un seminar ortodox.

Doamna Maria şi misterul mormântului lui C-tin Brâncoveanu

După această tragică zi, Doamna Maria, fiica sa – Bălaşa, şi nora Aniţa, sunt ameninţate că vor fi vândute ca roabe. Îndurerata văduvă a reuşit însă ca să obţină, nu fără greutăţi, eliberarea, după ce a plătit 50.000 de reali împrumutaţi în condiţii dificile cu o dobândă de 30%. Uneltirile Cantacuzinilor spulberă revenirea ei în ţară şi e trimisă în exil la Ciutaia, în Asia Mică; acolo suportă timp de un an şi jumătate un surghiun aspru, reuşind să revină în ţară în martie 1717.

“Odată revenită în ţară, prioritar pentru Doamna Maria-Marica devine adunarea averilor răvăşite, o mare parte fiind confiscată de sultan şi vândută pe pieţele Stambulului. Doamna Maria face însă demersuri la băncile din Viena, Amsterdam şi Veneţia pentru a intra în posesia banilor depuşi, scrie scrisori - în latineşte şi italieneşte – împăratului Austriei, Carol al VI-lea, pentru a depăşi unele obstacole şi se îngrijeşte de ce mai rămăsese din familie. Ea cheamă fetele şi ginerii la un fel de partaj: împarte întreaga avere în două părţi – jumătate fetelor şi ginerilor, iar cealaltă jumătate – ei şi nepotului Constantin, scăpat ca prin minune de la decapitare. Deşi învăluită de multe greutăţi şi strâmtorată de lipsuri, Doamna Marica nu şi-a uitat soţul nicio clipă, aşteptând momentul spre a aduce rămăşiţele pământeşti în ţară şi a îndeplini faţă de ele îndatoririle sale creştineşti”, afirmă Aurelia Grosu.

Vremurile prielnice s-au ivit către anul 1720, când, cu ajutorul noului domn Nicolae Mavrocordat şi al Patriarhului Ierusalimului, Hrisant Nottara, ea reuşeşte să reînhumeze osemintele lui C-tin Brâncoveanu la frumoasa lor ctitorie din Bucureşti – Biserica “Sf. Gheorghe cel Nou”. Pe 21 iulie 1720 le depune în taină, pentru a le feri de profanare, sub o piatră decorată cu vulturul Ţării, neîmpodobită cu nicio inscripţie; deasupra mormântului, Doamna Maria-Marica atârnă o frumoasă candelă de argint, lucrată în stil brâncovenesc, purtând o discretă inscripţie: “Această candelă, ce s-au dat la S(ve)ti Gheorghe cel Nou, luminează unde odihnescu oasele fericitului Domn Io Costandin Brâncoveanu Basarab Voievod şi iaste făcută de Doamna Mării Sale Mariia, carea şi Măria Sa nădăjduieşte în Domnul iarăşi aici să i se odihnească oasele, Iulie, în 12 zile, leat 7228 (1729)”.

Textul inscripţiei nu menţionează şi prezenţa rămăşiţelor pământeşti ale copiilor ucişi odată cu tatăl lor. Lumina candelei mormântului a acoperit taina inscripţiei timp de două veacuri, fiind descoperită abia în iulie 1914.

Numele "Brâncoveanu", continuat prin grija doamnelor din familie

Doamna Maria pleacă din lumea pământeană în anul 1729, dar moare împăcată cu sine deoarece reuşise să împlinească şi ultima îndatorire pe care şi-o propusese: asigurarea drepturilor succesorale, ca unic moştenitor, pentru nepotul Constantin, singurul menit a duce mai departe sângele neamului Brâncovenilor. Ea este înmromântată alături de soţ, în Biserica “Sf. Gheorghe cel Nou” din Bucureşti.

“La 15 august 1714 a fost curmată brutal existenţa voievodului Constantin Brâncoveanu şi a fiilor săi, dar nu a putut fi curmată existenţa unui neam puternic şi rezistent, un neam în care doamnele şi domniţele au strălucit prin inteligenţă, devotament, frumuseţe, putere de sacrificiu, iubire faţă de semeni şi credinţă creştină”, mai spune Aurelia Grosu, muzeograf în cadrul Muzeului Judeţean Olt.

Din acelaşi ciclu mai puteţi citi:

Maria Teohari – prima femeie astronom din România, ignorată în oraşul natal

Ecaterina Varga - Doamna Moţilor a luptat pentru drepturilor românilor iobagi din Munţii Apuseni

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite