Fostul director al Ansamblului „Doina Oltului“, solistul Costinel Alecsandrescu, a încetat din viaţă la doar 46 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
costinel alexandrescu

Costinel Alecsandrescu, fostul director al Ansambulului Profesionist „Doina Oltului“ din Slatina, a decedat sâmbătă-dimineaţă, 20 iunie 2020, la doar 46 ani.

Solistul ansamblului slătinean şi cel care a condus instituţia de cultură vreme de mai mulţi ani a murit sâmbătă, 20 iunie 2020, în drum spre spital, cel mai probabil în urma unui infarct. Membrii familiei sale au sunat după ajutor, solistul a fost resuscitat şi, deşi iniţial a răspuns manevrelor de resuscitare, în cele din urmă a suferit un nou stop cardio-respirator, în ambulanţă, chiar în drum de la Tufeni, localitatea de domiciliu, spre spital, nemaiputând fi adus la viaţă.

„Costinel Alecsandrescu, fostul director al Ansamblului Folcloric Profesionist "Doina Oltului", actual solist vocal în cadrul Centrului Judeţean de Cultură şi Artă Olt, Secţia Ansamblul Folcloric ”Doina Oltului”, a încetat din viaţă la vârstă de 46 de ani. Colegii C.J.C.A. Olt adresează familiei sincere condoleanţe! Dumnezeu să-l odihnească în pace!“, este mesajul postat de colegii artistului pe Facebook.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite