Festivalul Internaţional al Artelor „Marius Bunescu“, la final. Cei mai buni dansatori au rămas caracalenii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Caracalul a găzduit, în perioada 25-26 mai 2018, Festivalul Internaţional al Artelor „Marius Bunescu“, ajuns la a IX-a ediţie, la care au participat aproximativ 600 de copii.

Festivalul se desfăşoară pe trei secţiuni – muzică, dans şi creaţie literară, la ediţia din acest an participând direct peste 600 de copii care frecventează cercurile palatelor şi cluburilor copiilor din toată ţara, dar şi copii invitaţi din străinătate.

Deschiderea festivalului a avut loc vineri, 25 mai 2018, la ora 11,00, la Teatrul Naţional din Caracal. La secţiunea dans modern au onorat invitaţia şi dansatori din Bulgaria, în timp ce la secţiunea muzicală, copii din Macedonia. Trofeul secţiunii de dans, care a avut cea mai numeroasă participare, a rămas la Caracal, elevii profesoarei Flrina Răduţ convingând, ca şi anul trecut, juriul. Cea mai bună la secţiunea interpretare a fost, în acest an, eleva Daria Moanţă, care a plecat de asemenea acasă cu trofeul.

Pentru creaţie literară s-au primit lucrări din toată ţara, dar şi din Italia şi Republica Moldova, rezultatele finale fiind făcute publice marţi, 29 mai 2018.

Festivalul face parte din calendarul Ministerului Educaţiei şi este organizat de Clubul Copiilor „Marius Bunescu“ Caracal, în colaborare cu Primăria Caracal, Centrul Cultural Municipal Caracal, Cercul Militar Caracal, Teatrul Naţional Caracal şi Direcţia Judeţeană de Tineret şi Sport Olt şi „girat“ de Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite