Festivalul folcloric de Cartea Recordurilor a adunat iar mii de copii dansatori. Cine sunt invitaţii de onoare VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La Slatina vor fi prezenţi în cele patru zile de festival peste 2.000 dansatori FOTO: Alina Mitran
La Slatina vor fi prezenţi în cele patru zile de festival peste 2.000 dansatori FOTO: Alina Mitran

Slatina este în acest weekend capitala folclorului românesc, peste 2.000 copii din toată ţara şi invitaţi din Republica Moldova şi Slovacia participând la festivalul „Căluşul Românesc“.

Acest festival a intrat, cu cinci ani în urmă, în Cartea Recordurilor, cu peste 1.000 dansatori reuniţi în jocul de căluş, la acel moment zeci de ansambluri din judeţul Olt şi din ţară executând, sincron, paşii dansului oltenesc intrat în patrimoniul cultural imaterial UNESCO.

La cea de-a XXII-a ediţie, care a început joi, 23 iunie 2022, un alt moment cu o participare impresionantă a fost pregătit pentru spectatori: Hora Oltenească (vor fi în fapt 22 de hore jucate în paşi de dans specifici zonei Olteniei) jucată înaintea primei seri de concurs de către toţi participanţii la festival, care sunt peste 2.000, locul de desfăşurare fiind, de această dată, cel mai nou şi mai mare parc din oraş, Parcul Tineretului.

Parada portului popular în oraş, competiţie pe scenă

Lipsiţi în cei doi ani de pandemie de parada portului popular, devenită tradiţie la Festivalul  „Căluşul Românesc“, locuitorii municipiului se vor putea bucura din nou de ea la această ediţie. Este vorba de sute de dansatori veniţi din toată ţara, care vor traversa oraşul în aplauzele slătinenilor. 

festivalul folcloric calusul romanesc slatina

Dansatori din Republica Moldova sunt invitaţi de onoare la ediţia din acest an FOTO: Alina Mitran

Prima seară de competiţie este joi, 23 iunie, ansamblurile, formaţiile şi cetele se vor confrunta şi vineri, 24 iunie, iar câştigătorii vor fi anunţaţi sâmbătă, când vor urca din nou pe scenă şi vor face spectacol. Festivalul se va încheia duminică.

festivalul folcloric calusul romanesc slatina

Ansamblul „Ondalik“ Slovacia FOTO: Alina Mitran

Festivalul „Căluşul Românesc“, devenit cel mai mare festival de gen din România, pentru această categorie de vârstă, a început în 1998, cu doar 250 de participanţi din judeţul Olt, cei mai mulţi fiind căluşari. De atunci, numărul ansamblurilor şi formaţiilor de dansatori copii a crescut de la an la an în judeţ, astăzi în aproape 50% dintre localităţi funcţionând astfel de ansambluri, susţinute de administraţia locală.

festivalul folcloric calusul romanesc slatina

Trofeul festivalului este disputat de căluşari FOTO: Alian Mitran

În timp, în festival au fost invitate şi ansamblurile din ţară, cea mai aprigă competiţie, deşi concursul se desfăşoară pe nouă secţiuni, fiind cea între căluşari (Oltenia), căiuţi (Moldova) şi căluşeri (Transilvania).

festivalul folcloric calusul romanesc slatina

Un ansamblu folcloric din Tulcea a adus la Slatina dansurile dobrogene FOTO: Alina Mitran

La începutul anilor 2000 au apărut şi invitaţii din afara graniţelor ţării, an de an organizatorii aducând cel puţin un ansamblu. În acest an sunt trei ansambluri din străinătate invitate, două din Republica Moldova - „Lăpuşniţa“ din Hînceşti şi „Moştenitorii“ din Nisporeni -  şi unul din Slovacia - „Ondalik“, primele mini-spectacole în care şi invitaţii au evoluat fiind susţinute joi, 23 iunie, în faţa Inspectoratului Şcolar Judeţean, Primăriei Slatina şi Consiliului Judeţean Olt.

Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Slatina a intrat în Cartea Recordurilor: 1.052 de dansatori au jucat împreună Căluşul. Reacţia lor după anunţ: „Hălăi-şa!“

Dansul Căluşarilor, tradiţia fabuloasă intrată în patrimoniul universal, care supravieţuieşte în afara României VIDEO
VIDEO Cum arată jocul de căluş necoregrafiat, o raritate în lumea satului românesc. „Dacă nu veneam să-i văd, muream!“

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite