FOTO  Cele mai catastrofale trotuare din Slatina au fost aduse la civilizaţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Trotuarul de pe strada Cornişei din Slatina nu mai este un calvar... (FOTO: Mugurel Manea)
Trotuarul de pe strada Cornişei din Slatina nu mai este un calvar... (FOTO: Mugurel Manea)

După mai multe întârzieri din cauze mai mult sau mai puţin obiective, lucrarea de reabilitare a celor mai impracticabile trotuare din municipiul Slatina a fost finalizată. Astfel, locuitorii oraşului ce străbăteau zilnic trotuarul de pe strada Cornişei aferent turnurilor GA 1-GA 5 pot răsufla de-acum uşuraţi. Craterele omniprezente de pe această cale de acces a fost adusă, după zeci de ani, la standarde demne de civilizaţia anilor în care trăim.

Locatarii zonei, aflată chiar la intrarea în Slatina dinspre Piteşti, dar şi trecătorii, se declară în sfârşit mulţumiţi că au scăpat de calvarul pe care îl aveau de înfruntat în fiecare zi când străbăteau perimetrul fie pentru a pleca la serviciu către una dintre numeroasele firme de pe platforma industrială a oraşului, fie când mergeau la o simplă plimbare. Cele mai mulţumite sunt mamele cu copii mici, care, înainte, erau nevoite să traverseze strada deoarece trotuarul de pe această parte a arterei era un calvar pentru micuţii din cărucioare, puternic zdruncinaţi de craterele şi denivelările de aici. De-acum, totul aparţine trecutului după ce firmele care şi-au adjudecat lucrarea au terminat, în sfârşit, proiectul. Lucrarea a cuprins toată porţiunea de trotuar cuprinsă între intersecţia străzii Cornişei cu bulevardul Nicolae Titulescu, până la supermarketul Billa aflat vizavi de benzinăria OMV.

“Nici nu vreau să-mi amintesc cum era până acum o lună trotuarul de pe strada aceasta! Nici nu puteam să mergem pe aici cu copiii în cărucioare că-i tâmpeam de la toate denivelările! Acum, slavă Domnului, mergi cu ochii închişi de-a lungul întregii străzi şi nu ţi-e teamă că te împiedici de ceva. Trebuia să facă asta demult, nu tocmai acuma, după zeci de ani de chin, dar asta este: trăim în ţara în care trăim, lucrurile corecte şi de bun-simţ să fac ori foarte târziu, ori niciodată”, a spus Ioana T., locatară a unuia dintre blocurile de pe strada Cornişei.

Proiect câştigat de firme “apropiate” Primăriei     

Lucrarea de modernizare a trotuarului respectiv a făcut parte dintr-un proiect pe fonduri europene ce a vizat reabilitarea unui perimetru mai amplu de la intrarea în Slatina. Mai exact, este vorba despre modernizarea zonei de la ieşirea din Slatina spre Piteşti, cuprinsă între străzile Cornişei – Viorelelor - Spitalul Judeţean. Lucrarea a vizat, printre altele, amenajarea de locuri de parcare, sistematizarea zonei, asfaltarea străzilor, plantări de copaci. Dar cea mai aşteptată etapă a proiectului a constat în reabilitarea trotuarului impracticabil de-a lungul turnurilor GA 1 - GA 5 de pe strada Cornişei: aproape un kilometru de trotuar.

Proiectul a demarat cu o întârziere de câteva luni, adică în octombrie anul trecut. Dar ritmul lucrătorilor, deşi nu a fost unul regulat, a reuşit să ducă la realizarea lucrării mai devreme decât termenul iniţial de finalizare: zece luni de la momentul semnării contractului. Patru firme au depus oferte, în luna iunie 2012, pentru a pune mâna pe contractul baban scos la licitaţie de Primăria municipiului Slatina, contract evaluat la aproape 3,5 milioane ron (35 miliarde lei vechi, n.a.). Contractul, trebuie menţionat, face parte dintr-un proiect finanţat în cadrul Programului Operaţional Regional.

Până la urmă, o asociere de firme apropiate atât fostei, dar şi actualei conduceri a Primăriei Slatina, asociere alcătuită din SC Panadria SRL Găneasa şi SC Rupiah SRL Slatina, a reuşit să intre şi în posesia acestui contract, după zecile de lucrări similare adjudecate de la instituţia anterior menţionată în ultimii ani. Pentru cei care au uitat sau nu ştiu încă, firma Rupiah este cea care a dat cea mai mare lovitură din ţară în ce priveşte semnarea unui contract dubios cu o instituţie bugetară prin care şi-a adjudecat, în urmă cu doi ani, “întreţinerea” spaţiilor verzi din municipiu în schimbul a nu mai puţin de 8.000 de miliarde lei pe durata a… 30 de ani (contractul cu pricina nu a ridicat semne de întrebare pentru niciuna din aşa-zisele instituţii de stat cu atribuţii de control, n.a.). Deşi o firmă a contestat operaţiunile de licitare şi câştigătorii acesteia, lucrurile nu au putut fi oprite din a-şi urma traseul stabilit. Din suma totală a proiectului de 3.481.242 ron, finanţarea nerambursabilă europeană a reprezentat 2.111.938 lei, cea de la guvern – 463.196 lei, iar contribuţia primăriei slătinene a fost de 905.390 lei.

“Detalii” neluate în seamă

Un “amănunt” pare însă ca să fii scăpat atenţiei reprezentanţilor primăriei şi, respectiv, proiectanţilor lucrării. Astfel, deşi întregul segment de trotuar de-a lungul celor cinci blocuri-turn de pe strada Cornişei a fost modernizat prin turnarea de bitum, nu acelaşi lucru s-a întâmplat cu spaţiul verde aferent trotuarului menţionat. Din acest motiv, proprietarii de autoturisme care locuiesc în blocurile amintite sau, pur şi simplu, cei aflaţi întâmplător în zonă, continuă să-şi parcheze maşinile direct pe spaţiul verde, intrând cu acestea chiar până în marginea noilor trotuare. La fel ca înainte, adică.

"Ni se pare ciudat că nu s-au gândit să pună borduri prin care să protezeje spaţiul verde aici, cum au făcut pe alte străzi din oraş unde au avut loc lucrări din astea. Nu înţeleg. După cum se poate vedea, cine vrea îşi parchează maşina direct pe spaţiul verde, cum se făcea şi înainte. Sincer, nu mă aşteptam la asta. Adică, dacă tot au modernizat trotuarul, cum de au uitat de spaţiul verde?! Nu face şi el parte din strada asta ?!", se întreabă, nedumeriţi, locatarii străzii Cornişei.

Vă mai recomandăm:

FOTO  Cele mai “bombardate” trotuare din Slatina, la un pas de a deveni istorie

FOTO  Modernizarea celor mai impracticabile trotuare din Slatina a intrat în linie dreaptă

FOTO Reabilitarea zonei Cornişei-Spital din Slatina se amână iar, de data aceasta pe termen nelimitat

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite