Indienii, cei  mai numeroşi cetăţeni străini care vor veni în 2020 la lucru în Olt. Numărul muncitorilor din ţări non-UE se va dubla în acest an

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În firmele din Olt, cetăţenii din ţările UE vin în poziţii de top, cei din ţări non-UE, la muncă grea FOTO: arhiva
În firmele din Olt, cetăţenii din ţările UE vin în poziţii de top, cei din ţări non-UE, la muncă grea FOTO: arhiva

Peste 1.000 cetăţeni străini a avut în evidenţe Biroul pentru Imigări al judeţului Olt în 2019, cei mai mulţi veniţi în scop lucrativ. Numărul cetăţenilor veniţi din ţări non-UE este de două ori mai mare decât al celor  din Uniunea Europeană.

Firmele din Olt aduc, aşa cum se întâmplă peste tot în ţară, lucrători din afară pentru a rezolva criza forţei de muncă, iar această tendinţă este confirmată de cifrele Biroului pentru Imigrări al judeţului Olt.

În cursul anului trecut, această structură a manageriat şederea  şi rezidenţa a 1.057 persoane, 702 din state terţe şi 355 de cetăţeni ai Uniunii Europene/SEE/CH. Cei mai mulţi vin în România în scop lucrativ, dar şi în scopul reîntregirii familiei.

Dacă din ţările Uniunii Europene vin cetăţeni în special pentru poziţii de top în cadrul firmelor, din ţările non-UE vine forţa de muncă pentru firmele care-şi găsesc din ce în ce mai greu angajaţi pe piaţa din România.
Piaţa construcţiilor deţine supremaţia, iar lucrătorii din Turcia şi Vietnam sunt ţările care au livrat cei mai numeroşi angajaţi străini din ţări din afara UE în 2019, în judeţul Olt.

În cursul anului trecut, aproximativ 200 de persoane au venit pentru prima dată în România, recrutate pentru firme din judeţul Olt, să lucreze, iar în acest an, cel mai probabil, spun reprezentanţii Biroului pentru Imigrări Olt, numărul acestora se va dubla, având în vedere creşterea cotei de cetăţeni străini aprobată pentru 2020. India va ajunge, foarte probabil, principala ţară de provenienţă, iar domeniul construcţiilor, cel în care vor lucra cei mai mulţi cetăţeni non-UE veniţi în judeţul Olt.

În 2019 au fost depistaţi şi cetăţeni străini aflaţi în situaţii ilegale, pe numele a 10 dintre aceştia fiind emise decizii de returnare. În alte 8 cazuri  străinii au fost puşi în legalitate, iar în 3 cazuri străinii au solicitat o formă de protecţie pe teritoriul României.
„În ceea ce priveşte admisia în România, în perioada de referinţă au fost soluţionate 6  invitaţii depuse pentru străini din Pakistan, Maroc, Iran şi  Siria.

De asemenea, a fost aprobată prelungirea dreptului de şedere şi au fost emise 335 permise de şedere, dintre care 307 pentru şedere temporară şi 28 pentru şedere pe termen lung. Au fost eliberate 57 certificate de înregistrare pentru cetăţenii  Uniunii Europene/SEE/CH.

În aceeaşi perioadă, au fost înregistrate 439 cereri pentru eliberarea avizelor de angajare în muncă, fiind emise 433 avize de angajare pentru lucrători permanenţi şi detaşaţi, iar 6 cereri au fost respinse“, a mai transmis Biroul pentru Imigrări Olt.


 

Slatina



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite