Liceul din Olt care de 50 ani califică forţa de muncă pentru o întreagă platformă industrială. „Era cel mai bun din ţară“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Liceul Tehnologic Metalurgic este primul liceu industrial din Slatina FOTO: A.M.
Liceul Tehnologic Metalurgic este primul liceu industrial din Slatina FOTO: A.M.

Înfiinţat pentru a pregăti în primul rând lucrători pentru singura uzină metalurgică de producere a aluminiului din ţară, un liceu industrial construit de la zero a ajuns în anii comunismului reper pentru toată ţara. Profesorii care au pus piatra de temelie şi-au amintit de începuturi.

Primul liceu cu profil industrial din municipiul Slatina a împlinit anul trecut 50 ani de când funcţionează în clădirile construite de la temelie cu destinaţia de şcoală pentru viitorii muncitori calificaţi. Cum situaţia pandemică nu a permis o festivitate pe măsură, cei 50 ani de când la Slatina se pregătesc specialişti pentru industria metalurgică, dar nu numai, s-au serbat vineri, 27 mai 2022, invitaţi de seamă fiind primii absolvenţi ai liceului şi profesorii lor. 

Liceul Tehnologic Metalurgic funcţionează pe amplasamentul din strada Ecaterina Teodoroiu din toamna anului 1971. Clase de învăţământ profesional se înfiinţaseră însă încă din 1964, dar copiilor li se preda în spaţii în care erau găzduiţi temporar. Foştii elevi din prima promoţie de absolvenţi a Liceului Industrial nr. 1, cum se numea pe atunci, şi-au amintit chiar că învăţau în spaţii proaspăt construite, locuiau în căminul şcolii, însă mergeau să mănânce, de trei ori pe zi, la o cantină care funcţiona în apropierea gării, la o distanţă destul de mare de şcoală. „Mergeam cântând, ca-n armată“, şi-a amintit cu nostalgie un fost elev.

Foştii colegi de liceu s-au bucurat să se reîntâlnească după mulţi ani FOTO: A.M.

liceul metalurgic slatina a sarbatorit 50 ani de la infiinţare

Primul director al liceului, prof. Nicolae Ştefănuţi, a dezvăluit că în primii ani şcoala a continuat să fie un şantier, pentru că se construiau noi corpuri de clădire. „Am început cu 70 de elevi şi am ajuns la un moment dat la 1.517: elevi de liceu, profesională de zi şi seral, liceu de zi şi seral, postliceală de zi şi seral, şcoală de maiştri de zi şi seral, la un moment dat aveam şi câteva serii de subingineri. Răspundeau ei de la Bucureşti, dar ne angajeaseră şi pe noi din punct de vedere administrativ“, şi-a amintit prof. Ştefănuţi.

Primul director al liceului (dreapta), prof. Nicolae Ştefănuţi FOTO: A.M.

liceul metalurgic slatina a sarbatorit 50 ani de la infiinţare

Foştii elevi şi-l amintesc pe primul director drept un profesor sever (preda Matematica), din acest motiv le este şi greu să menţioneze năzbâtii, pentru că nu prea erau îngăduite. Mulţi stăteau în căminul liceului şi nu-şi puteau nicidecum permite să facă ceva care le-ar fi compromis acest avantaj. Cu acelaşi respect îşi amintesc, de altfel, de toţi profesorii şi maiştrii instructori care le-au ghidat paşii. „Dacă m-a ajutat în viaţă ce am învăţat aici? Enorm, pe mine m-a ajutat enorm. Eram pregătiţi din toate punctele de vedere. Şcoala era şcoală. Şi ce şcoală!“, a spun cu nostalgie un fost elev.

Prima instituţie de învăţământ superior, înfiinţată cu 50 de ani în urmă în incinta Liceului Metalurgic 

Un fapt mai puţin cunoscut slătinenilor de astăzi este acela că în incinta Liceului Metalurgic, la doar un an de la înfiinţare, a început să funcţioneze şi un institut de subingineri. Uzina de Aluminiu avea nevoie de specialişti, iar aici se înscriau în fiecare an câte 75 de studenţi, a dezvăluit prof. Dumitru Nica, cel care în acea perioadă ocupa funcţia de inspector şcolar general. 

„În acest liceu a funcţionat primul institut de învăţământ superior din Slatina, Institutul de Subingineri Metalurgie Neferoasă. În 1972 s-a înfiinţat, la 1 octombrie. A durat până în 1984, au fost 75 de studenţi în fiecare an din platforma industrială a Slatinei. Era subordonat Institutului Politehnic din Bucureşti, dar Uzina de Aluminiu plătea totul“, a spus prof. Nica.

„Viitorul platformei industriale Slatina a fost format la această unitate şcolară“

În anii în care la Metalurgic se şcolarizau mii de elevi anual, existau la un moment dat doar două clase de liceu, dar 39 clase de şcoală profesională, a amintit actualul director al liceului, prof. Anişoara Dima. „Viitorul platformei industriale Slatina a fost format la această unitate şcolară“, a spus Dima. 

Calificarea muncitorilor, într-un oraş în care se construiau în continuare fabrici, era prioritară, multă vreme Liceul Industrial Metalurgic fiind principala sursă de forţă de muncă bine calificată pentru platforma industrială. Uzina de Aluminiu, astăzi ALRO S.A., beneficia prioritar de rezultatul muncii profesorilor şi maiştrilor instructori de la Metalurgic, „înghiţind“ anual sute de absolvenţi. Tradiţia s-a menţinut, ALRO fiind prima firmă din Slatina care a finanţat clase de învăţământ profesional dual, în vara anului trecut angajând şi primii absolvenţi calificaţi la Slatina în acest sistem.

„Dar plan aveţi?“

Foştii profesori, mulţi vizitând şcoala după zeci de ani, s-au bucurat fără să ascundă asta să facă un tur al şcolii şi să compare cu ce au regăsit în amintiri. „Adevărul este că Metalurgic a stat întotdeauna bine în privinţa bazei materiale. Poate şi pentru că a fost susţinut de Uzină...“, a venit şi constatarea, în urma celor văzute în laboratoare. 

Discuţii pe holurile atelierelor de pregătire practică FOTO: A.M.

liceul metalurgic slatina a sarbatorit 50 ani de la infiinţare

Locul care a trezit poate cele mai multe amintiri a fost însă atelierul şcolii. „Dar plan aveţi?“, a fost prima întrebare, cu referire la planurile de producţie din comunism, pe care a adresat-o prof. Dumitru Nica maistrului care i-a întâmpinat pe oaspeţi. 

Iar de aici au început să se depene alte şi alte amintiri, despre cât de bine era organizată munca în atelierele de la Metalurgic şi despre cum un director de la o altă unitate şcolară, cu profil pedagogic, a ajuns să fie muştruluit de un mare şef din Ministerul Educaţiei pentru că nu avea totul pus în ordine ca aici. „Era cel mai bun liceu industrial, dar nu de aici, din ţară“, au decretat foştii profesori. 

Foşti şi actuali elevi, foşti şi actuali profesori, alături de alţi oaspeţi au serbat 50 ani de învăţământ metalurgic la Slatina FOTO: A.M.

liceul metalurgic slatina a sarbatorit 50 ani de la infiinţare

Sărbătoarea a continuat la Metalurgic cu momente emoţionante petrecute în cantina liceului. Fostul director Nicolae Ştefănuţi şi-a amintit cum cu zeci de ani în urmă le-a delegat subordonaţilor sarcina de a se ocupa ca totul să meargă bine aici, după construirea cantinei, urmând să-l anunţe doar dacă întâmpină vreo problemă. „În fiecare zi de joi veneam şi mâncam la masă cu copiii. Ce mâncau elevii mâncam şi eu“, şi-a amintit fostul director.

Mai multe generaţii de profesori au depănat amintiri FOTo: A.M.

liceul metalurgic slatina a sarbatorit 50 ani de la infiinţare

Emoţionante au fost şi momentele în care oaspeţii şi-au amintit de foşti colegi dispăruţi între timp. Discuţiile moderate de directorul Anişoara Dima şi directorul adjunct Dana Ţîrcomnicu s-au prelungit în mod plăcut pe parcursul zilei, mulţi dintre vorbitori cerând „dispensă“ să depăşească timpul alocat.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Ce am învăţat în pandemie. Lecţiile pe care un antreprenor le predă elevilor

Ce vor angajatorii de la absolvenţii de licee tehnice: „Ştim ce livrează învăţământul general obligatoriu, nu ne facem iluzii“

 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite