FOTOGALERIE: Viceprimarul Slatinei, Minel Prina, scos “la încălzire” de edilul Darius Vâlcov pentru Primărie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Festivalul Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii”, care s-a desfăşurat în municipiul Slatina la finele săptămânii trecute, a prilejuit ocazia perfectă pentru edilul Darius Vâlcov de a-l scoate “la încălzire” pe vicele Minel Prina în vederea unor preconizate alegeri locale în primăvara viitoare. Zvonurile apărute pe piaţă de ceva timp despre o posibilă părăsire de către Vâlcov a fotoliului de primar pentru unul

Primarul Slatinei, Darius Vâlcov, şi mâna sa dreaptă, respectiv vicele Minel Prina, au profitat la maximum de Festivalul Naţional de Umor „Oltenii şi restu’ lumii” pentru a creşte bruma de popularitate a celui din urmă printre locuitorii urbei. Ocazia era imperativă după ce, pe la colţuri, se vorbea de ceva timp despre o retragere a actualului primar de la primărie în favoarea unui fotoliu mai călduţ şi mai “sigur” ca şi senator, după alegerile din decembrie a.c.

Astfel, trocul dintre Paul Stănescu, preşedintele PSD Olt şi al Consiliului Judeţean, şi Darius Vâlcov, urmează să devină realitate după trecerea surprinzătoare a celui din urmă de la cârma filialei judeţene a PDL (pe care a condus-o neîncetat din anul 2000, n.a.), la PSD, pe data de 2 aprilie. Cu câteva zile înainte, adică pe 27 martie, Vâlcov demisionase şi de la cârma Primăriei municipiului Slatina pe care o conducea din 2004.

Viceprimarul Slatinei, Minel Prina (stg.), a fost nelipsit de la toate manifestările festivalului

CLICK pe poze pentru FOTOGALERIE !!!

Cei doi lideri au declarat în repetate rânduri că plecarea lui Vâlcov de la PDL nu a fost defel o monedă de schimb pentru o eventuală candidatură la Senat a acestuia la alegerile parlamentare din acest an, dar realitatea vine acum să confirme zvonurile. Situaţia este aşteptată să devină oficială pe 17 octombrie, când USL – alianţă din care face parte PSD – îşi va lansa candidaţii la alegerile parlamentare din 9 decembrie în cadrul unei manifestări impresionante pe National Arena.

Viceprimarul Prina a făcut „baie de mulţime” la festival

Astfel, Festivalul de Umor “Oltenii şi restu’ lumii” a reprezentat rampa neoficială de lansare a viceprimarului Minel Prina la Primăria Slatina, după ce actualul său şef este dat ca şi câştigător detaşat al alegerilor parlamentare din decembrie pe Colegiul I (cu Slatina - centru principal, n.a.) la Senat.

Astfel, vicele nu a lipsit de la nicio zi a manifestărilor, el fiind prezent încă din momentul instaurării vămii - în prima zi a acţiunilor (4 octombrie, n.a.). Prina s-a pozat cu trecătorii, s-a pupat cu toată lumea, a dat autografe pe certificatele de garanţie ale celei mai mari ciorbe de praz (600 litri, n.a.) din ţară şi a îndeplinit rolul de „masterchef” la distribuirea supei menţionate. În acest sens, „locotenentul” lui Vâlcov de la primărie nu a ezitat să îmbrace o bluză şi o bonetă specială de bucătar, totul cu scopul de a-şi creşte popularitatea printre slătineni.

În schimb, primarul Vâlcov a fost „omul invizibil” pe toată durata festivalului, acesta „lăsând vorbă” că este plecat din ţară.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite