Judecătoria Slatina a fixat termen pentru a stabili dacă Sorina poate părăsi ţara. Procuror-şef: „Când va pleca din ţară, copilul să fie împăcat cu situaţia“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Curtea de Apel Craiova a hotărât ieri că Sorina rămâne cu părinţii adoptivi, respingând cererea de revizuire a adopţiei
Curtea de Apel Craiova a hotărât ieri că Sorina rămâne cu părinţii adoptivi, respingând cererea de revizuire a adopţiei

Judecătoria Slatina, instanţa în curtea căreia a ajuns cererea procurorului general de interzicere a părăsirii ţării în cazul fetiţei de 8 ani, adoptată de soţii Săcărin stabiliţi în SUA, a fixat termenul de judecată în acest caz.

Instanţa slătineană este, în fapt, a cincea pusă să ia o decizie în privinţa ordonanţei preşedinţiale de interzicere a părăsirii ţării în cazul fetiţei de 8 ani, după ce dosarul a fost iniţial pe rolul Tribunalului Mehedionţi, acesta şi-a declinat competenţa către Judecătoria Drobeta Turnu-Severin, de aici s-a cerut strămutarea, Curtea de Apel Craiova a decis ca dosarul să se judece la Tribunalul Olt, iar Tribunalul Olt şi-a declinat competenţa către Judecătoria Slatina. Termenul de judecată în această cauză a fost fixat pentru luni, 15 iulie 2019.

Procurorul general interimar  al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Bogdan Licu, a declarat, vineri-dimineaţă, 12 iulie 2019, de ce a solicitat interdicţia de a părăsi ţara, explicând că această măsură are în continuare sens, chiar dacă Curtea de Apel Craiova a decis joi, 11 iulie 2019, respingerea unei alte cereri formulate tot de procurorul general, respectiv cea de revizuire a dosarului de adopţie.

„Acea cerere care se află pe rolul Judecătoriei Slatina nu urmăreşte altceva în plus faţă de ce am făcut până acum, ci doar ca Sorina să beneficieze de o consiliere psihologică, pe durata a trei luni, înainte de a pleca din ţară, da?! Eu, ca procuror general şi ca om, aş fi foarte mulţumit dacă acel copil ar beneficia de asistenţă psihologică, de consiliere psihologică care să aibă loc în România, într-o limbă pe care el o cunoaşte, anume limba română, şi astfel, atunci când va pleca din ţară, să fie împăcat cu situaţia în care se află, asta m-a interesat tot timpul. Nu altceva, nu campanii, nu... Astea le-am tot auzit. Nu m-a interesat nimic altceva. Interesul copilului, sunt şi eu tată, sunt om, şi nu puteam, repet, să stau să aştept. (...) Ca să faci bine, trebuie să munceşti, ca să faci rău, de multe ori e de ajuns să stai şi să priveşti, să nu te implici. Eu am ales să mă implic“, a declarat Licu.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite